Bucuresti | 102,8FM THE AVENER - THE MORNING SUN (NEW PW)

Cardi B, achitată în procesul în care era judecată pentru agresiune: Voi spune asta şi pe patul de moarte, nu am atins-o

WWE - 2025 SummerSlam
Cardi B. Getty Images

Cardi B, dată în judecată în civil de o agentă de securitate care o acuzase că a agresat-o şi care îi cerea despăgubiri de mai multe milioane de dolari, a fost achitată marţi de un tribunal din California.

Cântăreaţa rap americană le-a mulţumit susţinătorilor ei în momentul în care a ieşit din tribunalul din Alhambra, un oraş situat în apropiere de Los Angeles.

"Jur în faţa lui Dumnezeu, voi spune asta şi pe patul meu de moarte, nu am atins-o pe această femeie. Nu am pus mâna pe această fată", a insistat ea.

Cardi B, interpreta pieselor "Money" şi "Bodak Yellow", a fost acuzată de Emani Ellis, o agentă de securitate care i-a cerut despăgubiri de 24 de milioane de dolari pentru o agresiune ce ar fi fost comisă în februarie 2018.

Reclamanta, care lucra într-un cabinet de ginecologie din Beverly Hills, a acuzat-o pe Cardi B că a scuipat-o şi i-a zgâriat faţa cu unghiile sale lungi.

În schimb, în timpul procesului, cântăreaţa rap a susţinut că agenta de securitate s-a comportat faţă de ea într-o manieră agresivă, încercând să o filmeze cu telefonul mobil în timpul unei vizite medicale, în perioada în care era însărcinată şi când informaţia despre sarcina ei de atunci nu era încă publică.

Galerie foto

Potrivit avocaţilor apărării, Emani Ellis a încercat să o intimideze pe artistă, ceea ce a dus la o confruntare aprinsă, presărată cu injurii, înainte ca personalul medical al cabinetului să intervină.

Balenciaga: Outside Arrivals - Paris Fashion Week - Haute Couture Fall/Winter 2025/2026

Cardi B. Getty Images

Tribunalul civil însărcinat cu judecarea cazului a achitat-o pe artista în vârstă de 32 de ani, câştigătoare a unui premiu Grammy.

"Următoarea persoană care va încerca să mă dea în judecată în mod abuziv trebuie să ştie asta: voi contraataca şi o voi face să plătească. Pentru că acest lucru nu este acceptabil", a avertizat Cardi B la ieşirea din tribunal.

"Să nu credeţi niciodată că veţi putea să mă daţi în judecată şi că eu voi accepta o înţelegere amiabilă şi vă voi da bani", a adăugat ea.

Top citite
01 Robbie Wiliams
Robbie Williams, dat în judecată de co-autorul hitului Angels, care spune că a câștigat o sumă infimă din piesă: "Cere partea corectă"
02 Sean 'Diddy' Combs
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în închisoare
03 **FILE PHOTO** Sean Combs Accused by Ex-Girlfriend, Cassie, of Rape and Abuse. NEW YORK, NY - MAY 06: Cassie Ventura and
Cassie Ventura, prima reacție după verdictul în cazul lui Sean „Diddy” Combs: „Vom continua să luptăm în numele tuturor”
04 diddy
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
05 Cardi B Cardi B
Cât o costă pe Cardi B viața de mamă. Artista cheltuie sume uriașe pentru șofer, bonă și meditații
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
George Kaplan, fostul asistent al lui Sean "Diddy" Combs/ Profimedia
Motivul pentru care camerele de hotel în care stătea Diddy erau curățate de propriul lui asistent: „Trebuia să-i protejez imaginea”

Procesul penal intentat lui Sean „Diddy” Combs a continuat cu o mărturie surprinzătoare a fostului său asistent executiv, George Kaplan. Acesta a dezvăluit în fața instanței că, în perioada în care a lucrat pentru magnatul muzical, era el cel care făcea frecvent curățenie în camerele de hotel ocupate de Combs, nu personalul hotelier.

Cassie Ventura/ Profimedia
Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean 'Diddy' Combs, a depus mărturie împotriva mogulului: "Mă lovea peste cap, mă trântea la pământ”

Casandra Ventura, fosta prietenă a lui Sean 'Diddy' Combs, o solistă de R&B cunoscută sub numele 'Cassie', a depus mărturie marţi, la New York, în procesul în care mogulul hip-hop este judecat pentru trafic sexual şi a spus în faţa juraţilor că acesta o bătea frecvent şi rămânea cu ochii învineţiţi şi cu vânătăi pe tot corpul, transmite Reuters.

