Bucuresti | 102,8FM Cozy Tunes cu Liviu Hodor DAMIANO DAVID - THE FIRST TIME

Feli Donose și tatăl fiicei ei s-au despărțit: ”Vreau să intru în noul an curată și fără secrete!”

feli
Feli, una dintre cele mai bune voci din România / Foto: Instagram

Feli Donose și Cătălin, omul alături de care are o fetiță, s-au despărțit. Anunțul a fost făcut de artistă, printr-un mesaj postat pe rețelele sociale, în cadrul căruia a mărturisit că ”vrea să intre în noul an fără secrete”.

Astfel, într-un mesaj postat pe Instagram, artista a mărturisit că ea și tatăl fiicei ei au decis să meargă pe drumuri separate.

”Mai sunt câteva zile până în 2023, iar eu vreau să intru în noul an curată și fără secrete. Așadar, vreau să știți de la mine că eu și Cătălin am hotărât de comun acord să ne despărțim. Ne-am iubit, dar, de la un timp, nu ne-am mai potrivit. Pe mine și pe Cătă ne leagă de aici încolo o relație de prietenie frumoasă, mult respect și, cel mai important, de rolul de părinți ai Norei Luna”, a scris artista într-un mesaj postat pe contul de socializare, cerând, de asemenea, presei să-i respecte intimitatea.

Citește și:A zecea și ultima felie din jurnalul muzical #Felidinpoveste:  Feli lansează „Puiule, puiuțule”

Feli Donose a dezvăluit cum se chinuia să-și țină familia unită

Deși este foarte discretă în ceea ce privește viața ei privată, anul trecut, chiar în această perioadă,  cântăreața a făcut dezvăluiri despre familia ei, totul din dorința de a le arăta fanilor că n-ar trebui să fie captivați de mirajul fotografiilor perfecte de pe rețelele sociale.

”Când netu’ vine și pictează familiile celebre în familii fără supărări, eu vin să vă spun că netu’ minte.
Mințim pentru că ne place ca lumea să știe că suntem cei mai fericiți. De cele mai multe ori, poate suntem fericiți un pic mai mult de jumătate dintre noi. Și asta în perioade și perioade.

Totuși când nu e furtună în familii, probleme mici sau probleme mari, există o liniște și o siguranță, și cumva, o recunoștință deseori tăcută care spune “ Uite. Pentru momentele astea autentice, simple și pure, merită să îi dau un șut în fund mândriei mele și să lucrez cum și cât pot că familia mea să crească frumos și sănătos.”

E o provocare să ții o familie “adunată”. Să nu se destrame din orgolii, să nu se destrame din “Am adunat tot timpu’ frustrări până mi-am distrus jumătatea. Până când și ea m-a distrus.”

Dincolo de muncă asta până la urmă FIREASCĂ, există SOARELE. Există zâmbetul ăla care spune “ Io îl iubesc pe omu’ asta.” Asta desigur dacă iubirea mai există.
Există momentele alea de conștientizare în care totul devine limpede. În care, încă odată, îți aduci aminte de ce v-a adus Dumnezeu împreună.

Dacă în călătoria asta apare și un copilaș sau mai mulți, înseamnă că ești pregătit să CREȘTI! 

Știți de câte ori am deschis ochii și i-am închis imediat înapoi din orgolii?

Citește și: Feli, viață de poveste. S-a lăsat de școală pentru muzică, a jonglat cu joburile și a găsit dragostea când nu mai credea în ea

Cred că nervii mei de mii de ori au spus “ Pa, Cătălin.” Pentru că sunt proastă la nervi și impulsivă.
Dar la sfârșitul zilei, omu’ asta vrea familie cu o complicată că mine. Și eu vreau copii cu un bărbat ca el. Care e oglindă mea. Care îmi arată și ce-i de bine, și ce-i de rău în ceea ce sunt eu că om pe Pământu’ asta.

Și mă uit în stângăcia noastră de părinți pentru prima oară, cum o adoră pe fetiță noastră. Și mă uit și la mine. Dacă nu ar fi modestia asta extremă chiar aș îndrăzni să spun despre mine că sunt cea mai bună mamă pentru Nora Luna și frățiorii și surorile ei. Asta dacă îngerași ne mai aleg în rol de părinți.

