Bucuresti | 102,8FM DAMIANO DAVID - TANGO

Educație pentru situații de urgență – “Fii Salvator”, noul proiect Digi24 despre importanța primului ajutor

Fii Salvator_003

Digi24 lansează din această vară campania „Fii Salvator”, un demers editorial coordonat de jurnalista Carla Tănasie, dedicat creșterii gradului de conștientizare și instruire practică a cetățenilor în acordarea corectă a primului ajutor. Inițiativa vine ca răspuns la deficitul major de cunoștințe din acest domeniu, în contextul în care România se situează printre țările cu cele mai scăzute rate de pregătire a populației pentru situații de urgență la nivel european.

Emisiunea „Fii Salvator” pune reflectorul pe acele momente limită în care viața cuiva depinde de reacția promptă a celor din jur și aduce în fața telespectatorilor exemplificări ale celor mai frecvente cazuri de urgență – stop cardio-respirator, traumatism, înec, arsuri sau sufocare – explicate pas cu pas, pe înțelesul tuturor. Filmările au loc în Centrul de Inovație și e-Health de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, iar materialele sunt structurate într-un format simplu și ușor de urmărit care păstrează acuratețea informației. Concepute sub forma unor pastile video scurte, de două minute, episoadele sunt difuzate zilnic pe postul Digi24, de luni până vineri, la orele 07:30, 14:30 și 20:30, iar în weekend, la 07:30, 13:30 și 20:30. Campania Digi24 își propune să ajungă la un public cât mai numeros astfel încât fiecare persoană să cunoască cum să ofere primul ajutor în minutele decisive ale unei situații critice.



“În România, foarte puțini oameni știu cum să acționeze atunci când cineva se prăbușește lângă ei, nu mai respiră sau are nevoie imediată de ajutor până la sosirea unui echipaj medical. Uneori, între viață și moarte nu stă neapărat un medic, ci un om obișnuit care a ales să nu rămână indiferent pentru că știe ce are de făcut. Dacă reușim să creștem gradul de informare și să oferim cetățenilor acces la soluții practice, atunci vom avea o societate mai pregătită, mai solidară, mai umană.”, a declarat Carla Tănasie, jurnalist Digi24.

Printre invitații emisiunii se regăsesc medici de renume care au ales să își pună expertiza în slujba educației publice. conf. univ. dr. Ștefan Busnatu - medic primar cardiolog, conf. univ. dr. Beatrice Mahler - medic primar pneumolog, prof. univ. dr. Mihai Craiu – medic pediatru, prof. univ. dr. Radu Țincu – medic ATI și toxicolog, dr. Șerban Dragosloveanu - medic ortoped, dr. Raluca Alexandru - chirurg plastician, dr. Cristina Nisipașu - medic dermatolog, dr. Cristi Toma - medic urolog, dr. Silvia Nica - medic primar de urgență, sunt doar câțiva dintre cei care au răspuns afirmativ acestui proiect. În plus, fiecare specialist împărtășește propriile exemple din realitate, sfaturi valoroase, recomandări adaptate la ce se poate întâmpla în viața de zi cu zi:

“Când inima suferă, fiecare secundă contează. Ca medic cardiolog, am văzut de multe ori cum ezitarea sau lipsa de reacție rapidă pot face diferența între viață și moarte. Durerile toracice, pierderea cunoștinței, o persoană inertă în fața ta - nu sunt momente în care să aștepți <<să treacă>>. Sunt semnale de alarmă care cer acțiune imediată. Tocmai de aceea, susțin campania „Fii salvator”, inițiată de Carla Tănasie, alături de medici specialiști, care explică pe scurt și clar cum putem interveni corect în situații critice. Fiecare dintre noi poate fi un salvator. Nu trebuie să fii medic ca să salvezi o viață. Trebuie doar să știi ce ai de făcut și să nu stai deoparte.”, a completat conf. dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Crucea Roșie, doar 17% dintre români știu cum să reacționeze adecvat în fața unei urgențe. În cazul unui stop cardiac, fiecare minut de întârziere în acordarea primului ajutor reduce șansele de supraviețuire cu până la 10%. Timpul mediu de intervenție a ambulanței depășește uneori și 20 de minute în multe comunități rurale, iar în aceste condiții, primele manevre efectuate de cei prezenți devin cruciale.



