Bucuresti | 102,8FM OPEN HITS cu PROFM IMAEL ANGEL - BAD TIMES (PROFM EDIT)

Ucigașul lui John Lennon îi cere scuze văduvei acestuia, la 40 de ani de la crima care a șocat o lume întreagă

John Lennon. Foto: Getty Images
John Lennon. Foto: Getty Images

Mark David Chapman l-a împușcat pe Lennon în fața clădirii de apartamente în care starul locuia, în Manhattan, în decembrie 1980.

În august 2020, Mark David Chapman, 65 de ani, a cerut pentru a 11-a oară eliberarea condiționată, însă apelul lui a fost respins. Membrii comisiei se tem că acesta este încă un pericol pentru societate.

Transcrierea audierii a fost facută acum publică. Potrivit acesteia, Chapman a recunoscut că l-a ucis pe Lennon pentru propria mândrie, pentru gloria personală. De asemenea, a declarat în fața comisiei că ar fi meritat pedeapsa cu moartea pentru ce a făcut.

„Vreau doar să reiterez că-mi pare rău pentru crima pe care am comis-o... Nu am nicio scuză. A fost pentru gloria personală. Cred că este cea mai cumplită crimă care poate exista, să faci așa ceva unui om atât de inocent”.

Chapman a adăugat: „El (Lennon) era atât de faimos. Nu l-am ucis pentru caracterul lui sau pentru ce fel de om era. Era un familist. Era un simbol”. „L-am ucis pentru că era foarte, foarte, foarte celebru și acesta este singurul motiv, a fost totul pentru gloria personală, am fost foarte, foarte egoist”.

„Îmi parea rău pentru durerea pe care i-am produs-o lui (Ono). Mă gândesc mereu la asta”.

Audierea a avut loc în 19 august, la Wende Correctional Facility, în New York, unde Chapman este închis de 8 ani. Avea 25 de ani când l-a ucis pe Lennon. Se consideră o persoană foarte religioasă, un creștin devotat. Mark David Chapman este căsătorit, iar soția sa locuiește în apropierea închisorii.

Va putea cere din nou eliberarea condiționată în august 2022.

 

 

 

Vrei să asculți mai ușor?
Descarcă aplicația ProFM
PROFM merge cu tine peste tot. Descarcă aplicația PROFM.
Top citite
01 Julian Lennon și Sean Lennon/ Getty Images
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
02 Paul McCartney și John Lennon/ Profimedia
Paul McCartney, despre împăcarea cu John Lennon: „A fost una dintre cele mai mari binecuvântări din viața mea”
03 John Lennon
45 de ani de la moartea lui John Lennon. Cine a fost cu el în ultimele clipe și unde e azi asasinul lui: L-am ucis pentru că era faimos
04 John Lennon. Foto: Getty Images
Scena făcută de John Lennon la o petrecere, în anii '70. De ce a scos un cuțit la invitați și a făcut scandal
05 Jack Douglas, John Lennon și Yoko Ono/ Foto: Profimedia
Producătorul lui John Lennon dezvăluie de ce Yoko Ono urla la ei după sesiunile de studio: „Stăteam ca doi școlari în fața ei”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Yoko Ono
Unde este Yoko Ono acum. Viața artistei de 92 de ani, la șase decenii după ce l-a cunoscut pe John Lennon: "E foarte fericită"

Yoko Ono, artista avangardistă care a captivat lumea în anii ’60 și care a devenit partenera de viață a lui John Lennon, revine în atenție odată cu lansarea documentarului "One to One: John & Yoko". Filmul, regizat de câștigătorul Oscarului Kevin Macdonald, explorează o perioadă crucială din viețile celor doi: relația lor, colaborările artistice și activismul politic din anii ’70.

