Bucuresti | 102,8FM The Official 40 cu VENGER BTS - SWIM (PROFM EDIT)

Știri

Loredana Groza/ Foto: Instagram

Loredana Groza, în cea mai senzuală rochie din garderoba ei. Artista s-a fotografiat în baie, într-o ipostază foarte îndrăzneață

Loredana Groza a impresionat deseori cu imaginile în care își etala formele perfecte în ținute care mai de care mai nonconformiste, reușind să stârnească dispute despre felul în care arată. Cu toate că urmăritorii ei sunt împărțiți în două tabere, unii care o apreciază și complimentează, iar alții care o critică pentru felul în care a ajuns să arate, ea continuă să uimească cu fotografiile inedite postate pe rețelele de socializare.

tom parker inmormantare

Tom Parker de la The Wanted, condus pe ultimul drum, după ce a murit la doar 33 de ani. Colegii de trupă i-au cărat sicriul

La sfârșitul lui martie 2022, Tom Parker, unul dintre membrii formației The Wanted, s-a stins la doar 33 de ani, din cauza unui cancer inoperabil la creier. După trei săptămâni, acesta a fost condus pe ultimul drum de familie, de fani, dar și de colegii de trupă. Aceștia din urmă i-au cărat sicriul, vizibil îndurerați de pierderea prematură a prietenului lor.

Rihanna și A$AP Rocky

A$AP Rocky, eliberat pe cauțiune după ce a fost arestat în Los Angeles. Iubitul cântăreței Rihanna a împușcat ”o cunoștință”

Ghinionul pare să se țină lanț de Rihanna și iubitul ei, A$AP Rocky. La o săptămână de când s-a spus că cei doi s-au despărțit după ce rapperul ar fi înșelat-o, informație care s-a dovedit a fi falsă, artistul a fost arestat pe Aeroportul din Los Angeles.

gina pistol

Gina Pistol, pentru prima dată într-o rochie mulată după ce a devenit mamă. Atitudinea de femeie fatală i se potrivește mănușă

La un an după ce a devenit mămică, Gina Pistol s-a întors la muncă. Nu numai la cea din televiziune, ci și la cea din sala de sport, căci vedeta s-a apucat serios să facă mișcare și a început să aibă grijă și la alimentație. Rezultatele sunt deja vizibile, căci cea mai recentă poză pusă de ea pe rețelele sociale i-a cucerit pe fani.

EXCLUSIVE: Britney Spears was spotted out for a solo drive near her home in Thousand Oaks

Britney Spears a fost amendată pentru depășirea vitezei, la câteva luni de când i s-a permis să conducă iar după o pauză de 13 ani

Britney Spears a fost amendată pentru depășirea vitezei de către polițiștii din California, după ce a fost oprită de aceștia în trafic, în 10 martie, arată documente din instanță, obținute de NBC News.

Anna Lesko/ Foto: Instagram

Anna Lesko, elegantă și sofisticată într-un costum impresionant. Artista știe cum să-și pună în valoare silueta

Anna Lesko este considerată una dintre cele mai sensuale artiste din peisajul muzical românesc, dovedind cu fiecare apariție că Mama Natură a înzestrat-o cu o frumusețe impresionată. Artista este un exemplu de feminitate și stil pentru fanele sale, iar recent, aceasta le-a arătat urmăritorilor că poate să fie atrăgătoare și într-o ținută mai puțin îndrăzneață. 

Katy Perry/ Profimedia

Katy Perry, dezvăluiri neașteptate despre posibilitatea de a avea un al doilea copil. Ce a răspuns artista în cadrul unui interviu

Katy Perry a dezvăluit recent în timpul show-ului „American Idol” că este pregătită să mai aibă un copil cu logodnicul ei, Orlando Bloom. Artista își dorește să-și mărească familia și să-i aducă pe lume un frățior sau o surioară micuței sale Daisy Dove. 

Ultimele știri

gina pistol si smiley

Gina Pistol a dat din casă! Ce obicei al lui Smiley o scoate din sărite după aproape 10 ani împreună: „Nu ne înțelegem deloc”

DSC07624

Holy Molly a cântat despre inflație, prețuri și rate! Cum a transformat piesa „Plouă” la WTFun

68th GRAMMY Awards - 2026 Recording Academy Honors Presented By The Black Music Collective

Povestea uneia dintre cele mai cunoscute piese ale lui Justin Timberlake. Casa de discuri nu a crezut în ea: „Nu va funcționa”

Billie Eilish/ Foto: Instagram

Billie Eilish, la un pas de un accident vestimentar. Rochia mini din latex, mult prea scurtă pentru petrecerea de Halloween

The Weeknd Performs At PGE Narodowy Warsaw

The Weeknd doboară recordul pentru cel mai profitabil turneu susţinut de un cântăreţ. La cât au ajuns încasările

Concursuri

PROFM_5tosruvive DIGI KV

DIGI și PROFM te conectează la premii! Intră în joc la 5 TO SURVIVE!

KV ALTEX v3

De Black Friday, Altex și PROFM îți răsplătesc imaginația cu vouchere de 500 de lei!