Bucuresti | 102,8FM THE CHEMICAL BROTHERS - GO (DJ DARK REMIX) (NEW PW)

Dolly Parton, declarații neașteptate la 77 de ani: „Aș prefera să mor pe scenă decât să mă retrag!”

Dolly Parton
Dolly Parton / Getty Images

Dolly Parton, cântăreața care a cucerit inimile oamenilor din toate colțurile lumii cu piese precum „Jolene” și „9 to 5”, nu are niciun plan de retragere, în ciuda vârstei înaintate, ea având în prezent 77 de ani.

„Nu mă voi retrage niciodată. Aș prefera să mor pe scenă într-o zi, în mijlocul unei piese”, a spus cântăreața în cadrul unei apariții într-o emisiune de la radio, potrivit Page Six.

„Asta sper, însă, evident, nu decid eu, nu am de făcut o alegere în acest sens”, a mai spus artista. 

Dolly Parton, care este căsătorită cu Thomas Dean de mai bine de 50 de ani, a explicat că va continua să fie pe scenă atât de mult timp cât corpul îi va permite.

„Cât timp sunt capabilă să muncesc, cât timp sunt sănătoasă, iar soțul meu e bine. Pe bune, acestea sunt singurele motive care m-ar putea pune pe pauză”, a spus ea.

Cântăreața de muzică country a subliniat, de asemenea, că se simte responsabilă pentru faptul că visul ei de a face muzică a devenit realitate, că a fost atât de norocoasă încât să cunoască celebritatea.

Dolly Parton reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat la 77 de ani

Dolly Parton, una dintre cele mai tari voci din muzica country, și-a arătat silueta ca trasă prin inel la un eveniment ce a avut loc în Texas.

Miniona artistă de 1,52 m înălțime, în vârstă de 77 de ani, a apărut în negru din cap până-n picioare, în colanți trei sferturi, foarte mulați, o jachetă elegantă, bine strânsă în talie, și sandale cu tocuri amețitoare. Nu a renunțat la aplicațiile strălucitoare nici în zona jachetei, dar nici a picioarelor.

Citește și: Shakira, într-o ținută de vară, cu fustă mini. Primele imagini cu artista columbiană, după ce l-a „fermecat” total pe Tom Cruise

Dolly Parton

Dolly Parton are o siluetă ca trasă prin inel și la 77 de ani. / Foto: Profimedia

Deși arată așa de bine, Dolly a spus că urăște să meargă la sală sau să facă exerciții istovitoare. "Nu sunt un fan al mersului la sală și sunt foarte particulară în ceea ce privește persoanele alături de care transpir. Îmi creez propriile exerciții. Am crescut în Biserica Penticostală, unde obișnuiam să țipăm și să țopăim mult. Îmi țin motorul în funcțiune dimineața, când strig prin casă lăudându-L pe Domnul", a spus artista pentru Wall Street Journal, anul trecut.

De-a lungul timpului, cântăreața a spus că a căzut pradă mai multor diete, care nu s-au dovedit, însă, a fi de succes, căci o făceau să mănânce mai mult și să se îngrașe la loc. 

Citește și: Tatăl actriței Francia Raísa, dezvăluiri fără precedent despre ruptura dintre fiica sa și Selena Gomez: „Banii și faima schimbă lumea”

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Dolly Parton/ Profimedia
Dolly Parton și-a amânat din nou concertele din Las Vegas: „Va dura ceva timp până când voi fi pregătită să revin pe scenă!”
02 We Are Family Foundation Honors Dolly Parton & Jean Paul Gaultier
La 80 de ani, Dolly Parton este sinceră cu privire la operațiile estetice: „Am supraviețuit atâtor chirurgi plasticieni”
03 Country Music Hall of Fame® and Museum Opens New Exhibit Dolly Parton: Journey of a Seeker
Dolly Parton, la 80 de ani. „Nașa” celebrei Miley Cyrus are o avere uriașă. Colaborare muzicală recentă, alături de alte vedete
04 We Are Family Foundation Honors Dolly Parton & Jean Paul Gaultier
Dolly Parton, mesaj de Ziua Recunoștinței, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate. Fanii: „Lumea e un loc mai bun cu tine!”
05 "Dolly: An Original Musical" Fireside Chat & Press Conference
Dolly Parton, noi declarații după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate: „Nu am timp să îmbătrânesc!”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Dolly Parton
Dolly Parton, după ce sora sa le-a cerut fanilor să se roage pentru ea: "Încă n-am murit". Admite că s-a neglijat după decesul soțului

Dolly Parton le-a oferit fanilor vești despre starea ei de sănătate, după ce o postare recentă a surorii sale, Freida, a stârnit îngrijorare în rândul admiratorilor.

