Bucuresti | 102,8FM SEARA dupa 7 cu FERE JUBEL - OCEAN HOUSE

10 lucruri pe care NU le stiai despre derby-ul Steaua-Dinamo

10-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-derby-ul-steaua-dinamo

• Jucătorii Stelei au ajuns la stadion cu aproape 2 ore înainte de începerea partidei. Ei au vrut să se asigure că prind locuri, fiindcă era înghesuială.

• Imediat după primul gol al lui Dinamo, Becali l-a întrebat pe observatorul federal câte schimbări de antrenor îi permite regulamentul să facă în timpul unei partide.

• Când Steaua a ajuns în avantaj, Becali i-a transmis lui Dumnezeu că a glumit când L-a făcut hahaleră după golul lui Dinamo.

• Acoperişul de pe national arena a cedat în timpul meciului şi câteva picături de ploaie i-au udat pe jucători. Alexandru Tudor a spus că dacă era acolo, într-o asemenea situaţie oprea imediat partida.

• Dario Bonetti a fost criticat pentru că l-a ţinut pe bancă pe Dănciulescu, dar şi-a justificat decizia prin faptul că era ziua de pensie a lui “Danciu” şi trebuia să-l vadă poştaşul.

• În meciurile viitoare Grigore va avea voie să poarte tricoul Stelei, echipa la care practic joacă.

• După ce Iliev a dat al doilea gol, Stoichiţă a fost nevoit să-l scoată de pe teren fiindcă deja era legitimat o echipă mare din Europa.

• În urma victoriei, Gigi Becali a promis că va înălţa o biserică cu hramul Sfântul Iliev.

• Azi e şi ziua lui Marius Niculae, căruia colegii i-au făcut cadou, ca în fiecare an, o înfrângere.

• În tribunele Nationa Arena au fost 52.000 de suporteri, astfel că oficialii s-au temut că băncile noului stadion vor ceda, nefiind practic făcute ca să stea lumea pe ele.


Acest matrial este un pamflet si trebuie tratat ca atare!


  Material produs de : www.TimesNewRoman.ro (Cotidian independent de umor voluntar)

 (Pentru mai mult umor asculta-i in fiecare luni, miercuri si vineri la AlarmaProFM si intra pe site-ul lor)

 (Pentru mai mult umor asculta-i in fiecare luni, miercuri si vineri la AlarmaProFM si intra pe site-ul lor)

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 marian-vanghelie-a-dat-rezolvarile-subiectelor-de-bac-la-limba-romana
Marian Vanghelie a dat rezolvarile subiectelor de Bac la Limba Romana :)
02 umilitor-victor-ponta-ignorat-pana-si-de-fuego-la-bruxelles
Umilitor! Victor Ponta, ignorat pana si de Fuego la Bruxelles
03 sirenele-salvarilor-vor-difuza-muzica-lui-fuego-pentru-a-li-se-face-loc-in-trafic
SIRENELE SALVARILOR vor difuza muzica lui FUEGO pentru a li se face loc in trafic
04 cele-mai-periculoase-10-droguri-cu-nume-de-vedeta
Cele mai periculoase 10 droguri cu nume de vedetă
05 noi-calificative-la-bac-ul-la-romana-tocilar-prost-bata-sau-vanghelie
Noi calificative la Bac-ul la română: tocilar, prost bâtă sau vanghelie
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
poz-n-a-zilei-vezi-si-tu-cum-arata-noua-iubita-a-lui-smiley-complet-goala
Poz(n)a zilei: Vezi si tu cum arata noua iubita a lui Smiley COMPLET GOALA!

Poanta zilei de la ProFM si Times New Roman:

gafa-extraordinara-basescu-l-a-trimis-pe-printul-charles-la-colt-dupa-niste-beri
Gafa extraordinara: Basescu l-a trimis pe printul Charles la colt dupa niste beri!

Poanta zilei de la ProFM si Times New Roman:

bianca-dragusanu-isi-face-operatie-estetica-si-pe-corpul-astral
Bianca Drăguşanu îşi face operaţie estetică şi pe corpul astral!

