Bucuresti | 102,8FM OPEN HITS cu PROFM SMILEY - MELANCOLIE

Adele va lansa un nou album? Indiciile descoperite de fanii din întreaga lume par să confirme acest lucru

adele3
Adele, Foto: Instagram

Ultimul album al lui Adele, intitulat 25, a fost lansat în 2015, bucurându-se de un adevărat succes cu piese precum "Hello", "All I Ask" sau "When We Were Young". Însă, de atunci, artista pare să-și fi pus pe modul pauză cariera artistică, fapt ce i-a lăsat pe fani nerăbdători, aceștia întrebandu-se când va fi lansat următorul LP al cântăreței britanice.

După șase ani de pauză, întrebările fanilor par să-și fi găsit răspunsul conform unor indicii descoperite de aceștia, care par să anunțe lansarea unui nou album muzical intitulat 30.

Potrivit People, numărul 30 circulă în mod misterios pe panouri publicitare în orașe din întreaga lume, iar fanii cântăreței Adele speculează că sunt indicii că al patrulea album studio este pe drum. Câteva orașe în care au fost observate posterele sunt Manchester, Tokyo, Stockholm, Paris, Amsterdam, Toronto, New York.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Kylie Minogue, decizie drastică. Cântăreața se mută în Australia după 30 de ani trăiți în Marea Britanie

Suspiciunile acestora sunt alimentate și de faptul că artista și-a făcut un obicei din a-și denumi albumele conform vârstei la care le-a scris, piesele din cadrul lor redând diferite experiențe din viața artistei la acel moment. Albumul de debut, lansat în 2018, fiind intitulat 19, urmat de 21, lansat în 2011 și 25, lansat în 2015.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Emily Ratajkwoski, acuzații grave la adresa lui Robin Thicke. Artistul s-ar fi purtat necorespunzător la filmările "Blurred Lines"

Un alt indiciu observat de fani este că Adele a schimbat aspectul paginilor sale de pe rețelele sociale și a site-ului ei la scurt timp după ce au început să circule zvonurile legate de un nou album. Această schimbare coincide cu stilul în care sunt create panourile misterioase cu numărul 30.

captura foto site adele

Captură foto site adele, Foto: www.adele.com/

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 USA Basketball Showcase: USA - Süd Sudan; 20.07.2024 Adele (Sängerin) lachend Courtside USA Basketball Showcase: USA - S
Adele își arată susținerea pentru echipa de fotbal a Angliei. Cum a fost surprinsă în Sardinia alături de Tom Ford
02 Adele arriving before the British Grand Prix at Silverstone Circuit, Towcester. Picture date: Sunday July 5, 2026.
Fan în toată regula. Adele, apariție surpriză la Grand Prix-ul de la Silverstone. „Obsesia” care o apropie de fiul ei în 2026
03 An Audience With Adele, 21 November 2021
Adele, din nou în studio după doi ani de pauză. Primele detalii despre noul proiect muzical
04 Adele și Rich Paul
Adevărul despre începutul relației dintre Adele și Rich Paul. Cum s-au cunoscut, de fapt, cei doi
05 adelemain
Adele revine în studio după o pauză de cinci ani. Artista pregătește o schimbare radicală de carieră
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
65th GRAMMY Awards - Show
Adele o depășește pe Whitney Houston. „21” devine cel mai bine vândut album feminin din istorie, cu peste 56 de milioane de exemplare

Un nou record istoric a fost stabilit în industria muzicală. Albumul „21”, lansat în 2011 de Adele, a devenit oficial cel mai bine vândut album feminin din toate timpurile, depășind performanța legendară a lui Whitney Houston și a coloanei sonore The Bodyguard.

Drake/ Profimedia
Noutăți despre noul album al lui Drake. Ce s-a aflat la aniversarea sa despre „Iceman”

Drake a sărbătorit recent cea de-a 39-a aniversare, iar petrecerea fastuoasă din Bahamas a venit la pachet cu o surpriză uriașă pentru fani. Rapperul canadian se pregătește pentru lansarea mult așteptatului său album, „Iceman”, despre care deja circulă zvonuri și teorii în mediul online.

Adele, înainte și după ce a slăbit
Adevărul despre transformarea lui Adele. Regulile de aur care au ajutat-o să slăbească mai bine de 45 de kilograme

Adele a cucerit lumea nu doar prin vocea sa unică, ci și prin transformarea spectaculoasă pe care a dezvăluit-o în 2020, când a reușit să slăbească aproximativ 45 de kilograme. Acum, artista a vorbit deschis despre regulile de aur care au ajutat-o să-și transforme complet stilul de viață.

WTFun
DSC07624
Holy Molly a cântat despre inflație, prețuri și rate! Cum a transformat piesa „Plouă” la WTFun

„Plouă”, dar cu inflație, ouă și rate! Provocarea acceptată de Holy Molly

DSC07451
Smiley, dezvăluiri despre fiica lui, Josephine, la WTFun: „E un om cu care îmi place să stau”. Ce piesă a artistului ascultă pe repeat

Smiley a dezvăluit ce piesă de-a lui ascultă Josephine pe repeat. Melodia este una dintre cele mai vechi din repertoriul artistului

DSC07358
Sorin Pârcălab debutează în cinematografie cu propriul film. De ce a decis comediantul să realizeze o producție

Sorin Pârcălab, despre primul său film, viața cu trei copii și aventurile de tată | WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle?
Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle? "Se simte singur și izolat. E panicat de deciziile ei"

Prințul Harry, din ce în ce mai nesigur pe mariajul cu Meghan Markle? "Se simte singur și izolat. E panicat de deciziile ei"

FILM NOW Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”

Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”

DIGI WORLD Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

DIGI ANIMAL WORLD Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere
Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere

Animal misterios surprins în Florida. Cum apare creatura pe camerele de supraveghere

DIGI LIFE A vrut să fie diferită la nuntă, dar a stârnit un val de reacții. Ce rochie și-a creat aceasta: „Este lipsit de respect”
A vrut să fie diferită la nuntă, dar a stârnit un val de reacții. Ce rochie și-a creat aceasta: „Este lipsit de respect”
DIGI24 VIDEO Fostul comandant al Armatei SUA în Europa, Ben Hodges, despre relația lui Trump cu Putin: „Cred că a fost cumpărat”
VIDEO Fostul comandant al Armatei SUA în Europa, Ben Hodges, despre relația lui Trump cu Putin: „Cred că a fost cumpărat”
DIGI SPORT După ce a ajuns să cântărească 310 kilograme, a reușit să se ”transforme” spectaculos! Cât a slăbit și cum arată în prezent
După ce a ajuns să cântărească 310 kilograme, a reușit să se ”transforme” spectaculos! Cât a slăbit și cum arată în prezent
DIGI FM Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este cea care îi gestionează veniturile
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este cea care îi gestionează veniturile
UTV Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de toți cei patru copii ai rapperului
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de toți cei patru copii ai rapperului