Sabrina Carpenter, în vârstă de 25 de ani, a făcut furori sâmbătă seară la festivalul de muzică Outside Lands din San Francisco, unde a urcat pe scenă într-o ținută impresionantă, care a atras toate privirile. Artista, care recent a fost subiectul unor speculații privind operațiile estetice, a optat pentru un body negru cu paiete, care i-a scos în evidență silueta și a strălucit sub lumina reflectoarelor.
Radu Ștefan Bănică, care e băiatul cel mare al cântărețului Ștefan Bănică jr., îi calcă acum pe urme tatălui său celebru. Tânărul în vârstă de 22 de ani este actor și cântăreț, însă a stat departe de lumina reflectoarelor până a vârsta de 18 ani. El a povestit în cadrul unei emisiuni TV cum a fost prima dată când a participat la primul eveniment cu tatăl lui, mărturisind că nu l-a recunoscut nimeni.
Enrique Iglesias a anunțat că medicii i-au interzis să participe la Festivalul Tecate Emblema, care are loc la Autodromul Hermanos Rodríguez din Mexico City, fiind îngrijorați de starea de sănătate a artistului.
Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.