Poanta zilei de la Times New Roman! Asculta-i LIVE, dimineata la Alarma ProFM cu Sara si Nicolai, in fiecare Luni, Miercuri si Vineri!

WTFun
Image1
Gelu Duminică, la WTFun: „Un copil vine să crească părintele, nu invers”

Gelu Duminică a fost invitat în această dimineață la WTFun, alături de Ela, Ionuț și Bogdan, într-o discuție despre parentingul cu blândețe, relația dintre părinți și copii și felul în care experiențele din propria copilărie ajung să influențeze generațiile următoare.

DSC06084
Prof. Loredana Pădurean, despre întâlnirea cu Oprah Winfrey: „Mi-a spus că arăt ca o regină”. Poveștile spuse în studioul PROFM

Loredana Pădurean a vorbit și despre cărțile lansate anul acesta și despre proiectele care i-au ocupat o mare parte din timp, dar una dintre poveștile care au atras imediat atenția a fost întâlnirea cu Oprah Winfrey.

stire 2
Cât de „românești” sunt cuvintele pe care le folosim zilnic? Damian Anfile, despre istoria limbii române, la WTFun

Cât de „românești” sunt, de fapt, cuvintele pe care astăzi le considerăm ale noastre? Răspunsul spune mai multe despre istoria României decât am putea crede.

Partenerii noștri
PE ROZ 3 zodii își transformă total viața când Mercur intră în Scorpion. Schimbare majoră din 30 septembrie 2026
3 zodii își transformă total viața când Mercur intră în Scorpion. Schimbare majoră din 30 septembrie 2026

3 zodii își transformă total viața când Mercur intră în Scorpion. Schimbare majoră din 30 septembrie 2026

FILM NOW Cum a aflat Sylvester Stallone că fiul lui a murit la 36 de ani. Telefonul pe care nu-l va uita niciodată:
Cum a aflat Sylvester Stallone că fiul lui a murit la 36 de ani. Telefonul pe care nu-l va uita niciodată: "Sage s-a dus"

Cum a aflat Sylvester Stallone că fiul lui a murit la 36 de ani. Telefonul pe care nu-l va uita niciodată: "Sage s-a dus"

DIGI WORLD Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo

Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo

DIGI ANIMAL WORLD Momentul în care un emu evadat se bate cu un bărbat pe stradă. Pasărea l-a doborât cu o lovitură de cap
Momentul în care un emu evadat se bate cu un bărbat pe stradă. Pasărea l-a doborât cu o lovitură de cap

Momentul în care un emu evadat se bate cu un bărbat pe stradă. Pasărea l-a doborât cu o lovitură de cap

DIGI LIFE Tendința care schimbă turismul. Destinații „ascunse
Tendința care schimbă turismul. Destinații „ascunse" care seamănă izbitor cu cele mai celebre locuri din lume
DIGI24 FT: Când a avut loc cina la care ambasadoarea SUA din Grecia ar fi vorbit despre dărâmarea Guvernului Bolojan
FT: Când a avut loc cina la care ambasadoarea SUA din Grecia ar fi vorbit despre dărâmarea Guvernului Bolojan
DIGI SPORT Cine e Irina Moldovan, femeia care i-a spus soțului său ”Vreau să mori”, iar acesta s-a sinucis. Aveau 3 copii
Cine e Irina Moldovan, femeia care i-a spus soțului său ”Vreau să mori”, iar acesta s-a sinucis. Aveau 3 copii
DIGI FM Peste 100 de oameni s-au oferit să se căsătorească cu ea. Motivul pentru care femeia își caută urgent un soț
Peste 100 de oameni s-au oferit să se căsătorească cu ea. Motivul pentru care femeia își caută urgent un soț
UTV Victor Slav a publicat imagini rare cu fiica sa. Sofia a împlinit 10 ani
Victor Slav a publicat imagini rare cu fiica sa. Sofia a împlinit 10 ani