Bucuresti | 102,8FM TIFFANY ARIS - LOVE ON THE LINE

Fiul lui Britney Spears rupe tăcerea despre teoria potrivit căreia artista ar fi fost clonată. Zvonul circulă de ani de zile

britney
Britney Spears, alături de fiul ei Jayden. Foto: Instagram Britney Spears

Una dintre cele mai bizare teorii ale conspirației despre Britney Spears a revenit în atenția internauților, însă de această dată a primit un răspuns chiar din partea fiului artistei. Jayden James Federline, în vârstă de 19 ani, a comentat pentru prima dată zvonul potrivit căruia celebra cântăreață ar fi fost clonată, calificând întreaga poveste drept absurdă.

În timpul unei transmisiuni live pe internet, Jayden a povestit că a dat peste un videoclip devenit viral pe TikTok, care susținea că adevărata Britney Spears nu ar mai fi în viață, iar persoana care apare în prezent în public și pe rețelele sociale ar fi, de fapt, o clonă.

Fiul artistei a spus că astfel de teorii îi arată cât de ușor pot fi influențați oamenii de conținutul viral din mediul online. 

Citește și: Cum a reacționat Britney Spears când a aflat că băieții ei vor defila pe podium. Jayden a rupt tăcerea: „A fost emoționată!”

„Intru pe TikTok și văd un videoclip cu peste un milion de aprecieri, iar titlul este ceva de genul: «Cea mai mare teorie din toate timpurile: Britney Spears mai este în viață?»”, a povestit Jayden.

Tânărul a explicat că experiența l-a făcut să înțeleagă cât de ușor se răspândesc informațiile neverificate. „Mă face să realizez că multe dintre lucrurile din mass-media sunt exagerate și false. Oamenii știu cât de creduli pot fi alții și profită de asta. Dacă un videoclip are multe aprecieri, mulți îl cred fără să verifice dacă informațiile sunt reale”, a spus el.

Jayden nu a încercat să alimenteze teoria, ci dimpotrivă, a transmis că zvonul este lipsit de fundament și că popularitatea lui demonstrează cât de repede se propagă dezinformarea pe rețelele sociale.

Citește și: Britney Spears își dorește să devină din nou mamă. Ce spune artista după împăcarea cu cei doi fii ai săi

Jayden și fratele său mai mare, Sean Preston, sunt copiii pe care Britney Spears îi are din căsnicia cu fostul dansator Kevin Federline. Relația dintre artistă și cei doi băieți a fost tensionată în ultimii ani, perioadă în care au existat informații că nu au mai păstrat legătura o vreme.

În ultimele luni, însă, presa americană a relatat că relația lor s-ar fi apropiat din nou. Mai mult, fiii artistei ar fi avut un rol important în convingerea acesteia să accepte ajutor specializat, după problemele personale cu care s-ar fi confruntat la începutul acestui an.

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Britney Spears și Sam Asghari / Foto: Profimedia
Ce crede Sam Asghari despre faptul că este asociat în continuare cu Britney Spears: „Nu poți schimba ceea ce s-a întâmplat”
02 Britney Spears/ Profimedia
Cum explică Britney Spears imaginile controversate de pe autostradă: „Nimic nu este ceea ce pare”
03 Baby One More Time Video
După succesul istoric al cărții sale, Britney Spears dă lovitura la Hollywood. Cine regizează filmul despre viața ei
04 Jayden și Britney Spears, mama lui
Cum a reacționat Britney Spears când a aflat că băieții ei vor defila pe podium. Jayden a rupt tăcerea: „A fost emoționată!”
05 britney spears si fiii ei (2)
Fiii lui Britney Spears au surprins pe toată lumea! Sean și Jayden au debutat ca modele la Paris Fashion Week
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Britney Spears/ Profimedia
Britney Spears își dorește să devină din nou mamă. Ce spune artista după împăcarea cu cei doi fii ai săi

Britney Spears a făcut o mărturisire neașteptată care i-a emoționat pe fani. Într-o postare publicată pe Instagram de Ziua Tatălui, artista în vârstă de 44 de ani a dezvăluit că își dorește să devină mamă încă o dată, într-un moment în care relația cu cei doi fii ai săi pare să se fi îmbunătățit considerabil.

