Bucuresti | 102,8FM SOMBR - MY BODY ISNT READY

Nuntă ca-n filme pentru fiica lui Sting. Artistul și-a condus fata la altar, iar petrecerea a durat trei zile și s-a ținut în Sicilia

sting si fiica lui
Sting și-a condus fiica la altar. / Foto: Instagram

Fuschia Kate Sumner, fiica legendarului Sting, și-a unit destinul cu partenerul ei, Max Wright, într-o nuntă extravagantă desfășurată pe parcursul a trei zile, în pitoreasca localitate Noto din Sicilia, celebră și ca loc de filmare al serialului "White Lotus".

Descrisă de mireasă drept „cele mai distractive trei zile din viața noastră”, nunta a avut de toate: de la petreceri în aer liber și concerte improvizate de membrii familiei, până la un discurs emoționant susținut de Sting, care a smuls lacrimi invitaților.

Pe lângă celebra sa soție, Trudie Styler, artistul britanic a fost însoțit de întreaga familie extinsă: fiica lor, Mickey (41 de ani), care a fost domnișoară de onoare, Joe (48 de ani), Eliot (34 de ani), Jake (40 de ani) și Giacomo (29 de ani). Momentul-surpriză al primei seri a fost mini-concertul oferit de Joe, fratele mai mare al miresei. Joe și Fuschia sunt copiii lui Sting din prima lui căsătorie, cea cu actrița Frances Tomelty, iar Eliot, Jake, Giacomo și Mickey sunt copiii din mariajul cu Trudie.

Citește și: Sting spune că acuzațiile la adresa lui Diddy nu „pătează” cântecul „Every Breath You Take”: „Este încă piesa mea”

nunta fiica lui sting (2)

Fiica lui Sting s-a căsătorit. / Foto: Instagram

Sting și-a condus fiica la altar. Petrecerile s-au întins pe parcursul a trei zile

Weekendul festiv a început cu o petrecere de stradă în stil italian, cu fanfară locală și preparate tradiționale: pâine caldă de casă și aperitive siciliene. În acea seară, invitații au asistat la un spectacol special de muzică și tradiții siciliene, organizat la celebrul Teatro Comunale, relatează Daily Mail.

Pentru cununia civilă, Kate a purtat o rochie albă din dantelă, iar Max a ales o ținută inedită, în tonuri de teracotă. A urmat cina festivă, unde s-a dansat până dimineața pe ritmuri de Stevie Wonder și muzică disco.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes. Se iubesc de peste trei decenii, au patru copii și nu au lăsat dragostea să se stingă

Ceremonia religioasă a avut loc în aer liber, în fața unui decor floral în nuanțe de crem și vișiniu. Fuschia a purtat o spectaculoasă rochie din tulle brodat, cu umerii goi și și a fost condusă la altar de celebrul ei tată. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Seara a continuat cu o cină luxoasă, la aceeași locație care a găzduit și nunta influencerilor Chiara Ferragni și Fedez. Mesele au fost iluminate de sute de lumânări și ghirlande de lumini. Invitații au savurat paste artizanale, fructe de mare și vinuri siciliene rafinate.

Discursul lui Sting a fost vedeta serii: o combinație de umor și emoție care a făcut ca sala să alterneze între râsete și lacrimi. Artistul a povestit, cu sinceritate, că inițial era sceptic în privința lui Max, dar că „și-a dat seama repede că e un tip minunat”.

Printre invitații de seamă s-au numărat regizori britanici, artiști internaționali și DJ celebri, care au întreținut atmosfera până dimineață.

Citește și: De ce Diddy îi plătește lui Sting 5000 de dolari pe zi pentru tot restul vieții

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 dua lipa la nunta varului ei (5)
VIDEO Dua Lipa, departe de marile scene, la o nuntă albaneză în familie. A făcut spectacol pe ringul de dans alături de tatăl ei
02 Dove Cameron și Damiano David s-au căsătorit/ Profimedia
Dove Cameron s-a căsătorit cu Damiano David. Cei doi și-au spus „Da” într-un decor de poveste din Italia
03 Brad Pitt și Ines de Ramon
Brad Pitt și-a pierdut iubita pe ringul de dans, la nunta lui Taylor Swift: "Nunta secolului. Am stat 10-12 ore"
04 Harry Styles, Zoe Kravitz (1)
Harry Styles și Zoe Kravitz, planuri de nuntă după povestea de dragoste fulgerătoare. "Asta contează cel mai mult pentru ei"
05 Harry Styles, despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce/ Getty Images
Harry Styles nu s-a putut abține! Ce a spus despre nunta lui Taylor Swift cu Travis Kelce, chiar la Madison Square Garden
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
dua lipa, callum turner
Dua Lipa, despre cum a trăit nunta cu Callum Turner: "A fost magică". Cele două sfaturi care au făcut ca ziua cea mare să fie perfectă

La câteva săptămâni bune de la nunta cu actorul Callum Turner, Dua Lipa a vorbit pentru prima dată pe larg despre unul dintre cele mai importante momente din viața ei. Artista a descris ceremonia drept „magică” și a dezvăluit cele două sfaturi simple care au ajutat-o să se bucure din plin de ziua în care a spus „da”.

Taylor Swift și Travis Kelce/ Getty Images
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”

Travis Kelce a făcut primele declarații despre nunta sa cu Taylor Swift, iar fotbalistul american nu s-a ferit să spună cât de important a fost momentul pentru el. La mai bine de o lună de la ceremonia care a atras atenția întregii lumi, starul echipei Kansas City Chiefs a descris evenimentul drept „cea mai frumoasă noapte din viața mea”.

Taylor Swift
Cum a reacționat Taylor Swift după ce doi invitați au ignorat codul vestimentar de la nuntă. Nimeni nu se aștepta la asta

Nunta lui Taylor Swift și a starului NFL Travis Kelce, organizată pe 3 iulie la Madison Square Garden din New York, continuă să fie unul dintre cele mai comentate evenimente mondene ale anului. Deși ceremonia a fost pregătită până la cel mai mic detaliu, iar invitații au primit un cod vestimentar de tip black tie, nu toată lumea l-a respectat.

WTFun
DSC06641
Serghei, tată de două zile, la WTFun. Ce nume au ales el și Anisia Gafton pentru băiețel

DSC06586
SNIK, „Regele reacțiilor”, la WTFun. Cum a ajuns să accepte provocarea „7 munți în 7 zile”

DSC06531
Puțini credeau în proiectul lor la început. 20 de ani mai târziu, Gașca Zurli a ajuns la 4 milioane de bilete

Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă

Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă

FILM NOW Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”
Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”

Reacția actriței Sandra Huller după ce a jucat cu Tom Cruise: „Tot ce a învățat în 46 de ani de carieră e în acest rol”

DIGI WORLD Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când două păsări se bat pe un pește. Imaginile surprinse în India au făcut înconjurul lumii
Momentul când două păsări se bat pe un pește. Imaginile surprinse în India au făcut înconjurul lumii

Momentul când două păsări se bat pe un pește. Imaginile surprinse în India au făcut înconjurul lumii

DIGI LIFE De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
DIGI24 A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
DIGI SPORT Lovitură de teatru în cazul lui Denis Drăguș
Lovitură de teatru în cazul lui Denis Drăguș
DIGI FM Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică
UTV Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro