Bucuresti | 102,8FM KHALID - BETTER

Kanye West a depus actele oficiale prin care doreşte să îşi schimbe numele. Cum vrea să i se spună de acum înainte

kanye west
Kanye West este o prezență controversată în showbizul internațional. / Foto: Profimedia

Kanye West a depus actele oficiale prin care doreşte să îşi schimbe în mod legal numele în "YE", potrivit unor documente judiciare consultate de jurnaliştii de la Variety.

Pentru ca această schimbare să devină oficială, un judecător din statul California va trebui să o aprobe şi, la fel ca în multe cazuri similare, modificarea numelui artistului trebuie să fie publicată în mai multe ziare, transmite Agerpres.

În documentele depuse la tribunal, rapperul a precizat că doreşte să îşi schimbe numele „din motive personale”, fără să ofere însă alte explicaţii.

Pe 26 august, Kanye West va găzdui cea de-a treia amplă „petrecere de audiţie” a următorului său album, „Donda”, care va fi organizată pe Soldier Field, un stadion din oraşul lui natal, Chicago.

Galerie foto

Potrivit unui articol publicat în New York Post, rapperul Kanye West va construi o reproducere a casei lui natale din Chicago chiar pe peluza acelui stadion dedicat meciurilor de fotbal american.

Weekendul trecut, Kanye West şi-a închis contul de pe Instagram, după ce începuse să publice o serie de mesaje criptice, reprezentând mai multe fotografii - prima dintre ele arătând casa în care a locuit în copilărie alături de mama lui, Donda, care a murit subit în 2007 şi al cărei prenume a dat titlul viitorului său album.

După ce data iniţială de lansare a albumului „Donda”, programată în 2020, a fost amânată pentru 23 iulie 2021 şi, apoi, pentru 6 august 2021, deocamdată nu este clar când va apărea pe piaţă acest material discografic.

În ultimele zile, rapperii Kanye West şi Drake - al cărui viitor album, „Certified Lover Boy”, a fost de asemenea amânat - au publicat câteva mesaje ironice unul faţă de celălalt pe reţelele de socializare. Din acest motiv, mai multe surse din industria muzicală au început să vorbească despre o posibilă „bătălie” a lansărilor de albume, similară cu aceea purtată de Kanye West cu rapperul 50 Cent în anul 2007, când cei doi artişti au beneficiat de vânzări consistente ale albumelor lor, „Graduation” şi, respectiv, „Curtis”.

Pe profm.ro:

Chaz Bono, fiica lui Cher devenită fiu, apariție rară. A devenit bărbat în 2009, după un tratament care a durat doi ani

Top citite
01 Bianca Censori și Kanye West
Bianca Censori, o nouă apariție controversată. A ieșit la restaurant într-o mantie transparentă, iar toate privirile îndreptate spre ea
02 Bianca Censori și Kanye West/ Profimedia
Bianca Censori și Kanye West plănuiesc să aibă un copil. Gesturile care i-au dat de gol pe cei doi
03 Bianca Censori
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește ca pe un panou publicitar"
04 Kanye West/ Profimedia
Kanye West, din nou în centrul atenției. Val de reacții după ce rapperul i-a făcut un „compliment” deplasat Biancăi Censori
05 Kanye West/ Profimedia
Kanye West, acuzat de agresiune după ce ar fi lovit un bărbat care a hărțuit-o pe Bianca Censori pe stradă: „Nu s-a putut abține”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Bianca Censori și Kanye West
Fostul iubit al Biancăi Censori, dezvăluiri fără precedent. Ea și-ar fi plănuit faima cu mulți ani înainte de căsătoria cu Kanye

Fostul iubit al Biancăi Censori, Nick Forgaine, a făcut o serie de dezvăluiri despre actuala soție a lui Kanye West, susținând că aceasta și-ar fi plănuit în detaliu faima cu mulți ani înainte de căsătoria cu celebrul rapper. 

*PREMIUM-EXCLUSIVE* Fur Real? Kanye West and Bianca Censori bundle up and brave rain to go shopping in Santa Barbara!
Bianca Censori, acuzată că o copiază pe Kim Kardashian. Cum a apărut îmbrăcată la petrecerea unui cântăreț

Bianca Censori, soția lui Kanye West, a fost acuzată din nou că o copiază pe Kim Kardashian, fosta soție a rapperului, după ce a purtat o ținută nonconformistă.

Kanye West și Bianca Censori/ Profimedia
Fostul șef al Biancăi Censori rupe tăcerea. Care a fost prima impresie a lui Kanye West despre actuala sa soție: „Am fost șocat”

Bianca Censori a ajuns în atenția publicului după ce s-a căsătorit cu rapperul Kanye West, la scurt timp după ce s-a angajat ca arhitect la Yeezy. Nu a fost primul job pentru Bianca, asta pentru că, imediat după ce a terminat facultatea, tânăra s-a angajat la o companie din Melbourne, iar acum, fostul ei șef, Joe Toscano, a dezvăluit care a fost prima impresie pe care a avut fostul soț al lui Kim Kardashian despre actuala lui soție. 

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Avertismentul primit de Camilla de la regretata regină Elisabeta. Ce i-ar fi spus suverana înainte de nunta acesteia cu regele Charles
Avertismentul primit de Camilla de la regretata regină Elisabeta. Ce i-ar fi spus suverana înainte de nunta acesteia cu regele Charles

Avertismentul primit de Camilla de la regretata regină Elisabeta. Ce i-ar fi spus suverana înainte de nunta acesteia cu regele Charles

FILM NOW Cybill Shepherd, la 74 de ani. Celebra actriță din „Maddie și David”, într-o apariție rară pe străzile din LA, însoțită de un asistent
Cybill Shepherd, la 74 de ani. Celebra actriță din „Maddie și David”, într-o apariție rară pe străzile din LA, însoțită de un asistent

Cybill Shepherd, la 74 de ani. Celebra actriță din „Maddie și David”, într-o apariție rară pe străzile din LA, însoțită de un asistent

DIGI WORLD Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai ales pentru cei cu exces de greutate
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai ales pentru cei cu exces de greutate

Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai ales pentru cei cu exces de greutate

DIGI ANIMAL WORLD Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”

DIGI LIFE Schimbările climatice au cauzat, în medie, 26 de zile suplimentare de căldură extremă, în ultimul an. Cele mai afectate 5 țări
Schimbările climatice au cauzat, în medie, 26 de zile suplimentare de căldură extremă, în ultimul an. Cele mai afectate 5 țări
DIGI24 VIDEO Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e în stare gravă. Atacatorii sunt de negăsit
VIDEO Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e în stare gravă. Atacatorii sunt de negăsit
DIGI SPORT FOTO ”Urăsc țara asta. Cea mai îngrozitoare noapte din viața mea”. Soția lui Alex Mățan, momente de panică în America
FOTO ”Urăsc țara asta. Cea mai îngrozitoare noapte din viața mea”. Soția lui Alex Mățan, momente de panică în America
DIGI FM Babasha, reacție după al doilea concert Coldplay, unde nu a mai fost huiduit: „Sunt...
Babasha, reacție după al doilea concert Coldplay, unde nu a mai fost huiduit: „Sunt...
UTV (VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o proba de sunet cu Chris Martin si lui i-a placut foarte tare de mine”
(VIDEO) Reactia lui Babasha dupa ce a fost huiduit la concertul celor de la Coldplay: “Am avut inainte o proba de sunet cu Chris Martin si lui i-a placut foarte tare de mine”