Bucuresti | 102,8FM SACO - GOTTA GIVE ME

Moby spune că încă îi este greu să înțeleagă reacția lui Natalie Portman privind relația lor. Actrița a negat orice legătură romantică

moby (2)
Moby, 2026 / Foto: Instagram

La aproape șapte ani după controversa iscată de memoriile sale, Moby revine asupra subiectului relației pe care a susținut că ar fi avut-o cu Natalie Portman în 1999.

Într-un interviu publicat zilele trecute în The Times, muzicianul, acum în vârstă de 60 de ani, a declarat că încă îi este greu să priceapă reacția actriței la afirmațiile sale.

Citește și: Liza Minnelli, dezvăluiri despre Lady Gaga. Ce susține actrița că s-a întâmplat, de fapt, pe scena de la Oscaruri în 2022

Ce a declanșat controversa dintre Moby și Natalie Portman

Natalie Portman

Natalie Portman / Foto: Getty Images

În volumul său din 2019, "Then It Fell Apart", Moby a scris că ar fi avut o relație cu Natalie Portman când el avea 33 de ani, iar ea 18. Actrița a negat ulterior versiunea lui, afirmând că nu a perceput interacțiunea drept o relație romantică.

„Am fost surprinsă să aud că a descris perioada foarte scurtă în care m-a cunoscut ca fiind o relație, pentru că amintirea mea este despre un bărbat mult mai în vârstă care s-a comportat nepotrivit cu mine”, declara ea în 2019.

La acel moment, Moby a răspuns că respectă regretul actriței, dar că versiunea lui reflectă faptele a ceea ce el a descris drept o scurtă relație. "Respect în totalitate posibilul regret al lui Natalie pentru că a avut o relație cu mine. Să fiu sincer, și eu probabil aș regreta să am întâlniri cu mine, dar asta nu schimbă faptele ce țin de scurta noastră istorie romantică", spunea el în 2019. Acum, însă, a declarat: "Îmi e greu să găsesc un sens la asta" (la refuzul lui Natalie de a recunoaște o presupusă relație-n.r.).

Portman a povestit că l-a cunoscut pe Moby după un concert, pe când era fană. „Când ne-am întâlnit după show, mi-a spus: «Hai să fim prieteni». El era în turneu, eu filmam, așa că ne-am văzut de câteva ori până când am realizat că este un bărbat mai în vârstă interesat de mine într-un mod care părea nepotrivit”, a explicat ea la vremea respectivă.

La câteva zile după reacția ei publică, Moby și-a prezentat scuzele, spunând că a fost „cu adevărat lipsit de considerație” să nu o informeze înainte de includerea ei în carte și că ar fi trebuit „să acționeze mai responsabil și mai respectuos”, mai ales având în vedere diferența de vârstă de aproape 14 ani.

În timp ce ambele părți au oferit perspective diferite asupra trecutului, episodul rămâne unul dintre cele mai discutate momente din cariera muzicianului, o situație care, după cum admite chiar el, este încă greu de înțeles pe deplin.

Ce face Moby acum

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dincolo de controversă, artistul, pe numele lui real Richard Melville Hall, și-a lansat pe 20 februarie  2026 cel de-al 23-lea album de studio, "Future Quiet", scrie People.

Urmează să concerteze la Festivalul, în aprilie 2026, apoi să continue cu un turneu internațional până în august.

Citește și: Leonardo DiCaprio a cumpărat vila lui Moby din Los Angeles. Cum arată proprietatea

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 natalie-portman
Natalie Portman, furioasă după ce un celebru artist a scris că a avut o relație cu ea. Varianta actriței
02 Natalie Portman
Natalie Portman nu mai arată așa. Schimbare radicală de look în cel mai nou film în care joacă
03 leonardo-di-caprio-splash
Leonardo DiCaprio a cumpărat vila lui Moby din Los Angeles. Cum arată proprietatea
04 puerto-rico-refugiati-uragan-maris
Ce făcea Donald Trump în timp ce în Puerto Rico se lupta cu uraganul Maria
05 moby-vorbeste-la-profm-asculta-diseara-un-interviu-exclusiv
Moby vorbeste la ProFM! Asculta diseara un interviu EXCLUSIV!
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
exclusiv-interviu-profm-cu-moby-dj-ul-care-a-vandut-20-de-milioane-de-albume
EXCLUSIV / Interviu ProFM cu Moby, DJ-ul care a vandut 20 de milioane de albume!

moby-vine-in-romania-la-the-mission-dance-weekend
MOBY vine in Romania la The Mission Dance Weekend!

moby-lanseaza-un-nou-album-destroyed
Moby lanseaza un nou album, "Destroyed"!

WTFun
DSC06373
Întrebarea pe care Mircea Bravo o primește cel mai des. Răspunsul despre Bunica: „E acasă!”

Mircea Bravo a fost invitat la WTFun cu Ela, Ionuț și Bogdan, unde a vorbit despre viața dincolo de camere, experiența de tată, rutina sa zilnică și munca din spatele producțiilor cinematografice. Din discuție nu putea lipsi nici Bunica, dar nici noul său film, „Băiat de milioane”, care ajunge în cinematografe pe 12 octombrie 2026.

DSC06249
VESCAN, dezvăluiri la WTFun. Ce legătură are „Absența Ta” cu una dintre piesele sale preferate

Artistul a explicat și că „Absența Ta” are o legătură cu una dintre piesele sale preferate, oferind astfel mai multe detalii despre povestea din spatele noii lansări.

negrutiu
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate
Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate

Prințul George, prințesa Charlotte și prințul Louis au alte nume la școală. Cum sunt strigați copiii lui William și Kate

FILM NOW Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei

Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei

DIGI WORLD Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”

Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă încarc cu energie!”

DIGI ANIMAL WORLD Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama
Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama

Cățelul tău mușcă atunci când vă jucați? Greșeala pe care o fac mulți stăpâni fără să-și dea seama

DIGI LIFE Semnele de la picioare care pot ascunde colesterolul ridicat. Afecțiunea este numită „ucigașul tăcut” și mulți oameni o ignoră
Semnele de la picioare care pot ascunde colesterolul ridicat. Afecțiunea este numită „ucigașul tăcut” și mulți oameni o ignoră
DIGI24 Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
Jobul plătit de stat pe care îl poți face în propria locuință. Ce salariu poți primi și care sunt condițiile de angajare
DIGI SPORT Selecționerul a fost dat afară și înlocuitorul a fost ales: Edi Iordănescu!
Selecționerul a fost dat afară și înlocuitorul a fost ales: Edi Iordănescu!
DIGI FM Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un an de când a devenit mamă
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un an de când a devenit mamă
UTV Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998