Unul dintre cele mai puternice momente vine când discuția ajunge la emoții și la mitul „super fetelor” care nu plâng. Tili rupe direct eticheta: „Eu plâng. În ultimii ani am plâns de am spart”. Mai mult, povestește cum, după ce în copilărie i se spunea „nu plânge”, a simțit nevoia să-și „deblocheze” lacrimile iar de atunci n-a mai putut opri robinetul. Cea mai recentă criză a venit, spune ea, dintr-un sentiment greu de dus: teama că și-a neglijat copiii. Tili povestește o conversație extrem de onestă cu fiica ei, Sofia, în care i-a cerut iertare „deși nu mi-ai cerut-o”, pentru că „fac ce pot, din ce am și din cât știu acum”. Răspunsul copilului a topit tot: o îmbrățișare și întrebarea simplă „Vrei să-ți fac un ceai?”.
Interviul e presărat și cu confesiuni despre imaginea de sine și standardele de frumusețe. Tili spune că n-a fost niciodată genul care să se admire în oglindă, deși recomandă femeilor să o facă. Momentul în care a simțit cel mai apăsător presiunea „să arăți bine” a fost în perioada de lăuzie, când oboseala și alăptarea îi lăsau impresia că „a intrat un tren” în ea. Pe zona de „glam vs realitate”, Tili răspunde cu umor: „cel mai ne-glam” lucru despre ea e scolioza, iar în ultima vreme a început să sforăie atât cât să ajungă să doarmă cu ușa deschisă și, uneori, în camere separate. Iar când vine vorba de „trucuri” de frumusețe, actrița recunoaște că nu e fan creme și că a cochetat cu ideea de botox, dar s-a oprit: îi trebuie fața „vie” ca să poată juca.
Dincolo de nostalgie, „La Bloc” apare ca o lecție de maturizare accelerată: Tili își amintește că a intrat în distribuție la 16 ani, într-o lume de adulți, fără „viața de adolescent” clasică. Spune însă că experiența a învățat-o disciplină și asumare iar azi își filtrează atent proiectele: a refuzat recent un rol pentru că, deși personajul ei nu înjura, „în cadru” o făceau alții, iar ea nu a vrut să se asocieze cu asta în contextul în care lucrează și ca profesor de engleză. Paradoxul faimei îl simte și în viața de zi cu zi: e recunoscută pe stradă, în aeroport sau chiar la poartă, însă spune că a dus ani întregi o modestie care nu i-a dat voie să se vadă pe ea însăși cu toate reușitele.
Tili vorbește și despre solidaritate feminină: spune că, în comunitatea ei, femeile au susținut-o mereu și că, atunci când primește mesaje frumoase, le întoarce cu aceeași monedă: „ce vezi tu în mine este și în tine”. Iar ca să se descarce, nu ascunde că dansează mult e forma ei de eliberare.
Actrița recunoaște și anxietăți mai puțin „instagramabile”: grija financiară, simțită ca un reflex din copilărie, chiar și atunci când „facturile sunt plătite”. Își amintește inclusiv escapada în Bali o plecare făcută, la vremea ei, cu credit ca pauză în care s-a deconectat. În același timp, recunoaște cât de mult o ține pe linia de plutire comunitatea vecinii, micile gesturi, „satul” modern care te ajută să crești un copil.
Despre relații, Tili rămâne lucidă: nu lasă o relație să-i definească viața, încurajează discuția directă cu partenerul și, când lucrurile scârțâie, apelul la un specialist. Iar finalul interviului schimbă registrul în lumină: întrebată ce o face fericită, spune că dimineața, înainte să se dea jos din pat, îi mulțumește lui Dumnezeu că mai are „încă o zi” și zâmbește. Fericirea, concluzionează ea, stă în lucrurile mici exact acelea pe care, în goana zilnică, ajungem cel mai ușor să le ignorăm.
În total, întâlnirea cu Liza Săbău e o confesiune cu râs și nod în gât despre viața reală, dincolo de roluri.
