Bucuresti | 102,8FM LIZA si CUCU cu Lizä & Cucü RARES - APUS DE SOARE

Madonna, externată din spital, după câteva zile petrecute la Terapie Intensivă. E acasă și își recapătă forțele

Madonna
Madonna, 2017 / Foto: Profimedia

Madonna a fost externată din spital şi se află acasă, după câteva zile petrecute la Terapie Intensivă, informează BBC.com.

Vestea privind problemele sale de sănătate fuseseră date de managerul ei, Guy Oseary, care a precizat că vedeta a contractat "o infecţie bacteriană gravă".

În vârstă de 64 de ani, Madonna trebuia să înceapă un turneu mondial de şapte luni în următoarele săptămâni, dar a fost nevoită să îl amâne.

Citește și: Madonna, internată la terapie intensivă din cauza unei infecţii bacteriene. Turneul a fost amânat, anunță agentul său

Ea a fost transportată la casa ei din New York cu o ambulanţă privată, a declarat o sursă pentru CNN, citată și de Agerpres, care a adăugat că artista "este în regulă".

Nu se ştie ce a cauzat iniţial infecţia Madonnei, însă medicii au declarat că aceasta a devenit extrem de gravă şi a necesitat tratament la terapie intensivă.

Madonna, care este foarte discretă în ceea ce priveşte problemele de sănătate, se afla în ultimele etape ale repetiţiilor înainte de amplul său turneu mondial.

Turneul "Celebration" urma să înceapă în Canada peste două săptămâni, înainte de a vizita 45 de oraşe din întreaga lume. Acesta urma să fie cel de-al 12-lea turneu al Madonnei, marcând 40 de ani de activitate în industria muzicală.

Citește și: Madonna, imagine rară alături de iubitul mai tânăr cu 35 de ani. Aceștia au ieșit la întâlnire alături de trei dintre copiii divei

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Bridgestone Super Bowl XLVI Halftime Show
Madonna, șapte premii la MTV VMA 2026: Majoritatea dintre voi probabil nici nu vă născuserăţi încă
02 Cheloo/ Foto: Facebook
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
03 Madonna
Dieta strictă pe care Madonna o respectă de aproape 30 de ani. Ce alimente a eliminat complet din meniul ei la 68 de ani
04 madonna party
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în vârstă de 30 de ani
05 Madonna Rocks Knockdown Center in Queens
La patru decenii de la controversata interpretare a „Like a Virgin”, Madonna domină nominalizările MTV VMA. A depășit-o pe Taylor Swift
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Christopher Ciccone, fratele Madonnei, a murit/ Foto: Profimedia
Cum au murit doi dintre frații Madonnei. Artista vine dintr-o familie numeroasă

Cunoscută de o lume întreagă drept „regina muzicii pop”, Madonna provine dintr-o familie numeroasă din Michigan, cu șapte frați și surori. A crescut alături de Anthony, Martin, Paula, Christopher, Melanie, Jennifer și Mario, o dinamică ce i-a definit ambiția de a ajunge în top.

The 2026 Met Gala Celebrating "Costume Art" - Arrivals
Madonna, confesiuni neașteptate. De ce a ales acum să renunțe la imaginea ei prea provocatoare

Madonna dezvăluie motivul pentru care nu mai „vrea să apară goală”, în timp ce face o retrospectivă a carierei sale „provocatoare”.

New York, USA. 6 May 2025. Madonna attending the Metropolitan Museum of Art Costume Institute Benefit Gala 2025. Photo credit should read: Matt Crossick/Alamy Live News
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026

Madonna se pregătește să împlinească 68 de ani, iar în 2026 continuă să fie una dintre cele mai urmărite artiste din lume. Regina muzicii pop își sărbătorește ziua de naștere pe 16 august, iar cele mai recente fotografii și apariții publice au atras din nou atenția asupra imaginii sale.

WTFun
DSC06249
VESCAN, dezvăluiri la WTFun. Ce legătură are „Absența Ta” cu una dintre piesele sale preferate

Artistul a explicat și că „Absența Ta” are o legătură cu una dintre piesele sale preferate, oferind astfel mai multe detalii despre povestea din spatele noii lansări.

negrutiu
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Image1
Gelu Duminică, la WTFun: „Un copil vine să crească părintele, nu invers”

Gelu Duminică a fost invitat în această dimineață la WTFun, alături de Ela, Ionuț și Bogdan, într-o discuție despre parentingul cu blândețe, relația dintre părinți și copii și felul în care experiențele din propria copilărie ajung să influențeze generațiile următoare.

Partenerii noștri
PE ROZ Andreea Ibacka, abdomen sculptat la 41 de ani. Imaginile care au toate șansele să-i lase pe fani cu gura căscată
Andreea Ibacka, abdomen sculptat la 41 de ani. Imaginile care au toate șansele să-i lase pe fani cu gura căscată

Andreea Ibacka, abdomen sculptat la 41 de ani. Imaginile care au toate șansele să-i lase pe fani cu gura căscată

FILM NOW Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru „Striptease”: „Meritam”
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru „Striptease”: „Meritam”

Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru „Striptease”: „Meritam”

DIGI WORLD Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

DIGI ANIMAL WORLD Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc

DIGI LIFE Bei cafea în fiecare dimineață? 6 alimente pe care ar fi mai bine să nu le consumi în același timp
Bei cafea în fiecare dimineață? 6 alimente pe care ar fi mai bine să nu le consumi în același timp
DIGI24 Ce au dispus judecătorii în cazul trapper-ului Ian, după ce a urinat pe scenă, la Arenele Romane
Ce au dispus judecătorii în cazul trapper-ului Ian, după ce a urinat pe scenă, la Arenele Romane
DIGI SPORT Andrei Rațiu a dat o lovitură uriașă, chiar în ziua meciului România - Suedia: 24.000.000 €!
Andrei Rațiu a dat o lovitură uriașă, chiar în ziua meciului România - Suedia: 24.000.000 €!
DIGI FM Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Programul se extinde
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate. Programul se extinde
UTV Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor. „Vrem doar bani să facem reclame la creme?”
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor. „Vrem doar bani să facem reclame la creme?”