Bucuresti | 102,8FM PALM MONKEY - AWGAZI (NEW PW)

Castelul Bran, ÎNCHIRIAT de Halloween. Turiștii vor dormi în SICRIE și nu au voie să aducă USTUROI

poza2-2

Ghidul turiștilor va fi chiar Dacre Stoker, strănepotul lui Bram Stoker, care se declară expert în vampiri și promoter al romanului scris de străbunicul lui.

Așadar, pentru prima dată după anul 1948, pe 31 octombrie, câștigătorul și invitatul său vor putea avea PLĂCEREA de a dormi în „sicrie de lux, căptuşite cu catifea”.

Airbnb asigură biletele de avion pentru câştigătorul concursului, indiferent de țara în care locuiește, și le oferă acestora și o plimbare cu trăsura „în timp ce soarele apune la orizont, pentru a marca în mod corespunzător orele în care liliecii încep să zboare şi lupii să urle”.

„După ce treci de ultima curbă pe acest drum mărginit de copaci, întrezăreşti Castelul Bran. Acest domeniu învăluit în ceaţa de pe un vârf de munte este casa nopţii. Frigul care cuprinde dintr-o dată trăsura nu este ceaţa de seară, este o frică ancestrală, mai veche decât pădurile care au crescut în jurul acestui castel din piatră. Acesta este bârlogul vampirilor şi nu poţi să îl părăseşti până dimineaţă”, mai scriu cei de la airbnb.com.
Partea funny e că musafirii sunt rugați să nu ia cu ei usturoi sau obiecte de argint și, culmea, nu e indicat să-și facă selfie-uri în oglinzi pentru că pot avea surprize. SO CREEPY!

sursa foto www.airbnb.com

ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
All Team PROFM - 780px × 600px
PRO FM dă startul sezonului de toamnă cu programe fresh, voci-surpriză și reveniri spectaculoase

Luni, 15 septembrie, PRO FM a deschis oficial noul sezon cu o grilă reinventată și o echipă de DJ gata să ridice volumul și să răspândească buna dispoziție pe frecvențe. Pe ascultători îi așteaptă formate dinamice, combinații neașteptate de voci și un ton super conectat la spiritul generației de azi - exact ce trebuie pentru ca ziua să aibă beat-ul potrivit.

Vizual comunicat de presă WTFun_1280x720
Ai WTFun in fiecare dimineata la PRO FM, cu Bianca, Bodonea și Bogdan

De patru ani, „WTFun” setează ritmul dimineților energice pe frecvențele PRO FM. Începând din 1 septembrie, emisiunea se întoarce în grilă, de luni până vineri, între orele 07:00 și 10:00, în formula cu care ne-am obișnuit deja de două sezoane – Bianca Purcărea, Ionuț Bodonea și Bogdan Ciudoiu – pregătiți pentru un nou capitol interactiv, cu umor spontan și multe surprize.

fddsds
#FollowPROFM: Avem câștigătoarea! Ana Maria merge cu PROFM la concertul lui ED SHEERAN!

Ana Maria Marin merge într-o experiență epică #FollowPROFM2025: în Dusseldorf, la concertul lui ED SHEERAN!

Partenerii noștri
PE ROZ Keith Urban are un job „modest” după divorțul de Nicole Kidman. Ce face acum artistul pentru a-și plăti avocații
Keith Urban are un job „modest” după divorțul de Nicole Kidman. Ce face acum artistul pentru a-și plăti avocații

Keith Urban are un job „modest” după divorțul de Nicole Kidman. Ce face acum artistul pentru a-și plăti avocații

FILM NOW El a cucerit-o cu un ceai, ea cu glume obraznice. Soția lui Tom Hardy face comentarii rare despre căsnicia lor
El a cucerit-o cu un ceai, ea cu glume obraznice. Soția lui Tom Hardy face comentarii rare despre căsnicia lor

El a cucerit-o cu un ceai, ea cu glume obraznice. Soția lui Tom Hardy face comentarii rare despre căsnicia lor

DIGI WORLD Consumul de alcool și legătura directă cu îmbătrânirea. Cum îți afectează ADN-ul fiecare pahar băut
Consumul de alcool și legătura directă cu îmbătrânirea. Cum îți afectează ADN-ul fiecare pahar băut

Consumul de alcool și legătura directă cu îmbătrânirea. Cum îți afectează ADN-ul fiecare pahar băut

DIGI ANIMAL WORLD Reacția unui Golden Retriever când stăpâna sa schimbă scutecul bebelușului. Imaginile sunt virale
Reacția unui Golden Retriever când stăpâna sa schimbă scutecul bebelușului. Imaginile sunt virale

Reacția unui Golden Retriever când stăpâna sa schimbă scutecul bebelușului. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Un oraș din Italia îşi schimbă numele pentru a atrage mai mulţi turişti. Este amplasat într-una dintre cele mai populare destinaţii
Un oraș din Italia îşi schimbă numele pentru a atrage mai mulţi turişti. Este amplasat într-una dintre cele mai populare destinaţii
DIGI24 VIDEO O însoțitoare de zbor a supraviețuit după ce a fost aruncată din avion în urma accidentului de la New York
VIDEO O însoțitoare de zbor a supraviețuit după ce a fost aruncată din avion în urma accidentului de la New York
DIGI SPORT Lovitură de teatru! Donald Trump a luat o decizie radicală
Lovitură de teatru! Donald Trump a luat o decizie radicală
DIGI FM Imagini cu Mirabela Grădinaru la summitul organizat de Melania Trump. Ce discurs a ținut partenera președintelui Nicușor Dan la Washington
Imagini cu Mirabela Grădinaru la summitul organizat de Melania Trump. Ce discurs a ținut partenera președintelui Nicușor Dan la Washington
UTV Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”
Loredana Groza dezvăluie cum își menține silueta la 55 de ani. „Sfătuiesc pe toată lumea să încerce”