Momentul care rămâne în minte e povestea despre cum i s-a deschis, la propriu, o ușă când era convinsă că a eșuat. Miruna spune că a venit în Capitală de mai multe ori „doar ca să ia energia de București”, iar într-una dintre tentative a ajuns să plece înapoi cu buzunarul gol: „50 de lei, neironic… tata m-a ajutat cu biletul de tren”. După o ceartă cu mama și un „trip” care nu i-a adus niciun semn, Miruna era în drum spre Iași când a primit telefonul care i-a schimbat traseul: „Plângeam… și m-a sunat Gabriel Fereșteanu. Fix atunci. Mi-a zis că ar avea nevoie de o colegă”. Lecția pe care o repetă, în stilul ei direct: oportunitățile nu vin din noroc, ci din perseverență și din faptul că „bați” constant la uși chiar dacă, la început, câștigurile sunt mici și lumea din jur te întreabă: „Poți să-ți iei un job real?”.
O altă temă puternică e familia. Miruna vorbește despre o mamă „rigidă și bună” în același timp, despre o casă în care nu se practică mult îmbrățișările sau declarațiile, dar în care loialitatea e totală: „Știu că ar da tot pentru mine și a făcut treaba asta de multe ori”. În același timp, recunoaște că a crescut fără laude și fără cocoloșeală lucru care a enervat-o când era mică, dar care azi îi explică rezistența. Iar moștenirile de familie vin cu tot cu glumă: de la mama ar fi luat „anxietate, profesionalism” și modul de a povesti, iar pe tată îl descrie ca pe „best”, cu umorul lui constant.
Pe zona de iubire, Miruna atinge o coardă sensibilă. Povestește cât de „ușor de modelat” era la început: dacă unui iubit îi plăcea fotbalul, brusc îi plăcea și ei, dacă ura filmele de groază, le ura și ea totul ca să fie „ușor de iubit”. Azi își dă seama cât de greșit era: „Dacă e persoana potrivită, ești oricum ușor de iubit, așa cum ești”. La fel de tăioasă e și observația despre „fluturașii în stomac”: a înțeles târziu că, uneori, nu sunt romantism, ci anxietate și semnul că nu te simți în siguranță lângă omul de lângă tine. În discuția despre iertare, Miruna e fermă: poți să ierți, dar asta nu înseamnă să rămâi; iertarea e, mai degrabă, desprinderea de ceva toxic.
Interviul are și multă autoironie despre imaginea de sine și viața online. Miruna își amintește „trauma” primei epilări a mustății, la 14 ani, chiar cu tatăl de față, dar și complexele copilăriei de la nas până la piele. În online, comentariile n-au menajat-o („ce nas borcănat ai”), însă ea a învățat să le întoarcă în avantajul ei: și comentariile negative „îți boostează contentul”. Până și ochii au devenit „subiect” – oamenii o întrebau dacă are filtru, iar ea recunoaște că, dintre toate lucrurile, acum îi plac cel mai mult pentru cât pot exprima.
În culise, Miruna vorbește și despre presiunea meseriei de radio: indiferent cât de proastă ți-a fost ziua, „deschizi calea și trebuie să fii super fericită”. Spune că i s-a întâmplat o singură dată să nu-și „boosteze” starea și să înceapă să plângă pe post după o despărțire.
Între glume, Miruna recunoaște și schimbările „vizibile” ale etapelor ei: colegii au observat cum, de la hanoracul cu gluga pe cap, a trecut la rochițe și cizmulițe „efectul îndrăgostelii de la început”, cum îl numește ea. Iar când vine vorba de TikTok, nu-l tratează ca pe un moft: e instrumentul care a pus-o în fața oamenilor potriviți și i-a legat numele de PROFM.
Finalul e luminos: părinții ei au ajuns cei mai mari fani, îi citesc comentariile, iar mama, Marilena mai răspunde din când în când publicului. „Sunt cei mai mari susținători”, spune Miruna, cu recunoștința aia care, în cazul ei, nu sună niciodată a clișeu.
