Bucuresti | 102,8FM ANDIA - M-AM TREZIT AICI

Antonia, o nouă apariție inedită. Artista a atras toate privirile într-un hanorac cu un decolteu imposibil de ignorat

anoniamain
Antonia, Foto: Instagram

Antonia se află din nou în centrul atenției după ce a publicat pe rețelele sociale o fotografie ce îi pune în valoare atât frumusețea incontestabilă, cât și formele armonioase.

Cântăreața, în vârstă de 32 de ani, este adepta hainelor sport și largi, ce îi acoperă în mare parte silueta pe care o întreține cu multe ore petrecute în sala de forță. Însă, uneori, artista își încântă fanii de pe rețelele sociale și cu câteva ținute mai îndrăznețe, care îi pun în valoare formele de invidiat.

Astfel, într-o fotografie publicată pe Facebook, realizată după o ședință de make-up, Antonia apare îmbrăcată într-un hanorac în carouri, deschis în zona decolteului, ce îi scoate în evidență bustul generos și tatuajul discret.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La vederea imaginilor ce au strâns peste 13.000 de aprecieri, fanii Antoniei au lansat o serie de complimente în secțiunea de comentarii:
"Superbă, talentată mamă și sotie!", "Frumoasă femeie", "Ce ochi frumoși".

Citește și: Delia, imagini de mii de like-uri. Ultima apariție a artistei i-a impresionat pe fani: ”Superbă ca întotdeauna!”

Antonia, mesaj bizar pe rețelele sociale

De curând, artista și-a îngrijorat fanii după ce a făcut public un mesaj bizar.

”Nu sunt o persoană perfectă. Fac o mulțime de greșeli. Dar apreciez oamenii care rămân lângă mine și știu cum sunt eu cu adevărat!”, se arată în mesajul făcut public de cântăreață.

”Gura lumii n-o astupă nici pământul.”, ”Bravo. Suntem cu tine.”, ”Te iubim, suntem aici.”, au reacționat fanii.

Citește și: Antonia, electrizantă în colanți și fără pic de machiaj. Fanii au fost impresionați: ”Arăți grozav!”

Totodată, zilele trecute, Alex Velea, partenerul artistei, a vorbit despre nuntă. 

„Nu pot să mă însor. Trăim în continuare în concubinaj. Am cerut-o pe iubita de soție. (…) M-am emoționat rău de tot. Mi-ar fi plăcut să facem nunta. Dacă nu… facem nunta în curte. Îi chemăm pe mama, tata, părinții. (…) Nu vrem nuntă mare. Noi știm cum e, pentru că fiecare a mai făcut câte o nuntă. Aș vrea ca nunta să arate fix cum își dorește ea. Ceva restrâns, intim și să ne simțim bine, să ne relaxăm. Ne-ar plăcea să facem nunta pe plajă. Avem nașii, dar nu vă spun acum. (…) Dacă am trăit așa până acum, nu e grabă. Vreau să o văd mireasă și cred în uniunea asta în fața lui Dumnezeu”, a declarat Alex Velea la un post TV. 

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Antonia și copiii ei/ Foto: Instagram
Antonia, dezvăluiri emoționante la 16 ani de când a devenit mamă: „Nu sunt perfectă. Am greșit, mai greșesc și astăzi”
02 antonia alex velea familie
Alex Velea, despre relația pe care o are cu Maya, fiica Antoniei: „Încerc să fiu cât mai prezent în viața ei”
03 antonia (1)
Decolteu până la abdomen, bronz și o privire magnetică. Antonia i-a făcut din nou pe fani să o admire: "La soare mă pot uita..."
04 Antonia și Alex Velea/ Foto: Facebook
Alex Velea rupe tăcerea despre relația cu Antonia. Care este motivul cel mai des invocat în certurile lor
05 antonia
"Zeița Antonia", spectaculoasă într-un corset din piele și dresuri plasă. Ce spune artista despre cea mai mare realizare a vieții ei
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Antonia/ Foto: Instagram
Antonia, criticată dur după apariția într-o ținută îndrăzneață. Fanii au reacționat imediat: „Nu se vede frumos, nu ai nevoie de asta”

Antonia este considerată una dintre cele mai apreciate și admirate artiste din România, fiind lăudată frecvent pentru frumusețea și stilul său vestimentar. Cu toate acestea, cea mai recentă apariție a vedetei pe rețelele sociale i-a împărțit fanii în două tabere, unii dintre ei criticând-o dur. 

antonia (3)
"Doar ce am băgat la spălat". Antonia, hipnotizantă într-o rochie decupată, transformă un moment banal într-un show al seducției

Antonia știe de ani buni cum să atragă toate privirile fără să pară că depune prea mult efort. Considerată una dintre cele mai frumoase femei din România, artista reușește să combine perfect senzualitatea cu naturalețea și umorul, iar cel mai nou clip postat pe rețelele sociale este încă o dovadă.

antonia (2)
Un selfie într-o rochie strânsă pe corp și dres cu portjartier i-a adus peste 8.000 de like-uri. Antonia, "femme fatale" în roșu aprins

Antonia știe perfect cum să transforme o simplă poză într-o imagine imposibil de ignorat. Artista a atras toate privirile după ce a postat pe Instagrm un selfie realizat în oglindă, într-o apariție care a combinat senzualitatea cu eleganța.

WTFun
DSC06373
Întrebarea pe care Mircea Bravo o primește cel mai des. Răspunsul despre Bunica: „E acasă!”

Mircea Bravo a fost invitat la WTFun cu Ela, Ionuț și Bogdan, unde a vorbit despre viața dincolo de camere, experiența de tată, rutina sa zilnică și munca din spatele producțiilor cinematografice. Din discuție nu putea lipsi nici Bunica, dar nici noul său film, „Băiat de milioane”, care ajunge în cinematografe pe 12 octombrie 2026.

DSC06249
VESCAN, dezvăluiri la WTFun. Ce legătură are „Absența Ta” cu una dintre piesele sale preferate

Artistul a explicat și că „Absența Ta” are o legătură cu una dintre piesele sale preferate, oferind astfel mai multe detalii despre povestea din spatele noii lansări.

negrutiu
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate
Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate

Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate

FILM NOW Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei

Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei

DIGI WORLD Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”

Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”

DIGI ANIMAL WORLD Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama

Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama

DIGI LIFE Semnele de la picioare care pot ascunde colesterolul ridicat. Afecțiunea este numită „ucigașul tăcut” și mulți oameni o ignoră
Semnele de la picioare care pot ascunde colesterolul ridicat. Afecțiunea este numită „ucigașul tăcut” și mulți oameni o ignoră
DIGI24 Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
DIGI SPORT Selecționerul a fost dat afară și înlocuitorul a fost ales: Edi Iordănescu!
Selecționerul a fost dat afară și înlocuitorul a fost ales: Edi Iordănescu!
DIGI FM Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un an de când a devenit mamă
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un an de când a devenit mamă
UTV Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998