Bucuresti | 102,8FM SHAKIRA - PUNTERIA (NEW PW)

550 articole scrise de Raluca

DOBRINCU

Sebastian Dobrincu și David, test de frăție la Dimineața Blană: L-am pârât că nu își face timp pentru mine

Sebastian Dobrincu și fratele lui, David, mai mic cu 12 ani decât el, ne-au văzut o vizită la Dimineața Blană, ocazie cu care le-am dat și un "test de frăție" la #JOIinDOI.

adda

ADDA lansează „Paranoia", single ce se regăsește pe albumul „Fata din diamant"

La doar două zile de când ADDA a împărtășit cu publicul cel de-al doilea album din cariera sa, artista lansează „Paranoia", un single cu o poveste colorată, despre o iubire nimicitoare, în care durerea și nesiguranța sunt aliați. „Indiciu: Să nu te pui niciodată cu femeia pe care ai rănit-o!", spune ADDA pe pagina sa de Instagram.

Vizual Digipedia Special

Digipedia va difuza, în fiecare lună, o ediție specială prezentată de prof. Alexandru Mironov și dr. Bogdan Ivănescu

Digi World lansează, începând din luna martie, ediții speciale lunare ale emisiunii Digipedia-Știință, astfel, jurnalistul de știință Alexandru Mironov îl va avea drept coprezentator permanent pe dr. Bogdan Ivănescu, în premieră, după 12 ani de emisie. Primele două ediții speciale vor fi difuzate pe 25 martie și 1 aprilie, de la ora 21:00, pe Digi World, iar invitatul acestora va fi renumitul Dorin-Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic.

VELEA

Alex Velea revine cu un nou single pop – "Ultimul Sărut"

Alex Velea se întoarce la stilul care l-a consacrat cu noul single – Ultimul Sărut. După o perioadă plină de succes, schimbări și inovări, Alex Velea revine cu o nouă piesă de dragoste.

adda

ADDA lansează „Fata din diamant", un album plin de emoție

„Fata din diamant" este numele celui de-al doilea album pe care ADDA îl lansează, un material discografic deosebit, cu o încărcătură puternic feminină, ce redă prin cele 11 piese inspirate din povestea artistei cele mai profunde trăiri ale acesteia. Format din 11 piese statement, ADDA prezintă „Fata din diamant" în timp ce parcurge stări diferite și momente emoționante. 

ploua

Holy Molly și Tata Vlad lansează "Plouă"

Holy Molly, una dintre cele mai apreciate artiste internaționale de la noi, lansează single-ul „Plouă", în colaborare cu Tata Vlad.

demogamusic

Stephan & Jolene, doi artiști fresh DeMoga Music, lansează "În Razele Lunii"

Stephan & Jolene sunt doi artiști fresh DeMoga Music care au conturat un proiect  pop-dance.  Piesa a fost compusă de Ștefan Ioniță, Marius Moga și Bianca Dragomir în studiourile DeMoga Music.

1 cropMisha Miller

Misha Miller și o parte din sufletul său: „Home”, piesă dedicată în totalitate părinților săi

Ce faci atunci când dorul de familie este mai presus de orice? Cât de grea e plecarea de acasă, de lângă cei dragi? Misha Miller a ales să-și exprime toate aceste gânduri prin intermediul unei piese. Artista lansează vineri, 18 martie, „Home”, o melodie dedicată părinților săi, cei care au susținut-o în carieră încă de mică.

ANDREEA BALAN

Andreea Bălan lansează „Posibil imposibilul"

După 20 de ani de performanță în muzică și dans și nenumărate premii ce îi încununează cariera, Andreea Bălan continuă seria de lansări muzicale ce întregește cel mai recent album al său. „Posibil imposibilul" este numele celei mai noi piese ale artistei ce face parte din materialul discografic „Soare după nori".