Bucuresti | 102,8FM OPEN HITS cu PROFM ALINA EREMIA - GENUL ALA

Andreea Bălan, mărturisiri sincere și dureroase: “Decizia de a mă mărita am luat-o pe patul de spital”

Andreea Bălan
Andreea Balan / Facebook

Despre episodul dureros, despre urmările acelor vremuri, dar și despre despărțirea de George Burcea, Andreea a vorbit mai sincer ca niciodată.

În urmă cu doi ani, când a născut-o pe Clara, cea de-a doua fiică a ei și a lui George Burcea, Andreea Bălan a suferit un stop cardiac pe masa de operație, iar după aceea a mai trecut prin trei operații. Cântăreața a realizat însă că putea să moară doar când a ajuns acasă.

Citește și: Anna Lesko, ținută incendiară în care gătește în bucătărie: “Când o să am o soție, o pun să gătească în ținute ca ale tale”

“Eu am realizat ce s-a întâmplat abia când am ajuns acasă, la 10 zile, când mi-a țâșnit sângele din operație. A trebuit să ajung din nou la Urgențe. Atunci am realizat. M-au deschis iar, m-au trimis acasă la trei-patru zile. Am ajuns apoi a treia oară la spital și am stat mult: 10-12 zile. A treia oară a fost cel mai greu, m-au deschis atunci a treia oară într-o lună. A durut foarte tare operația, dar și recuperarea. A treia operație m-a doborât psihic. Am avut nevoie de mult timp să-mi revin. Fetele mi-au dat putere, trebuia să trăiesc pentru ele. A fost cea mai mare lecție pentru mine. La 30 și ceva de ani ai impresia că ești invincibil, că moartea este departe. Atunci am realizat că nu pot să fac nimic dacă nu am sănătate”, a povestit solista, invitată la podcastul “Acasă la Măruță”.

Andreea Bălan a decis pe patul de spital să se mărite

Andreea Bălan a mărturisit că, după momentul în care era să moară, a luat imediat decizia de a se căsători cu actorul George Burcea, cu care acum se află în proces de divorț. “Când m-am trezit după
anestezie, am zis că refac Andre și am sunat-o pe Antoneasca să refacem trupa. Și am vrut să mă mărit, să fac nuntă.

Citește și: Inna, o nouă apariție electrizantă. Imaginea postată de artistă a făcut furori printre fani: ”Ești absolut divină!”

Cred că am avut un șoc, dar nu l-am realizat pe moment. Medicii mi-au spus ce s-a întâmplat, că am făcut embolie amniotică, lichidul în care stă fătul s-a dus în sânge și a provocat un stop cardiac, inima mi s-a oprit pe masă și am fost resuscitată”, a mai spus Andreea.

Andreea Bălan: “ L-am iertat pe fostul soț”

“Da, l-am iertat pe fostul soț. Eram în puncte diferite ale vieții. Nu vorbim prea multe despre asta pentru că sunt în continuare în proces de divorț. Am dat un singur interviu despre asta și în continuare nu comentez nimic pe acest subiect. Trebuie să se finalizeze divorțul. Credeam că o să fiu soție toată viața. Nu regret nimic, datorită lui am două fetițe minunate. Ele vor intra, mai târziu, pe YouTube și vor vedea. Ella a înțeles cu greu că tati nu mai locuiește cu noi. Ea tot speră și visează că, într-o zi, vom merge în Mauritius în vacanță, ultima în care am fost toți 4. Încet, va înțelege. Ea știe doar că tati nu mai locuiește cu noi, vine în weekend sau când poate. Atât”, a mărturisit Andreea Bălan, potrivit sursei citate. 

Andreea Bălan nu mai poate avea copii

Andreea Bălan(36 de ani) a dezvăluit că a rămas cu probleme de sănătate pe viață, despre care a spus că nu se simte pregătită să le facă publice, dar și că medicii i-au spus că nu mai poate avea copii.

Citeşte şi: Mădălina Ghenea, într-o rochie ultra scurtă și decupată. Cum s-a fotografiat după ce a atins un milion de urmăritori pe Instagram

“Am rămas cu o problemă de sănătate pe viață, pe care abia acum am început să o accept. Mi-aș dori să mai fiu mamă, dar e greu. Mamă pot să mai fiu numai sub o anumită formă, nu tradițional. Să adopt. Este cea mai mare durere a mea, dar sunt fericită că am doi copii. Nu ar trebui să-l mâniez pe Dumnezeu, trebuie să văd partea plină a paharului, că sunt în viață, că trăiesc, nu au rămas fetițele fără 
mamă și pot să le ofer o viață mai bună decât cea pe care am avut-o eu și mai stabilă emoțional”, a mai spus solista cu lacrimi în ochi.

