Connect-R și Misha au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbizul românesc, iar divorțul lor i-a luat prin surprindere pe mulți dintre cei care îi admirau. Deși au ales să meargă pe drumuri separate, cei doi artiști au păstrat o relație apropiată, au continuat să petreacă timp împreună și chiar au locuit sub același acoperiș după despărțire. Acum, la aproximativ opt ani de la divorț, Connect-R face o mărturisire surprinzătoare. O parte din el a rămas în trecut, iar acest lucru îl împiedică să fie pe deplin fericit.
Jennifer Lopez și colegul ei din „Office Romance”, Brett Goldstein, se întâlnesc „din când în când”, susține o sursă citată de Pages Six. Speculațiile despre artista în vârstă de 57 de ani și starul cu 11 ani mai mic decât ea au apărut încă din turneul de promovare a comediei romantice.
Relația dintre Cheloo și prima sa soție, Daniela Niculescu, s-a încheiat după șase ani, în urma unor probleme despre care fosta parteneră a rapperului a vorbit public. În 2012, aceasta a făcut o serie de declarații despre dificultățile din căsnicie, susținând că infidelitățile artistului ar fi contribuit la destrămarea relației. Daniela a povestit inclusiv cum ar fi reacționat Cheloo atunci când i-a spus că vrea să divorțeze.