Dolly Parton live in Liverpool - 31 August 2011
Sora lui Dolly Parton, mesaj alarmant despre starea de sănătate a celebrei cântărețe: „Are nevoie de rugăciunile voastre!”

Dolly Parton / Profimedia
Dolly Parton și-a amânat concertele din Las Vegas din cauza problemelor de sănătate. Artista are 79 de ani: „Nu vă faceți griji”

Dolly Parton, legenda muzicii country și una dintre cele mai iubite voci ale Americii, a anunțat că își amână spectacolele din Las Vegas, programate pentru 2025, după ce medicii i-au recomandat mai multe proceduri medicale. Artista în vârstă de 79 de ani le-a transmis fanilor că sănătatea trebuie să rămână prioritatea sa, chiar dacă decizia este una dureroasă.

WTFun
Laura spune cine e Alex Stamate
Cine este, de fapt, Alex Stamate? Laura Bălan, creatoarea hitului momentului, dezvăluie totul: „Am vrut să spun lucrurilor pe nume”

Creatoarea trendului „Alex Stamate” povestește totul despre piesa virală, in direct la PROFM

Serban copot thumb
ANUNTUL MOMENTULUI: Animal X se reunește! Șerban Copoț a făcut anunțul în direct la Pro FM

După o pauză lungă de 13 ani, legendara trupă care a marcat generații întregi revine în lumina reflectoarelor. Șerban Copoț (Hiena) a venit în studioul Pro FM pentru a oferi vestea pe care fanii o așteptau cu sufletul la gură: Animal X se reunește pentru un concert de excepție!

DSC05440
Cum au apărut concediul și primele stațiuni. Damian Anfile, despre istoria vacanțelor

Concediul este astăzi o parte firească a vieții profesionale, iar plecarea în vacanță a devenit un obicei pentru milioane de oameni. În trecut însă, călătoriile de plăcere erau rezervate în special celor bogați, iar stațiunile nu semănau cu destinațiile turistice pe care le cunoaștem în prezent.

Partenerii noștri
PE ROZ Universul le predă o lecție importantă acestor trei zodii pe 22 august 2026
Universul le predă o lecție importantă acestor trei zodii pe 22 august 2026

Universul le predă o lecție importantă acestor trei zodii pe 22 august 2026

FILM NOW
"Credeam că sunt în lumea diavolului". Michelle Rodriguez, dezvăluire neașteptată despre începuturile în universul "Fast & Furious"

"Credeam că sunt în lumea diavolului". Michelle Rodriguez, dezvăluire neașteptată despre începuturile în universul "Fast & Furious"

DIGI WORLD NASA publică imagini cu craterul format după prăbuşirea pe Lună a unei rachete SpaceX
NASA publică imagini cu craterul format după prăbuşirea pe Lună a unei rachete SpaceX

NASA publică imagini cu craterul format după prăbuşirea pe Lună a unei rachete SpaceX

DIGI ANIMAL WORLD Incendiu provocat de un piton într-o școală din Virginia. Opt săli de clasă au fost afectate, iar o broască țestoasă a murit
Incendiu provocat de un piton într-o școală din Virginia. Opt săli de clasă au fost afectate, iar o broască țestoasă a murit

Incendiu provocat de un piton într-o școală din Virginia. Opt săli de clasă au fost afectate, iar o broască țestoasă a murit

DIGI LIFE Ethel Caterham, cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 117 ani: „Am avut parte de multe premiere anul acesta”
Ethel Caterham, cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 117 ani: „Am avut parte de multe premiere anul acesta”
DIGI24 VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
DIGI SPORT Gigi Becali a aflat ce se întâmplă pe Muntele Athos și a plecat de urgență în Grecia, cu 3 milioane de dolari cash! Ce a urmat
Gigi Becali a aflat ce se întâmplă pe Muntele Athos și a plecat de urgență în Grecia, cu 3 milioane de dolari cash! Ce a urmat
DIGI FM Ruptură definitivă între Brad Pitt și fiica sa. Decizia prin care Vivienne confirmă distanțarea totală
Ruptură definitivă între Brad Pitt și fiica sa. Decizia prin care Vivienne confirmă distanțarea totală
UTV Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”
Ianis Hagi și soția sa au publicat imagini rare cu fiul lor. „Cum am putut trăi fără tine?”