Feli Donose și Cătălin au avut o relație la distanță

Înainte de a-l întâlni pe Cătălin, cel care i-a devenit iubit și tatăl fiicei sale, Feli Donose era convinsă că va adopta un copil și va fi mamă singură. A avut o relație la distanță cu bărbatul iubit, acesta locuind în Germania acum câțiva ani, pentru ca în timp, el să ia decizia curajoasă de a reveni în țară și a-i fi alături iubitei sale.

"Eram într-o relaţie la distanţă cu Cătălin, care spunea că a decis să se mute în ţară ca să încercăm să avem o relaţie, or, eu nu mai avusesem o relaţie stabilă de foarte mulţi ani. Fugeam de angajament, pentru mine era: „NU! Mi-ai stricat meciul! Eu vreau să adopt şi să fiu mamă singură. Lăsaţi-mă în pace! Ce e cu toate planurile astea date peste cap? Tata moare, omul ăsta vine, eu relaţie? Când adopt?“. (Râde) A fost un şoc foarte mare pentru mine pentru că a plecat tata şi a venit alt bărbat în viaţa mea. Apoi am rămas gravidă. Iar n-am mai înţeles nimic", a mai spus, cu sinceritate, Feli.

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Feli
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am trăit eu!”
02 Feli Donose
Motivul pentru care Feli Donose a luat o pauză de la muzică: „Am atâtea de spus și eu stau așa acasă și nu spun nimic”
03 Feli
Feli Donose are un nou iubit, la doi ani de la despărțirea de tatăl fiicei ei: „Am învățat că iubirea e așezată!”
04 crbl si sotia lui, elena
Noi dezvăluiri despre divorțul dintre CRBL și Elena. Când ar fi apărut ruptura dintre cei doi: „Neînțelegerile au ajuns la o limită!”
05 Feli Donose
Ce părere are mama lui Feli Donose despre divorț. Artista este separată de un an de tatăl fiicei sale: „Speră să ne împăcăm”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
feli donose
Feli, despre momentele trăite după operația de micșorare a stomacului, când a slăbit 37 kg: "Nu mă identificam cu ce vedeam în oglindă"

În 2016, la câțiva ani după ce s-a făcut remarcată la "Vocea României", Feli Donose a luat decizia dificilă de a-și face o operație de micșorare de stomac. A trecut înainte prin mai multe diete, dar nu au ajutat-o să-și recapete sănătatea.

Alina Sorescu
Cum a reușit Alina Sorescu să treacă peste separarea de soțul ei: „Am simțit că muzica m-a salvat!”

Ultimii ani nu au fost deloc ușori pentru Alina Sorescu, care s-a despărțit de partenerul ei după 12 ani de căsnicie. Aceasta a renăscut, însă, după separare, iar muzica i-a fost terapie, după cum a mărturisit în cadrul unui interviu.

feli donose
De ce a refuzat Feli să urce pe scenă la un concert în Mureș. Felul în care a fost tratată a mâhnit-o: "N-am pățit așa ceva în opt ani"

Feli, una dintre cele mai apreciate voci din România, e de mai bine de opt ani pe piața muzicală, dar, spune ea, o situație precum cea cu care s-a confruntat serile trecute nu a mai întâlnit. Artista și trupa ei trebuiau să urce pe scenă în comuna Deda din județul Mureș, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, spre supărarea ei și a fanilor care o așteptau.

WTFun
DSC06641
Serghei, tată de două zile, la WTFun. Ce nume au ales el și Anisia Gafton pentru băiețel

DSC06586
SNIK, „Regele reacțiilor”, la WTFun. Cum a ajuns să accepte provocarea „7 munți în 7 zile”

DSC06531
Puțini credeau în proiectul lor la început. 20 de ani mai târziu, Gașca Zurli a ajuns la 4 milioane de bilete

Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes
Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes

Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes

FILM NOW John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani

John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani

DIGI WORLD 3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

DIGI ANIMAL WORLD Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

DIGI LIFE Ingredientul care îți poate face cafeaua mai gustoasă. Puțini oameni știu acest secret din bucătărie
Ingredientul care îți poate face cafeaua mai gustoasă. Puțini oameni știu acest secret din bucătărie
DIGI24 Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
DIGI SPORT 255 de ruși și belaruși! A venit anunțul OFICIAL, la scurt timp după discursul surprinzător al lui Vladimir Putin
255 de ruși și belaruși! A venit anunțul OFICIAL, la scurt timp după discursul surprinzător al lui Vladimir Putin
DIGI FM Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații
UTV Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan.  „Nu cred că totul poate fi explicat prin orgolii. Important este să rămână respectul
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin orgolii. Important este să rămână respectul"