Bucuresti | 102,8FM HUGEL - MOVIN TO THE SUN (PROFM EDIT)

Velea dă cărțile pe față! "Se mai întâmplă să urci pe scenă cu șlițul descheiat... intenționat"

VELEA-MATINAL-PLAY

Așa cum este bunul obicei, artiștii care trec pe la Matinalul ProFM le lasă următorilor invitați o serie de provocări. Astfel, Alex Velea a fost provocat de Sore, așa, ca de la părinte la părinte. Alex s-a încălzit puțin și a "periat-o" pe Sore. Am apreciat gestul, mai ales că în ziua de azi aprecierile publice au devenit rarități. "Eu și Antonia 'inem mult la Sore Ne leagă o prietenie foarte strânsă, ne știm de foarte mulți ani. Am și colaborat, suntem în relații foarte bune. Te pupăm Sore, oriunde ai fi, dacă ne auzi!"

Alex Velea nu bănuia nimic din ce avea să urmeze. Iată provocările puse la cale de Sore.

Sore: Care a fost cel mai stânjenitor moment pe care l-ai trăit pe scenă?
Velea: Nu am avut unul anume, însă tuturor ni s-a întâmplat să trecem prin mai multe momente de genul...Se întâmplă să aluneci, să cazi, să urci pe scenă cu șlițul descheiat...intenționat ( Râde) NU, glumesc!

Sore: Ai făcut vreodată pană cu duba în drum spre concert? Cum te-ai descurcat?
Velea: Am făcut pană, evident, de câteva ori! Nu cred că știu să schimb o roată, eu știu să cânt, să dansez și să pozez! Asta era pe vremuri...acum sunt un bărbat aproape căsătorit! Păi nu avem acte, trăim în concubinaj! De ce nu avem acte? Eh...mai zic acum toată povestea?! O să vin cu actele de căsătorie aici!

Sore a păstrat pentru final, tot ce avea mai bun. L-a pus pe Alex Velea să imite un personaj de film. Zis și făcut, Alex l-a imitat pe Pablo Escobar, iar mai apoi, un personaj de desene animate căruia i-a dat voce în trecut.

MAI CITEȘTE: Velea are o PROBLEMĂ MARE cu Dominic! Îi e teamă să-l nu dea în judecată băieții

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
DSC06641
Serghei, tată de două zile, la WTFun. Ce nume au ales el și Anisia Gafton pentru băiețel

DSC06586
SNIK, „Regele reacțiilor”, la WTFun. Cum a ajuns să accepte provocarea „7 munți în 7 zile”

DSC06531
Puțini credeau în proiectul lor la început. 20 de ani mai târziu, Gașca Zurli a ajuns la 4 milioane de bilete

Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes
Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes

Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes

FILM NOW John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani

John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani

DIGI WORLD 3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

DIGI ANIMAL WORLD Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

DIGI LIFE Ingredientul care îți poate face cafeaua mai gustoasă. Puțini oameni știu acest secret din bucătărie
Ingredientul care îți poate face cafeaua mai gustoasă. Puțini oameni știu acest secret din bucătărie
DIGI24 Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
DIGI SPORT Dan Alexa: ”E `cancer`!”. A refuzat 500.000 € fără să stea pe gânduri
Dan Alexa: ”E `cancer`!”. A refuzat 500.000 € fără să stea pe gânduri
DIGI FM Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații
UTV Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan.  „Nu cred că totul poate fi explicat prin orgolii. Important este să rămână respectul
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin orgolii. Important este să rămână respectul"