Astfel, campania „Fii Salvator” vizează nu doar informarea, ci și responsabilizarea, încurajând cetățenii să treacă de la pasivitate la acțiuni concrete în acordarea primelor îngrijiri la locul unui incident. Inițiativa reprezintă un pas important în sprijinul dezvoltării unei culturi a implicării civice și a unei atitudini proactive în rândul populației.

Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina dedicată de Facebook sau pe site-ul digi24.ro – secțiunea Sănătate.

Despre Digi24

Digi24 este un post de televiziune de informație non-stop, parte din divizia media a Grupului DIGI, independent din punct de vedere politic, care își propune să promoveze jurnalismul imparțial, sursa pentru dezbaterea de idei bazată pe rațiune și respect. Publicul și interesul său sunt în centrul tuturor preocupărilor Digi24. Postul de știri Digi24 este favorit pentru publicul activ comercial din zonele urbane, având cel mai mare grad ESOMAR A dintre toate televiziunile de știri din România.

Grupul DIGI mai deține 4 canale de sport HD, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, care difuzează cele mai importante competiții sportive din România și din lume, postul Film Now (pay-TV), 3 canale documentare, Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile muzicale UTV, Hit Music Channel, Music Channel, posturile de radio: Digi FM, PROFM, Digi24 FM și Dance FM.

Pentru mai multe informaţii:
Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@digi.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
www.DIGI.ro
https://www.facebook.com/digipunctro

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Generația What’s App față în față cu Revoluția de la ‘89
Generația What’s App față în față cu Revoluția de la ‘89. O campanie de educație alternativă inițiată de Digi24
02 100-ani-de-viitor-campanie-digi24
100 de ani de viitor | Campania Digi 24 de redescoperire a valorilor fundamentale ale României
03 andra-live-viral
VIRAL | În timp ce Andra era în direct, colegul nostru a fost luat pe sus de vânt
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
DSC06373
Întrebarea pe care Mircea Bravo o primește cel mai des. Răspunsul despre Bunica: „E acasă!”

Mircea Bravo a fost invitat la WTFun cu Ela, Ionuț și Bogdan, unde a vorbit despre viața dincolo de camere, experiența de tată, rutina sa zilnică și munca din spatele producțiilor cinematografice. Din discuție nu putea lipsi nici Bunica, dar nici noul său film, „Băiat de milioane”, care ajunge în cinematografe pe 12 octombrie 2026.

DSC06249
VESCAN, dezvăluiri la WTFun. Ce legătură are „Absența Ta” cu una dintre piesele sale preferate

Artistul a explicat și că „Absența Ta” are o legătură cu una dintre piesele sale preferate, oferind astfel mai multe detalii despre povestea din spatele noii lansări.

negrutiu
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un nou scandal financiar în SUA alături de Mr. Pink
De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un nou scandal financiar în SUA alături de Mr. Pink

De la viața de lux la acuzații de fraudă. Monica Gabor, implicată într-un nou scandal financiar în SUA alături de Mr. Pink

FILM NOW Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”: „Eram înnebunit după ea”
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”: „Eram înnebunit după ea”

Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”: „Eram înnebunit după ea”

DIGI WORLD Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer

Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer

DIGI ANIMAL WORLD Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”

Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”

DIGI LIFE Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi
DIGI24 Șoferii români sunt trași pe dreapta și rugați să răspundă la un chestionar. Întrebarea care îi deranjează și pe care o ocolesc
Șoferii români sunt trași pe dreapta și rugați să răspundă la un chestionar. Întrebarea care îi deranjează și pe care o ocolesc
DIGI SPORT Radu Naum, după ce a văzut imaginile de la Sibiu: ”Condamnați definitiv și irevocabil”. Ilie Dumitrescu: ”Urât”
Radu Naum, după ce a văzut imaginile de la Sibiu: ”Condamnați definitiv și irevocabil”. Ilie Dumitrescu: ”Urât”
DIGI FM Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
UTV Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”