"Zoey 102" Cocktail Party
Jamie Lynn Spears, despre sarcina la 16 ani: „Mi s-a spus că viața mea s-a terminat!” Cum arată fiica ei care va pleca la facultate

Jamie Lynn Spears, sora mai mică a lui Britney Spears, a vorbit deschis despre provocările pe care le-a întâmpinat după ce a devenit mamă la doar 16 ani. Actrița a mărturisit că, în perioada în care a rămas însărcinată, i s-a spus că viitorul ei este compromis.

Britney Spears/ Profimedia
Noi detalii despre arestarea lui Britney Spears. Ce le-ar fi spus polițiștilor înainte să fie încătușată

Noi detalii despre incidentul care a dus la arestarea lui Britney Spears pentru conducere sub influență au apărut după publicarea raportului poliției. Potrivit documentelor citate de presa internațională, artista ar fi discutat cu ofițerii despre medicamentele pe care le luase înainte de a se urca la volan și despre consumul de alcool din ziua respectivă.

WTFun
DSC06641
Serghei, tată de două zile, la WTFun. Ce nume au ales el și Anisia Gafton pentru băiețel

DSC06586
SNIK, „Regele reacțiilor”, la WTFun. Cum a ajuns să accepte provocarea „7 munți în 7 zile”

DSC06531
Puțini credeau în proiectul lor la început. 20 de ani mai târziu, Gașca Zurli a ajuns la 4 milioane de bilete

Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.

Partenerii noștri
PE ROZ 5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le aprecieze abia la maturitate
5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le aprecieze abia la maturitate

5 lucruri pe care le fac părinții buni, dar pe care copiii ajung să le aprecieze abia la maturitate

FILM NOW Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin. Cu adevărat uimitor. Nu voiam ca acea scenă să se termine
Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin. Cu adevărat uimitor. Nu voiam ca acea scenă să se termine

Meryl Streep, despre chimia incontestabilă cu Robert Redford: Era divin. Cu adevărat uimitor. Nu voiam ca acea scenă să se termine

DIGI WORLD De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară
De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară

De ce s-a micşorat Luna de-a lungul timpului. Descoperirea cercetătorilor după o analiză a faliilor de la suprafaţa selenară

DIGI ANIMAL WORLD Momentul inedit în care un câine scapă o minge prin gard. Imaginile sunt virale: ”M-a făcut să izbucnesc în râs! Tipic!”
Momentul inedit în care un câine scapă o minge prin gard. Imaginile sunt virale: ”M-a făcut să izbucnesc în râs! Tipic!”

Momentul inedit în care un câine scapă o minge prin gard. Imaginile sunt virale: ”M-a făcut să izbucnesc în râs! Tipic!”

DIGI LIFE Trecerea la ora de iarnă 2026 poate afecta somnul. Ce recomandă medicii să faci înainte de 25 octombrie
Trecerea la ora de iarnă 2026 poate afecta somnul. Ce recomandă medicii să faci înainte de 25 octombrie
DIGI24 SUA, lovitură devastatoare pentru Ucraina. Washington a interzis țărilor terțe să transfere rachete Patriot către Kiev
SUA, lovitură devastatoare pentru Ucraina. Washington a interzis țărilor terțe să transfere rachete Patriot către Kiev
DIGI SPORT Gigi Becali s-a convins imediat! L-a descris în două cuvinte pe Luca Niculescu, noul prim-ministru al României
Gigi Becali s-a convins imediat! L-a descris în două cuvinte pe Luca Niculescu, noul prim-ministru al României
DIGI FM Barbara Palvin, pe podiumul Victoria’s Secret la doar 6 săptămâni după ce a născut. Modelul maghiar de 33 de ani:
Barbara Palvin, pe podiumul Victoria’s Secret la doar 6 săptămâni după ce a născut. Modelul maghiar de 33 de ani: "Nu e mare lucru"
UTV Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au de primit aproape 26 de hectare
Olivia Steer a câștigat definitiv procesul după șapte ani. Fosta soție a lui Andi Moisescu și familia sa au de primit aproape 26 de hectare