Bucuresti | 102,8FM CARLAS DREAMS - MAI E

Nicolas Cage, după ce a primit trofeul Transilvania la TIFF: Îl voi pune pe noptiera de lângă pat

Nicholas Cage la festivalul Sundance 2018
Nicholas Cage în timpul Festivalulului de film Sundance, Park City, Utah, Statele Unite, 19 ianuarie 2018. Foto Guliver / Getty Images

Actorul american a declarat la Cluj-Napoca, emoționat, că va pune distincţia pe noptiera de lângă pat şi inima i se va încălzi când se va gândi la prietenii din Transilvania, scrie Mediafax.

Nicolas Cage a mulţumit "prietenilor" din Transilvania pentru trofeul din partea TIFF şi a spus că îi place cum sună "Transylvania Trophy", arătând că este foarte fericit să se afle înapoi în România unde a făcut două filme, "The Dying of the Light" şi "Ghost Rider – Spirit of Vengeance".

"Ambele experienţe au fost minunate, de aceea m-am întors ca să vă mulţumesc personal. Vă mulţumesc pentru onoarea pe care mi-o faceţi cu Trofeul Transilvania. Am crezut întotdeauna în spiritul locului şi cred că trebuie să mă las inspirat de acest spirit, iar aici în România am simţit un puternic şi bun spirit care m-a influenţat şi pe mine în munca mea. Fie că a fost vorba de efectul ţării dumneavoastră asupra imaginaţiei mele datorită cărţii <<Dracula>> al lui Bram Stoker, a istoriei lui Vlad Ţepeş, ori a experienţei prin care am înnoptat în Castelul lui Dracula şi a minunaţilor Munţi Carpaţi, toate m-au inspirat pe deplin astfel că aş dori să mai fac încă un film aici cu voi. Vă mulţumesc încă o dată pentru Trofeul Transilvania, îl voi pune pe noptiera de lângă patul meu iar când mă voi simţi singur la ora 3 dimineaţă, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania, la copiii nopţii, la lupi şi lilieci, la contele Dracula însuşi, iar atunci inima mea se va încălzi", a spus Cage.

Unul dintre rolurile de referinţă ale lui Cage rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar şi Globul de aur pentru cel mai bun actor.

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
DSC07624
Holy Molly a cântat despre inflație, prețuri și rate! Cum a transformat piesa „Plouă” la WTFun

„Plouă”, dar cu inflație, ouă și rate! Provocarea acceptată de Holy Molly

DSC07451
Smiley, dezvăluiri despre fiica lui, Josephine, la WTFun: „E un om cu care îmi place să stau”. Ce piesă a artistului ascultă pe repeat

Smiley a dezvăluit ce piesă de-a lui ascultă Josephine pe repeat. Melodia este una dintre cele mai vechi din repertoriul artistului

DSC07358
Sorin Pârcălab debutează în cinematografie cu propriul film. De ce a decis comediantul să realizeze o producție

Sorin Pârcălab, despre primul său film, viața cu trei copii și aventurile de tată | WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

FILM NOW A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

DIGI WORLD Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi

Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi

DIGI ANIMAL WORLD „Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări

DIGI LIFE Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
DIGI24 Un apel telefonic către Putin a declanșat cea mai profundă ruptură în Europa: „Nu ar trebui să-i facem pe plac dictatorului”
Un apel telefonic către Putin a declanșat cea mai profundă ruptură în Europa: „Nu ar trebui să-i facem pe plac dictatorului”
DIGI SPORT Revoluție la FCSB: Gigi Becali a dat afară patru oameni dintr-un foc!
Revoluție la FCSB: Gigi Becali a dat afară patru oameni dintr-un foc! "La revedere"
DIGI FM
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste un an de la moartea campionului
UTV David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit cadouri personalizate
David Popovici și Cristi Chivu au avut parte de o întâlnire specială pe San Siro. Cei doi români și-au oferit cadouri personalizate