Două dintre cele mai mari staruri pop ale momentului au oferit publicului din Madrid o surpriză pe care puțini o anticipau. Dua Lipa a urcat pe scenă alături de Shakira, iar cele două au interpretat împreună "Antologia", una dintre cele mai iubite piese din cariera artistei columbiene.
A fost prima dată când Shakira și Dua Lipa au cântat împreună live, iar momentul a avut o însemnătate aparte pentru amândouă. Dincolo de duet, cele două artiste au făcut spectacol și prin aparițiile lor. Shakira a mizat pe roșu și paiete, în timp ce Dua Lipa a atras toate privirile într-o rochie neagră spectaculoasă, transparentă și cu spatele gol.
Dua Lipa, spectaculoasă într-o rochie transparentă, cu spatele gol, care i-a pus silueta în valoare
Galerie foto
Dua Lipa a ales pentru seara petrecută alături de Shakira una dintre acele ținute greu de trecut cu vederea. Artista în vârstă de 31 de ani a purtat o rochie lungă neagră, acoperită cu aplicații strălucitoare și realizată dintr-un material transparent. Croiala urmărea îndeaproape liniile corpului, punându-i în evidență silueta. Privită din lateral, creația devenea și mai îndrăzneață. Rochia avea decupaje foarte ample în zona taliei și a șoldurilor, iar spatele era aproape complet gol, susținerea fiind asigurată doar de bretele fine.
Dua și-a lăsat părul lung și negru liber, coafat în valuri lejere, și a păstrat accesoriile și machiajul într-o zonă discretă, lăsând rochia să fie elementul central al apariției.
În fotografiile realizate înainte de spectacol, artista și-a arătat ținuta din mai multe unghiuri, inclusiv din profil, evidențiind croiala neobișnuită și spatele complet decupat.
Pe scenă, efectul a fost cu atât mai spectaculos datorită contrastului cu Shakira.
Shakira, în roșu din cap până-n picioare
Dua Lipa și Shakira, împreună pe scenă / Foto: Instagram
Dacă Dua Lipa a ales negrul, Shakira a mizat pe culoarea care a devenit una dintre semnăturile vizuale ale actualului său turneu. Artista columbiană, în vârstă de 49 de ani, a purtat o ținută roșie strălucitoare, mulată, cu paiete și franjuri, cu un decolteu adânc și detalii cu șnur în partea frontală. Cu părul blond, foarte lung, purtat în bucle lejere, Shakira a rămas fidelă stilului senzual care a consacrat-o.
Cele două au creat astfel o imagine puternică împreună. Dua, în negru, într-o rochie minimalistă ca nuanță, dar extrem de îndrăzneață prin croială, și Shakira, într-o explozie de roșu și strălucire. La final, s-au îmbrățișat pe scenă, iar fotografiile cu cele două au devenit unele dintre imaginile memorabile ale serii.
Dua Lipa și Shakira au cântat pentru prima dată împreună
Dua Lipa a fost invitata-surpriză a Shakirei în timpul concertului susținut pe 3 octombrie la Madrid, parte din Las Mujeres Ya No Lloran World Tour. Cele două au ales să cânte "Antologia", balada lansată de Shakira în 1995 pe albumul "Pies Descalzos", materialul care a avut un rol decisiv în ascensiunea sa internațională.
Alegerea melodiei nu a fost deloc întâmplătoare. Dua Lipa își arătase deja admirația pentru această piesă. În 2025, în timpul unui concert din Bogota din cadrul Radical Optimism Tour, artista britanico-albaneză a interpretat "Antologia" în spaniolă.
Momentul de la Madrid a reprezentat prima colaborare live dintre cele două staruri. La o zi după concert, Shakira a publicat mai multe imagini și videoclipuri din culise și de pe scenă. Într-una dintre fotografii, cele două apar zâmbitoare, formând împreună o inimă cu mâinile.
"Un vis devenit realitate pentru mulți dintre noi", a scris Shakira pe Instagram. Entuziasmul a fost împărtășit și de Dua Lipa, care i-a dedicat Shakirei un mesaj după concert.
"O noapte la Madrid cu Shakira”, și-a început ea mesajul, înainte de a-i mulțumi artistei columbiene pentru invitație. „Am simțit că tu, eu și publicul eram unul. Sunt atât de recunoscătoare că plec acasă cu o amintire atât de frumoasă!!!", a încheiat Dua Lipa.