Cardi B confirmă relația cu Stefon Diggs/ Profimedia
Cardi B confirmă relația cu Stefon Diggs, în plin divorț cu Offset. Artista, vizibil fericită la brațul jucătorului de fotbal american 

Cardi B pare hotărâtă să lase trecutul în urmă și să-și trăiască viața la maximum. Luni seară, artista în vârstă de 32 de ani a fost surprinsă în premieră ținându-se de mână cu jucătorul NFL Stefon Diggs, în vârstă de 31 de ani, la meciul din playoff-ul NBA dintre New York Knicks și Boston Celtics, desfășurat la Madison Square Garden.

WTFun
WTF_FALL25_KV_COVER Site 2
WTFun revine din 1 septembrie la PROFM, cu Bianca, Bodonea și Bogdan

Din 1 septembrie, revine al doilea sezon de matinal, în formula Bianca Purcărea, Ionuț Bodonea și Bogdan Ciudoiu. Cu ei, diminețile devin mai colorate, cu multă energie, voie bună și premii de sute de euro pentru ascultători.

A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

Partenerii noștri
PE ROZ Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Povestea designerului cu o avere de peste 10 miliarde $, care și-a fi dorit să devină medic
Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Povestea designerului cu o avere de peste 10 miliarde $, care și-a fi dorit să devină medic

Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Povestea designerului cu o avere de peste 10 miliarde $, care și-a fi dorit să devină medic

FILM NOW Rebecca Ferguson și soțul ei, magnetici la Veneția. Sunt căsătoriți de șapte ani, dar abia acum au pășit împreună pe covorul roșu
Rebecca Ferguson și soțul ei, magnetici la Veneția. Sunt căsătoriți de șapte ani, dar abia acum au pășit împreună pe covorul roșu

Rebecca Ferguson și soțul ei, magnetici la Veneția. Sunt căsătoriți de șapte ani, dar abia acum au pășit împreună pe covorul roșu

DIGI WORLD Cum vor arăta creatorii de conținut peste 25 de ani și cu ce probleme de sănătate s-ar putea confrunta. Experți: „Aceste imagini rămân un avertisment pentru prezent”
Cum vor arăta creatorii de conținut peste 25 de ani și cu ce probleme de sănătate s-ar putea confrunta. Experți: „Aceste imagini rămân un avertisment pentru prezent”

Cum vor arăta creatorii de conținut peste 25 de ani și cu ce probleme de sănătate s-ar putea confrunta. Experți: „Aceste imagini rămân un avertisment pentru prezent”

DIGI ANIMAL WORLD Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă
Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă

Ce a descoperit o femeie în cutia de jucării a fiicei sale de 3 ani. Mama a crezut inițial că este o farsă

DIGI LIFE La 93 de ani a devenit celebră pe reţelele sociale. Cum a ajuns o femeie dintr-un sat din Italia star pe Internet
La 93 de ani a devenit celebră pe reţelele sociale. Cum a ajuns o femeie dintr-un sat din Italia star pe Internet
DIGI24 Trump taie finanțarea unor programe de asistență militară pentru flancul estic al NATO. Când se vor termina banii de la Pentagon
Trump taie finanțarea unor programe de asistență militară pentru flancul estic al NATO. Când se vor termina banii de la Pentagon
DIGI SPORT De nicăieri: a aflat că moștenește aproape un miliard de euro, de la un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată!
De nicăieri: a aflat că moștenește aproape un miliard de euro, de la un bărbat pe care nu l-a văzut niciodată!
DIGI FM Giorgio Armani a murit. Ce se va întâmpla cu brandul lui, având în vedere că designerul nu avea copii
Giorgio Armani a murit. Ce se va întâmpla cu brandul lui, având în vedere că designerul nu avea copii
UTV Salma Hayek, apariție spectaculoasă la 59 de ani. Actrița și-a sărbătorit ziua în costum de baie roșu, pe un iaht de lux
Salma Hayek, apariție spectaculoasă la 59 de ani. Actrița și-a sărbătorit ziua în costum de baie roșu, pe un iaht de lux