Bucuresti | 102,8FM SUGABABES - Round round

Cristiana Oprea, baterii încărcate pentru un nou sezon de raliuri!

Cristiana Oprea Opel e-Rally Cup 2023 foto Bastien Roux

Cristiana Oprea, prima româncă pilot care a concurat în Campionatul Mondial de Raliuri, alături de copilotul Alexia Parteni au început un nou sezon exclusiv internațional. Prima competiție din acest sezon este Rally Sulingen și s-a desfășurat în Germania pe 5 - 6 mai.

În calendarul lor urmează apoi Rally du Chablais (2-3 iunie, Elveția), Rally Vosges (16-17 iunie, Franța), Rally Weiz (14-16 iulie, Austria), Rally Mont Blanc (1-2 septembrie, Franța) și WRC Central Europe (27-29 octombrie, Germania, Cehia și Austria), etapa de campionat mondial care va marca finalul sezonului la cel mai înalt nivel competițional, conform comunicatului de presă.

„Sunt recunoscătoare că avem în față un sezon nou și o strategie clară. Avem susținerea optimă, așadar avem șansa să ne concentrăm exclusiv pe latura sportivă, pentru a deveni cât mai competitive și pentru a consolida astfel reprezentarea prin performanță la nivel internațional”, a declarat Cristiana Oprea.

PROFM este partener media și susține singurul echipaj feminin de raliuri care reprezintă România peste graniță. Pe tot parcursul sezonului vom urmări povestea Cristianei on-air, online și în print.

Mai multe informații despre proiectele și competițiile în care Cristiana este implicată puteți afla pe blogul său cristianaoprea.ro, pe Instagram @crissoprea sau pe pagina de Facebook Cristiana Oprea.

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 IMG_0845
Cristiana Oprea aduce la start singura mașină electrică de raliu din România – PROFM este alături de ea
02 Super rally bucuresti 2023 -Copyright_FlaviusCroitoriu-81
Cristiana Oprea își încheie sezonul la Super Rally București
03 Cristiana Oprea Alexia Parteni ERC 2024
Campionatul European de Raliuri, obiectiv clar pentru Cristiana Oprea în 2024
04 Cristiana Oprea Super Rally Bucuresti Opel Corsa 2023-1 foto Bogdan Paraschiv
Cristiana Oprea, premieră electrizantă la Super Rally București! PROFM OPEN RADIO
05 Cristiana Oprea Opel e-Rally Cup 2023 foto Bastien Roux
Cristiana Oprea, de la termic la electric! Pilotul revine în ERC la Rally di Roma Capitale
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Czech Rally Zlin 2022 - Cristiana Oprea-Alexia Parteni Momentum Images-87
Fetele au dus tricolorul pe podiumul raliului european din Cehia

Ca să termini primul, în primul rând trebuie să termini - așa spune o vorbă înțeleaptă din motorsport, demonstrată cu brio de singurul echipaj românesc prezent la startul penultimei etape din Campionatul European de Raliuri FIA ERC, care a avut loc pe 26-28 august în Cehia.

Cristiana Oprea Alexia Parteni 2022
Cristiana Oprea și Alexia Parteni, pregătite pentru provocarea europeană Czech Rally Zlin

Motorsportul te învață să fii rezilient, o aptitudine însușită și de pilotul Cristiana Oprea, care avea ca obiectiv pentru 2022 disputarea Trofeului Balcanic de Raliuri. Odată cu anularea acestui campionat FIA cu o săptămână înainte de start, planurile au fost ajustate. Cu susținerea partenerilor ei, ea se va concentra pe consolidarea experienței pe asfalt, în raliurile europene din a doua jumătate a sezonului.

Cristiana Oprea 2022
Debutul în WRC la Raliul Croației, un vis împlinit pentru pilotul Cristiana Oprea

Pilotul de raliu Cristiana Oprea și copilotul Andrei Mitrașcă își vor îndeplini acest vis și vor concura pe 21-24 aprilie în Raliul Croației, a treia etapă din Campionatul Mondial de Raliuri 2022.

WTFun
DSC07624
Holy Molly a cântat despre inflație, prețuri și rate! Cum a transformat piesa „Plouă” la WTFun

„Plouă”, dar cu inflație, ouă și rate! Provocarea acceptată de Holy Molly

DSC07451
Smiley, dezvăluiri despre fiica lui, Josephine, la WTFun: „E un om cu care îmi place să stau”. Ce piesă a artistului ascultă pe repeat

Smiley a dezvăluit ce piesă de-a lui ascultă Josephine pe repeat. Melodia este una dintre cele mai vechi din repertoriul artistului

DSC07358
Sorin Pârcălab debutează în cinematografie cu propriul film. De ce a decis comediantul să realizeze o producție

Sorin Pârcălab, despre primul său film, viața cu trei copii și aventurile de tată | WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”
Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”

Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”

FILM NOW Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”

Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”

DIGI WORLD De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii

DIGI ANIMAL WORLD Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

DIGI LIFE Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
DIGI24 Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
DIGI SPORT Momente dramatice la Arad: s-a urcat pe balustradă și a amenințat că se aruncă! ”Unde este soțul meu?”
Momente dramatice la Arad: s-a urcat pe balustradă și a amenințat că se aruncă! ”Unde este soțul meu?”
DIGI FM Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit
Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un posibil candidat la Casa Albă
UTV Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de toți cei patru copii ai rapperului
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de toți cei patru copii ai rapperului