gwyneth-paltrow-brad-pitt

Gwyneth Palthrow a recunoscut cine a distrus relaţia ei cu Brad Pitt

În viaţa lui Gwyneth Palthrow au fost bărbaţi celebri precum Brad Pitt, Ben Affleck şi Chris Martin, solistul trupei Coldplay. Actriţa a acordat un interviu în care a spus ce n-a mers în toate aceste relaţii.

Gwyneth Paltrow a discutat miercuri, 30 septembrie,despre viața ei amoroasă în cadrul podcastului "Girlboss Radio" cu Sophia Amoruso și a mărturisit că simte vinovată pentru că a distrus multe dintre relațiile sale din trecut. "Am distrus atât de multe relații, atât de multe", a spus actrița în cadrul interviului.

Sophia Amoruso l-a menționat pe Brad Pitt printre bărbații cu care Gwyneth Paltrow a avut relații, iar actrița de 44 de ani a răspuns: "Am distrus lucrurile cu Brad". Paltrow și Pitt au avut o relație de peste doi ani și au fost chiar logodiți înainte de a pune punct legăturii lor, în 1997. După aceea, la sfârșitul anilor '90, vedeta a avut o relație cu mai multe pauze cu Ben Affleck, până când cei doi s-au despărțit definitiv în 2000.

Anterior, Gwyneth Paltrow a declarat în show-ul lui Howard Stern că Ben Affleck era "super inteligent și foarte, foarte talentat, dar nu se afla în acel moment din viață potrivit pentru a avea o prietenă".

Relația cea mai lungă a actriței a fost cea cu solistul trupei Coldplay, Chris Martin, cu care are doi copii și cu care a fost căsătorită timp de zece ani înainte de a divorța, în 2016. Gwyneth Paltrow are în prezent o relație romantică cu Brad Falchuk.

MAI CITEŞTE: O actriță celebră ar fi noua iubită a lui Brad Pitt

Comentarii