Bucuresti | 102,8FM IMAEL ANGEL - BAD TIMES (PROFM EDIT)

Mira, în cei mai nonconformiști pantaloni, pe care nu toate femeile ar avea curaj să-i poarte. A completat cu un top cât o fâșie

mira
Mira, una dintre cele mai în vogă soliste ale momentului / Foto: Facebook

Mira, una dintre cele mai în vogă soliste ale momentului, trece printr-o perioadă grozavă atât pe plan profesional, cât și personal. Ocupă primele locuri din trendingul de pe YouTube când lansează piese, iar amoros o duce foarte bine alături de Levi Elekes, tânărul cu care se iubește de câteva luni. S-a mutat la casă, așa cum își dorea de mult timp, și-a cumpărat și mașina visurilor ei, ba chiar a fost și în câteva vacanțe care i-au prins foarte bine. Toate aceste lucruri din viața ei au făcut-o să înflorească și să capete și mai multă îndrăzneală și în vestimentație.

Înaintea unui concert, Mira a pozat în camera ei de hotel, într-o ținută care a lăsat la vedere multă piele: o pereche de pantaloni inediți, a căror parte superioară a semănat mai degrabă cu cea a unui slip, și un top cât o fâșie de material. Outfitul complet negru a fost asortat cu mănuși din tul, dar și cu o atitudine seducătoare din partea tinerei. 

Citește și: Mira, vacanță la plajă, în sudul Italiei. Ce i-a scris Jorge după ce a văzut-o într-un costum de baie care creează o iluzie optică

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șatena de 27 de ani și-a fermecat fanii cu silueta de model, dar și cu zâmbetul cuceritor. Comentariile și like-urile au curs pe bandă rulantă, atât pe Instagram, cât și pe Facebook.

Prin ce momente neplăcute a trecut Mira de când s-a mutat la casă

În urmă cu câteva luni, la PROFM, Mira a povestit că, de curând, s-a mutat la casă, dar odată cu confortul a venit și o neplăcere pe care o experimentează în repetate rânduri. Aceasta s-a confruntat în nenumărate rânduri cu faptul că îi intră curierii direct în casă, fără a mai suna sau ciocăni.  

"După spusele lor, ușa aia nu pare de intrare în casă, ci de scară de bloc. Într-o zi a intrat un nene, eram într-o pijămăluță pe canapea, stăteam lejer. Am auzit ușa și am crezut că e iubitul meu și am strigat: 'Hei, ai venit', la care domnul zice 'Nu, nu, nu, nu, nu'. Am sărit repede la ușă: 'Domnule, ai înnebunit, intri peste mine în casă?'. După aceea, alte episoade în care au intrat alții. Am pus și cameră video la parter și detectează fața. A intrat un băiat cu pizza direct în casă, a mers în bucătărie, a pus pe masă, a stat și s-a uitat un pic. Nu intri niciodată în casă la om să mai stai să te și uiți. De atunci închid ușa imediat, dar mă enervează să ciocăn, să sun", a povestit Mira la "Dimineața Blană".

Citește și: Cum a început relația dintre Mira și noul ei iubit: „M-a fascinat felul în care mi-a vorbit”. Își spun deja soț și soție

 

Galerie foto

Foto: Facebook, Instagram

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 mira (2)
Mira a fugit de frigul din România și a făcut plajă în Dubai. În costum de baie roșu, și-a etalat silueta de invidiat
02 mira, vacanta in sardinia, italia (3)
Pentru Mira, vara nu s-a terminat. Artista, superbă în costum de baie portocaliu, pe o plajă spectaculoasă din Sardinia
03 Mira/ Foto: Instagram
Val de reacții după ce Mira a postat imagini din vacanță: „Sunați la 112”. Artista, fascinantă într-un costum de baie roșu
04 mira vacanta in grecia (2)
Mira și-a început vara în costum de baie, pe plajele din Grecia. Relaxare, grijă de sine și poze pe placul fanilor
05 mira in costum de baie alb pe plaja in portugalia (4)
Temperaturi de nici 20 de grade, ocean, vânt în păr și multă senzualitate. Mira a pozat în costum de baie pe plajele din Portugalia
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
mira
Mira, apariție îndrăzneață pe internet, la scurt timp după ce s-a despărțit de iubit. Doar în body, dresuri fine și pantofi cu toc