John Lennon și Yoko Ono
Fiul lui Yoko Ono și al lui John Lennon, despre iubirea părinților lui: "Când tata a murit, mama și-a tăiat părul. Nu a trecut peste"

Sean Ono Lennon a vorbit deschis despre dinamica profundă și complexă dintre tatăl său, John Lennon, și mama sa, Yoko Ono, pe care o descrie drept „extrem de codependentă”. Declarația vine la doar câteva luni după ce a mărturisit că mama sa, acum în vârstă de 92 de ani, „nu a reușit niciodată să treacă peste pierderea lui John”, la 44 de ani de la moartea legendarului muzician.

The Waving Beatles
Paul McCartney îl învinuieşte pe John Lennon pentru destrămarea trupei The Beatles

Paul McCartney a dezvăluit într-un interviu pentru BBC Radio 4 că el îşi dorea să continue să cânte în trupa The Beatles în perioada ce a precedat despărţirea acesteia din anul 1970 şi că John Lennon a fost acela care a provocat destrămarea grupului britanic, informează Reuters, potrivit Agerpres.

WTFun
DSC07624
Holy Molly a cântat despre inflație, prețuri și rate! Cum a transformat piesa „Plouă” la WTFun

„Plouă”, dar cu inflație, ouă și rate! Provocarea acceptată de Holy Molly

DSC07451
Smiley, dezvăluiri despre fiica lui, Josephine, la WTFun: „E un om cu care îmi place să stau”. Ce piesă a artistului ascultă pe repeat

Smiley a dezvăluit ce piesă de-a lui ascultă Josephine pe repeat. Melodia este una dintre cele mai vechi din repertoriul artistului

DSC07358
Sorin Pârcălab debutează în cinematografie cu propriul film. De ce a decis comediantul să realizeze o producție

Sorin Pârcălab, despre primul său film, viața cu trei copii și aventurile de tată | WTFun

Partenerii noștri
PE ROZ Jane Fonda, exclusă din testamentul
Jane Fonda, exclusă din testamentul "fostului soț preferat": "L-am iubit din toată inima". Cui a lăsat Ted Turner averea de miliarde

Jane Fonda, exclusă din testamentul "fostului soț preferat": "L-am iubit din toată inima". Cui a lăsat Ted Turner averea de miliarde

FILM NOW
"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani

"Sunt multe lucruri despre care nu putem vorbi". Fiul lui Jack Nicholson, dezvăluiri despre relația cu tatăl ajuns la 89 de ani

DIGI WORLD Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de preparare care îi poate reduce beneficiile pentru sănătate
Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de preparare care îi poate reduce beneficiile pentru sănătate

Greșeala pe care mulți o fac atunci când gătesc broccoli. Metoda de preparare care îi poate reduce beneficiile pentru sănătate

DIGI ANIMAL WORLD Un obicei nociv al stăpânului poate afecta grav sănătatea câinelui. Ce au descoperit cercetătorii
Un obicei nociv al stăpânului poate afecta grav sănătatea câinelui. Ce au descoperit cercetătorii

Un obicei nociv al stăpânului poate afecta grav sănătatea câinelui. Ce au descoperit cercetătorii

DIGI LIFE 16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să cheltuiești mai puțin în fiecare săptămână
16 metode care îți protejează și sănătatea și portofelul. Cum să cheltuiești mai puțin în fiecare săptămână
DIGI24 Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
DIGI SPORT A venit replica Ucrainei, după declarația ”rușinoasă” din America + Anunțul făcut la aproape 5 ani de la startul războiului
A venit replica Ucrainei, după declarația ”rușinoasă” din America + Anunțul făcut la aproape 5 ani de la startul războiului
DIGI FM FOTO | „Nu l-am cunoscut cu adevărat”. Kathryn Hahn, uluită de transformarea lui Nicolas Cage pentru rolul din „Madden”
FOTO | „Nu l-am cunoscut cu adevărat”. Kathryn Hahn, uluită de transformarea lui Nicolas Cage pentru rolul din „Madden”
UTV Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă pentru a doua oară, la 40 de ani
Ilinca Vandici și-a fotografiat burtica de gravidă într-o ținută elegantă. Prezentatoarea va deveni mamă pentru a doua oară, la 40 de ani