Bucuresti | 102,8FM EMAA - NOAPTEA

Pe asta n-ai mai auzit-o! Andra a cântat rap la ProFM

ANDRA-GREEG-ONUC

Cum Dorian nu a putut să vină, Andra a cântat și partea lui de rap. Ce a ieșit... Sperăm că Dorian nu va asculta varianta Andrei.

Andra a avut parte de o provocare, pusă la cale de Irina Rimes. Este un bun obicei care se întâmplă la Matinalul ProFM, realizat de GreeG și Onuc. Adică, fiecare invitat îi lasă următorului câteva provocări. Așadar, iată la ce s-a gândit Irina Rimes.

Care artist te inspiră cel mai mult în acest moment?

Îmi place foarte mult Beyonce. Mi se pare că e o inspirație pentru toți artiștii. Face show, dansează, cântă de rupe scena. La volan cânt piese de la Beyonce, Robbie Williams. Îmi place și Ariana Grande. Îmi place foarte mult și "Visele" de la Irina Rimes.

Ce lucru ai fi vrut să-l faci în viața asta, dar nu ai reușit?

Aș fi vrut să mă duc la un concert cu Michael Jackson, dar nu l-am mai prins. Nici pe el, nici pe Whitney Houston, nici pe Amy Winehouse. Astea sunt regretele, că nu am ajuns la concertele lor.

Cântă o strofă de rap.

Andra a cântat partea de rap a lui Dorian din melodia "Floare De Nu-Mă-Uita" și credem că a fost suficient. Totuși, Andra a dat-o și pe populare, la care se pricepe de minune. Iată o mostră care ne-a făcut pielea de găină.

Andra a fost așteptată de fanii care știau că miercuri este invitată la Matinalul ProFM. Andra stă bine la capitolul admiratori. Chiar îi cunoaște foarte bine pe mulți dintre ei. "Alina Elena Iordache are tatuaj cu mine. Ea și cu Adela sunt doua fane de ale mele care lucrează în Italia. Ele vin în România numai pentru a mă asculta la un concert. Se întorc a doua zi. Mi se pare un sacrificiu, o cheltuială mare. Fac toate astea doar să vină să mă vadă și să mă asculte. Mi se pare incredibil, măgulitor. Le mulțumesc!".

MAI CITEȘTE: Asta de PROVOCARE! Iată ce a pus-o Smiley să facă pe Irina Rimes

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
DSC06641
Serghei, tată de două zile, la WTFun. Ce nume au ales el și Anisia Gafton pentru băiețel

DSC06586
SNIK, „Regele reacțiilor”, la WTFun. Cum a ajuns să accepte provocarea „7 munți în 7 zile”

DSC06531
Puțini credeau în proiectul lor la început. 20 de ani mai târziu, Gașca Zurli a ajuns la 4 milioane de bilete

Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes
Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes

Trei zodii pentru care viața devine mai ușoară din 25 octombrie. Luna în Taur le aduce liniște și succes

FILM NOW John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani
John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani

John Goodman a slăbit 90 de kilograme, dar transformarea a venit cu probleme neașteptate de sănătate. Ce a pățit actorul de 74 de ani

DIGI WORLD 3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești
3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

3 lucruri din dormitor care îți pot afecta sănătatea, fără să îți dai seama. Un medic școlit la Harvard explică ce ar trebui să înlocuiești

DIGI ANIMAL WORLD Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor
Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

Greșeala pe care multe persoane o fac când își ceartă câinele. Avertismentul cercetătorilor

DIGI LIFE Ingredientul care îți poate face cafeaua mai gustoasă. Puțini oameni știu acest secret din bucătărie
Ingredientul care îți poate face cafeaua mai gustoasă. Puțini oameni știu acest secret din bucătărie
DIGI24 Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
DIGI SPORT Dan Alexa: ”E `cancer`!”. A refuzat 500.000 € fără să stea pe gânduri
Dan Alexa: ”E `cancer`!”. A refuzat 500.000 € fără să stea pe gânduri
DIGI FM Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de generații
UTV Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan.  „Nu cred că totul poate fi explicat prin orgolii. Important este să rămână respectul
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin orgolii. Important este să rămână respectul"