Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus își duc relația la un nou nivel. Actrița britanică, în vârstă de 61 de ani, a dezvăluit că urmează să locuiască împreună cu iubitul său, în vârstă de 65 de ani, în Los Angeles. Cei doi vor împărți aceeași locuință în perioada în care vedeta va filma cel de-al doilea sezon al serialului „The ‘Burbs”. Anunțul vine după ce, în ultimele săptămâni, au apărut speculații privind o posibilă logodnă, alimentate de fotografiile în care actrița poartă un inel cu diamant.
Într-o apariție recentă în podcastul „Off Air with Jane and Fi”, Elizabeth Hurley a vorbit despre planurile sale pentru lunile următoare și despre timpul pe care îl va petrece alături de partenerul său. Întrebată dacă se va vedea cu Billy Ray Cyrus în perioada filmărilor din Los Angeles, actrița a răspuns fără ezitare: „Da, vom locui împreună acolo”.
Hurley a mărturisit că este încântată de perspectiva unei ierni petrecute în California, deși spune că iubește și sezonul rece în casa sa de la țară, din Anglia. Vedeta a explicat că preferă liniștea, serile petrecute în fața șemineului și atmosfera specifică locuinței sale din mediul rural.
„Locuiesc permanent la țară. Merg la Londra doar atunci când trebuie”, a povestit actrița, care a dezvăluit și că iubitul său are obiceiul de a merge la culcare foarte devreme.
Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus/ Foto: Instagram
Billy Ray Cyrus s-a îndrăgostit de viața la țară din Anglia
Deși muzicianul locuiește în Tennessee, acesta ar fi ajuns să îndrăgească tot mai mult peisajele și stilul de viață din Anglia. Potrivit lui Hurley, artistul a petrecut o mare parte din vara anului trecut în casa ei de la țară și a revenit acolo și în acest an.
Într-un interviu acordat anterior publicației People, cei doi au povestit cum reușesc să își împartă timpul între ferma lui Cyrus din Tennessee și proprietatea actriței din Anglia.
„Împărțim timpul între ferma lui Billy din Tennessee și casa mea de la țară din Anglia”, a explicat Hurley, descriind o viață în care grădinăritul, muzica și serile petrecute în aer liber ocupă un loc important.
Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus s-au cunoscut în 2022, în timpul filmărilor pentru pelicula de Crăciun „Christmas in Paradise”, realizată pe insula Nevis din Caraibe. Relația lor a devenit publică de Paștele din 2025, când actrița a distribuit o fotografie în care cei doi apăreau sărutându-se.
În iunie 2026, cântărețul a descris relația drept ceva autentic și a povestit că a fost o experiență neobișnuită pentru el să călătorească din nou în străinătate după mai mulți ani. Recent, cuplul a atras atenția și printr-un posibil indiciu privind o logodnă. Pe 12 octombrie, Hurley a publicat fotografii în care purta un inel cu diamant pe mâna stângă. Ulterior, Cyrus a distribuit un selfie însoțit de o melodie intitulată „Something with a Ring to It” și de un emoji cu un inel.
Deocamdată, cei doi nu au confirmat oficial că s-au logodit. Actrița are un fiu, Damian, în vârstă de 24 de ani, din relația cu regretatul Steve Bing, în timp ce Billy Ray Cyrus are cinci copii din relația cu fosta sa soție, Tish Cyrus, inclusiv cântăreața Miley Cyrus.