Mira a stârnit din nou reacții puternice în mediul online, după ce și-a surprins fanii cu o postare recentă care o arată îmbrăcată într-o ținută simplă, dar care o face să arate spectaculos: un body negru și strâns pe corp, dresuri fine și pantofi cu tocuri înalte. Imaginile, încărcate pe paginile ei de social media, au atras imediat atenția.

mira si levi elekes
Mira și iubitul ei s-au despărțit după "patru ani superbi de iubire sinceră". Comentariul lui Mihai Bendeac a primit sute de like-uri

Mira le-a dat o veste neașteptată fanilor. Solista s-a despărțit de iubitul ei, Levi Elekes, după patru ani de relație. Cei doi își spuneau soț și soție de multă vreme deja, așa că admiratorii sperau să-i vadă mai degrabă la altar.

mira (5)
Mira, în cele mai îndrăznețe ipostaze de până acum. Ținute transparente, lenjerie din dantelă și un look de supermodel

Mira surprinde din nou, de data aceasta într-o serie de fotografii care marchează, probabil, cele mai îndrăznețe apariții ale sale de până acum. În imaginile realizate într-un studio profesional, solista își asumă un look matur și extrem de încrezător.

WTFun
DSC07624
Holy Molly a cântat despre inflație, prețuri și rate! Cum a transformat piesa „Plouă” la WTFun

„Plouă”, dar cu inflație, ouă și rate! Provocarea acceptată de Holy Molly

DSC07451
Smiley, dezvăluiri despre fiica lui, Josephine, la WTFun: „E un om cu care îmi place să stau”. Ce piesă a artistului ascultă pe repeat

Smiley a dezvăluit ce piesă de-a lui ascultă Josephine pe repeat. Melodia este una dintre cele mai vechi din repertoriul artistului

DSC07358
Sorin Pârcălab debutează în cinematografie cu propriul film. De ce a decis comediantul să realizeze o producție

Sorin Pârcălab, despre primul său film, viața cu trei copii și aventurile de tată | WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”
Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”

Soția lui Matt Damon a suferit un anevrism cerebral. La doar o săptămână de la operație, l-a susținut la Oscaruri. „O eroină”

FILM NOW Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”
Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”

Cum arată azi actrița din „Matilda”. Mara Wilson, alături de „unchiul Danny” la 30 de ani de la lansarea filmului: „Vă iubesc pe toți”

DIGI WORLD De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii

De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire tulburătoare din cercetări pe mumii

DIGI ANIMAL WORLD Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite
Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

Invazie de furnici care pot lăsa locuințele fără curent. Milioane de insecte au pus stăpânire pe sudul Statelor Unite

DIGI LIFE Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
Bei un singur pahar după cină și îți ajuți rinichii! Băutura recomandată de specialiști care poate reduce riscul de pietre la rinichi
DIGI24 Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
Trump a identificat vinovații: alegătorii. „«Tâmpocraţii» au avut o zi mare marţi”
DIGI SPORT Momente dramatice la Arad: s-a urcat pe balustradă și a amenințat că se aruncă! ”Unde este soțul meu?”
Momente dramatice la Arad: s-a urcat pe balustradă și a amenințat că se aruncă! ”Unde este soțul meu?”
DIGI FM Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit
Cine este Jon Ossoff, senatorul de 39 de ani supranumit "noul Barack Obama". Victoria care l-a transformat într-un posibil candidat la Casa Albă
UTV Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de toți cei patru copii ai rapperului
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de toți cei patru copii ai rapperului