Galerie foto

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Lora/ Foto: Facebook
De ce nu vrea Lora să aibă copii. Ce a făcut-o să ia această decizie: „Nu vreau să aduc pe lume un suflet care să fie chinuit”
02 Fuego alături de mama și bunica lui/ Foto: Facebook
Fuego, mărturisiri emoționante despre mama lui: „A fost mereu stâlpul”. Ce spune despre bunica sa, care are 91 de ani
03 Elena Vîșcu/ Foto: Facebook
Elena Vîșcu, mesaj cu subînțeles după divorțul de CRBL. Și-a comparat actualul iubit cu fostul soț: „Unii se pricep doar la promisiuni”
04 Antonia și copiii ei/ Foto: Instagram
Antonia, dezvăluiri emoționante la 16 ani de când a devenit mamă: „Nu sunt perfectă. Am greșit, mai greșesc și astăzi”
05 andreea balan si victor cornea (1)
Andreea Bălan și-a luat și mama în vacanța în care a plecat cu fiicele și soțul: "Realizez cât de finite sunt clipele frumoase"
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Paula Seling și Alexandru Gorgos/ Foto: Instagram
Cine este noul iubit al Paulei Seling. Iubește din nou, la 4 ani de la divorțul de Radu Bucura: "Ne completăm, dar ne și contrazicem"

La patru ani de la divorțul de Radu Bucura, Paula Seling iubește din nou. Artista formează un cuplu cu Alexandru Gorgos, producător muzical, compozitor și manager, alături de care împarte nu doar viața personală, ci și pasiunea pentru muzică. 

raluca de la angels
Raluca de la Angels are cinci copii și doi sunt deja la liceu. Cât cheltuie la începerea școlii: "Unii au dorințe foarte scumpe"

Raluca Blejușcă trăiește una dintre cele mai aglomerate perioade de când a revenit pe scenă alături de Monica Ene. Membra trupei Angels este mama a cinci copii, iar dacă vara a fost plină de concerte, apropierea noului an școlar vine cu o altă provocare: rechizite, haine și încălțăminte pentru toți cei cinci. Artista recunoaște că vorbim despre cheltuieli de câteva mii de lei și spune că a pus bani deoparte din timp.

jessica biel, justin timberlake (1)
Justin Timberlake și Jessica Biel, părinți dedicați. Imaginile rare cu cei doi băieți ai lor au cucerit internetul

Justin Timberlake și Jessica Biel sunt foarte discreți când vine vorba despre viața copiilor lor, însă, din când în când, le oferă fanilor câte o privire asupra momentelor speciale petrecute împreună. De această dată, artistul a publicat o serie de fotografii din vacanța de vară, în care apar și cei doi băieți ai cuplului.

WTFun
DSC06249
VESCAN, dezvăluiri la WTFun. Ce legătură are „Absența Ta” cu una dintre piesele sale preferate

Artistul a explicat și că „Absența Ta” are o legătură cu una dintre piesele sale preferate, oferind astfel mai multe detalii despre povestea din spatele noii lansări.

negrutiu
Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Florin Negruțiu a dezvăluit ce notă a luat la matematică la BAC. Povești din liceu, la WTFun

Image1
Gelu Duminică, la WTFun: „Un copil vine să crească părintele, nu invers”

Gelu Duminică a fost invitat în această dimineață la WTFun, alături de Ela, Ionuț și Bogdan, într-o discuție despre parentingul cu blândețe, relația dintre părinți și copii și felul în care experiențele din propria copilărie ajung să influențeze generațiile următoare.

Partenerii noștri
PE ROZ Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce schimbări uriașe
Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce schimbări uriașe

Trei zodii renasc odată cu Orionidele. Ploaia de stele din octombrie aduce schimbări uriașe

FILM NOW Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu
Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu

Îndrăgostiți ca în prima zi după 29 de ani de căsnicie. Sarah Jessica Parker și Matthew Broderick, gesturi romantice pe covorul roșu

DIGI WORLD Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport
Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport

Exerciţiile fizice regulate remodelează sistemul imunitar. Ce au găsit cercetătorii în sângele celor care fac sport

DIGI ANIMAL WORLD Misterul aripilor de fluture. Cercetătorii au aflat cum reușesc aceste insecte să scape de păsări în ultima secundă
Misterul aripilor de fluture. Cercetătorii au aflat cum reușesc aceste insecte să scape de păsări în ultima secundă

Misterul aripilor de fluture. Cercetătorii au aflat cum reușesc aceste insecte să scape de păsări în ultima secundă

DIGI LIFE Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Care este provocarea următoare
Speranţa de viaţă la nivel mondial, aproape de a reveni la nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19. Care este provocarea următoare
DIGI24 Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă din aeroportul Leipzig. Misiuni clandestine în inima Europei
Viața dublă a motociclistului din Rusia care a pus la cale atacul cu dronă din aeroportul Leipzig. Misiuni clandestine în inima Europei
DIGI SPORT Fără milă: polonezii și-au
Fără milă: polonezii și-au "desființat" propriul jucător, după 6-0 cu România! OUT din primul 11
DIGI FM Logodnica lui Jason Statham a atras toate privirile cu picioarele ei parcă interminabile, la Paris. Rochia mini a pus-o cu totul în valoare
Logodnica lui Jason Statham a atras toate privirile cu picioarele ei parcă interminabile, la Paris. Rochia mini a pus-o cu totul în valoare
UTV Un bărbat a cumpărat o sculptură cu 350 de euro dintr-un depozit. Descoperirea ar putea fi vândută cu peste 100.000 de euro
Un bărbat a cumpărat o sculptură cu 350 de euro dintr-un depozit. Descoperirea ar putea fi vândută cu peste 100.000 de euro