Bucuresti | 102,8FM MIRUNA pana la 4 cu MIRUNA DA TI - CALL ME BACK TONIGHT

ADDA lansează „Stelele”: Am compus piesa de când suntem în autoizolare

adda foto

ADDA lansează „Stelele”, o piesă dedicată celor care au suferit sau suferă din dragoste. Scrisă și interpretată în stilul unic al ADDEI, „Stelele” este un single sincer și emoționant, ce împărtășește povestea unui îndrăgostit care simte atunci când iubirea se risipește, iar dintr-o lume colorată totul devine gri.

„Am compus piesa «Stelele» de când suntem în autoizolare. Mă bucur că am avut inspirație. Am făcut o filmare la pian și am postat-o. În scurt timp am primit foarte multe mesaje să o lansez. Așa că de la distanță, m-am organizat cu gașca de la Baladda Records și am terminat piesa. Este o piesă sensibilă care sper să atingă oamenii și să le transmită energie frumoasă în perioada asta dificilă”, povestește artista.

Pentru linia melodică, ADDA a colaborat din nou cu ProducaDoru și Bogdan Marinescu.

În septembrie, artista a lansat intro-ul ce anunța primul album din carieră: „Artă, Viață și Iubire”. Au urmat apoi „Ce am cu tine”, „Cum doare o inimă”, „A fost odată ca-n povești”, „Răsărit”, „Plâng în hohote”, „Grădina”, „Dacă”, „Lacrimi”, o piesă inspirată din povestea nebună de dragoste pe care ADDA o trăiește alături de soțul ei, „Femei”, un statement muzical dedicat femeilor și „Fals”, o piesă despre „granița fină” dintre prietenie și minciună.

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 adda
Adda, confesiune fără filtre din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată pe mine că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
02 Adda și Cătălin Rizea
Adda, imagini rare de la începutul relației cu soțul ei. Cum a început povestea lor de iubire și de ce s-au despărțit: „M-am panicat!”
03 Adda și Cătălin Rizea
Adda rupe tăcerea despre mariajul cu Cătălin Rizea: „Nu suntem romantici. Fiecare zi e o aventură”
04 adda
Boala Lyme i-a schimbat complet viața. Adda susține că a rămas cu sechele: „Am complicații pe coloană, mușchi, dureri”
05 adda si fiul ei
Adda, mesaj de dragoste pentru unicul ei copil: "Am crescut împreună. Inima și sufletul meu". Soțul și fiul, vedete în clipul ei
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Adda/ Foto: Facebook
Adda, noi declarații despre lupta cu boala Lyme: „Am dureri foarte mari, tratamente o să fac toată viața”

Au trecut doi ani de când Adda a terminat tratamentul pentru boala Lyme, dar simptomele nu au dispărut complet, iar artista îi învinovățește pe medicii care au diagnosticat-o prea târziu.

adda (2)
Adda, strânsă la piept de părinți, cu lacrimi în ochi: "Am plâns în brațele lor". Poze emoționante de la petrecerea de ziua ei

Adda și-a imaginat că altfel va arăta aniversarea ei de 33 de ani. Pregătise un concert mare, dar o răceală serioasă, pentru care ar fi trebuit să facă injecții care interferau cu boala Lyme din cauza căreia a tras mult, i-a pus sănătatea în piuneze. În plus, localul a avut ceva probleme cu ANPC-ul, așa că spectacolul nu era sigur. În schimb, cântăreața a sărbătorit cu cei mai importanți oameni din viața ei. A dat o petrecere la care și-a invitat prietenii, dar și părinții, iar imaginile cu ea în brațele mamei și tatălui ei sunt pur și simplu emoționante.

Adda/ Foto: Facebook
Adda, reacție acidă pe TikTok. Artista le-a transmis un mesaj dur urmăritorilor: „O să mă înjurați, dar nu am putut să mă abțin”

Adda a răbufnit recent pe TikTok, reacționând vehement la un colind tradițional românesc reinterpretat într-un mod care a considerat că aduce atingere spiritului Crăciunului. Artista și-a exprimat nemulțumirea printr-un mesaj dur adresat urmăritorilor săi, subliniind că nu poate rămâne indiferentă la o astfel de abordare.

WTFun
stire 2
Cât de „românești” sunt cuvintele pe care le folosim zilnic? Damian Anfile, despre istoria limbii române, la WTFun

Cât de „românești” sunt, de fapt, cuvintele pe care astăzi le considerăm ale noastre? Răspunsul spune mai multe despre istoria României decât am putea crede.

stire
Ela, Ionuț și Bogdan, scoși la „tablă” de profa de gramatică. Corina Popa, invitată la WTFun

Spui și tu greșit? Corina Popa, „profa de gramatică”, a venit la WTFun cu Ela, Ionuț și Bogdan

Laura spune cine e Alex Stamate
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să spun lucrurilor pe nume”

Creatoarea trendului „Alex Stamate” povestește totul despre piesa virală, in direct la PROFM

Partenerii noștri
PE ROZ Palatul Buckingham, reacție fără precedent după acuzațiile contelui Spencer despre Diana: „Durerea poate întuneca rațiunea”
Palatul Buckingham, reacție fără precedent după acuzațiile contelui Spencer despre Diana: „Durerea poate întuneca rațiunea”

Palatul Buckingham, reacție fără precedent după acuzațiile contelui Spencer despre Diana: „Durerea poate întuneca rațiunea”

FILM NOW Ben Affleck a vrut-o pe Jennifer Garner în noul lui film, dar s-a răzgândit. De ce a înlocuit-o pe fosta soție cu o altă actriță
Ben Affleck a vrut-o pe Jennifer Garner în noul lui film, dar s-a răzgândit. De ce a înlocuit-o pe fosta soție cu o altă actriță

Ben Affleck a vrut-o pe Jennifer Garner în noul lui film, dar s-a răzgândit. De ce a înlocuit-o pe fosta soție cu o altă actriță

DIGI WORLD Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea asupra organismului
Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea asupra organismului

Ce se întâmplă cu inima și creierul tău dacă mănânci avocado în mod regulat. 4 efecte pe care le poate avea asupra organismului

DIGI ANIMAL WORLD Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un psihopat”
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un psihopat”

Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e un psihopat”

DIGI LIFE Trucul ingenios care curăță petele de pe pielea întoarsă. Produsul pe care probabil îl ai deja în baie
Trucul ingenios care curăță petele de pe pielea întoarsă. Produsul pe care probabil îl ai deja în baie
DIGI24 Anunțul făcut de George Simion după consultările cu Nicușor Dan
Anunțul făcut de George Simion după consultările cu Nicușor Dan
DIGI SPORT A băgat banii la ”Caritas” și a rămas ”cu buza umflată”! Soția sa e una dintre cele mai bogate femei din lume
A băgat banii la ”Caritas” și a rămas ”cu buza umflată”! Soția sa e una dintre cele mai bogate femei din lume
DIGI FM Părinți amendați după ce și-au luat copiii de la școală pentru o vacanță la Disney World. Motivul pentru care nu regretă nicio clipă decizia
Părinți amendați după ce și-au luat copiii de la școală pentru o vacanță la Disney World. Motivul pentru care nu regretă nicio clipă decizia
UTV Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”