Bucuresti | 102,8FM PROFM Weekend Breakfast cu FLORIN GOLDIC TOKIO HOTEL - HOW TO LOVE

Celine Dion, dulce și senină, într-un mesaj video emoționant: Sunt foarte recunoscătoare familiei pentru momentele petrecute împreună

Celine Dion
Celine Dion. Foto: Instagram Celine Dion

Senină, cu zâmbetul pe buze, Celine Dion a postat un mesaj emoționant, cu ocazia Zilei Recunoștinței, pe rețelele sociale. Artista a declarat că se simte recunoscătoare pentru familia sa și le-a amintit fanilor ei o să încetinească ritmul și să facă un bilanț.

Vedeta în vârstă de 57 de ani suferă de sindromul persoanei rigide, o tulburare neurologică rară care „provoacă rigiditate musculară și spasme dureroase care apar și dispar și se pot agrava în timp”.

Vorbind în fața camerei, Celine, îmbrăcată într-o bluză aurie cu guler înalt, o cămasă asortată și fustă pantalon, a transmis: „Dragi prieteni. Ziua de azi ne reamintește să încetinim ritmul, să respirăm adânc și să fim recunoscători. Există ceva foarte puternic în a te reuni cu oamenii pe care îi iubești, fie în jurul unei mese îmbelșugate, la telefon sau doar în inima ta. Sunt foarte recunoscătoare familiei mele și momentelor petrecute împreună, care înseamnă totul pentru mine. Fie ca Ziua Recunoștinței să vă umple de bucurie, pace și recunoștință pentru toate lucrurile. Chiar și pentru cele mici. La mulți ani de Ziua Recunoștinței, din partea mea și a familiei mele pentru voi și ai voștri. Ziua voastră să fie plină de iubire, recunoștință și momente prețioase alături de cei dragi”. 

Luna trecută, Celine a avut o apariție rară în public, împreună cu fiii ei, la un concert Paul McCartney în Las Vegas.

Céline Dion, răvășitoare într-un clip care a făcut furori pe rețelele sociale: „Sunt vie!” Artista a fost diagnosticată cu o boală rară

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Artista canadiană are trei băieți - René-Charles (23 de ani) și gemenii Nelson și Eddy (14 ani) - cu regretatul ei soț, Rene Angelil, care a murit în 2016 în urma unei lupte dure cu cancerul.

Celine Dion si copiii ei

Celine Dion și copiii ei / Foto: Profimedia

Celine a anunțat în 2022 că sufră de SPR, iar la acel moment și-a anulat concertele din turneul în care se afla. 

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Celine Dion
Celine Dion a dat lovitura și a stabilit un record. Suma fabuloasă încasată din 16 concerte, după șase ani departe de marile scene
02 Celine Dion/ Getty Images
Celine Dion s-a prăbușit pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
03 Celine Dion
Celine Dion a urcat desculță pe capota mașinii și a început să cânte și să danseze cu fanii. Moment superb în fața unui hotel din Paris
04 Celine Dion
Celine Dion, revedere emoționantă cu fanii la Paris, înaintea revenirii pe scenă. Copleșită de iubirea cu care a fost primită
05 Celine Dion
Celine Dion, detalii despre boala care i-a schimbat viața. Primele semne au apărut cu 17 ani înainte: “Tot ce știu este să cânt”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Los Angeles, California, USA 31st March 2026 Celine Dion Paris 2026 La Defense Arena Concerts Bus Stop Billboard on Sunset Blvd on March 31, 2026 in Los Angeles, California, USA. Photo by Barry King/Alamy Stock Photo
Celine Dion, imagini emoționante înainte de marea revenire pe scenă. Mesaj special din mijlocul naturii

Celine Dion a publicat imagini rare pe rețelele sociale și le-a împărtășit fanilor ei câteva gânduri înainte de marea sa revenire pe scenă, luna viitoare, în contextul luptei sale continue cu problemele de sănătate.

Celine Dion și Rene Angelil.
Céline Dion, despre impactul pe care regretatul ei soț, René Angélil, l-a avut asupra vieții sale: „Ne lipsești atât de mult”

Celine Dion Leaves Her Hotel To Go To The Rehearsal For The 2024 Olympics Ceremony In Paris - 23 Jul 2024
Un bărbat care suferă de aceeași boală ca Celine Dion avertizează că revenirea ei pe scenă ar putea fi riscantă: "Am fost surprins"

Revenirea anunțată a lui Celine Dion pe scenă stârnește entuziasm în rândul fanilor, dar și îngrijorări din partea celor care se confruntă cu aceeași afecțiune rară de care suferă ea.

WTFun
DSC06641
Serghei, tată de două zile, la WTFun. Ce nume au ales el și Anisia Gafton pentru băiețel

DSC06586
SNIK, „Regele reacțiilor”, la WTFun. Cum a ajuns să accepte provocarea „7 munți în 7 zile”

DSC06531
Puțini credeau în proiectul lor la început. 20 de ani mai târziu, Gașca Zurli a ajuns la 4 milioane de bilete

Două decenii mai târziu, Zurli înseamnă spectacole în toată țara, generații de copii care au crescut alături de personajele sale și aproximativ 4 milioane de bilete cumpărate de români de-a lungul anilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele lor de frumusețe nu au legătură cu perfecțiunea
Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele lor de frumusețe nu au legătură cu perfecțiunea

Ce fac franțuzoaicele pentru a arăta impecabil după 50 de ani. Secretele lor de frumusețe nu au legătură cu perfecțiunea

FILM NOW Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut
Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

Jennifer Lawrence, moment stânjenitor cu Bradley Cooper la filmări. Ce i-a spus actrița după un sărut

DIGI WORLD Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare

DIGI ANIMAL WORLD O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp
O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

O pisică a fost expediată din greșeală într-un colet în Germania. Angajata unei brutării a auzit mieunatul și a salvat animalul la timp

DIGI LIFE 8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
8 lucruri inedite despre Halloween pe care cel mai probabil nu le știai
DIGI24 VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
DIGI SPORT S-a terminat! Cel mai bogat om din Ucraina a luat decizia în România: 194 din 195, dați afară!
S-a terminat! Cel mai bogat om din Ucraina a luat decizia în România: 194 din 195, dați afară!
DIGI FM Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3
Cum a votat reprezentantul României la Balonul de Aur 2026. Surpriza de pe locul 3
UTV Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp ce Radu Vâlcan era cu cei mici
Laura Cosoi a ajuns la casa Adelei Popescu de la Șușani. Cum și-au petrecut timpul cele două vedete, în timp ce Radu Vâlcan era cu cei mici