Bucuresti | 102,8FM WTFun cu Dracea si Bogdan OFENBACH - OVERDRIVE

Ed Sheeran despre momentul când a renunțat la alcool, cu două luni înainte de a se naște Lyra: Beam mult

37th Annual Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Inside
Ed Sheeran. Getty Images

Ed Sheeran a vorbit despre unele dintre cele mai dificile momente din viața sa, într-un interviu pentru „Rolling Stone”. Artistul britanic a povestit cum a renunțat la droguri și alcool și cât de grea a fost lupta cu tulburările alimentare.

„Cu două luni înainte de a se naște Lyra, Cherry mi-a spus: Dacă mi se rupe apa, chiar vrei să mă conducă altcineva la spital? Pentru că beam mult. Și atunci am realizat: Nu, de fapt, chiar nu. Mi-am dat seama că nu vreau să fiu vreodată nervos pentru că trebuie să-mi țin copilul în brațe. Una e să bei câteva beri și alta e să consumi o sticlă de vodcă. Am ajuns la treizeci de ani. Maturizează-te, mi-am zis! Ai petrecut până acum. Fii fericit cu asta și gata.”

Galerie foto

Cât despre faptul că își mai permite din când în când să bea un pahar, el a mărturisit: „Îmi place vinul roșu și iubesc berea. Nu cunosc rockeri din școala veche care să nu fie ori alcoolici ori abstinenți”, a împărtășit el.

Ed Sheeran a adus în discuție și consumul de droguri. „N-aș mai atinge nimic niciodată, niciodată, pentru că așa a murit Jamal, prietenul meu cel mai bun. Și ar fi pur și simplu lipsă de respect față de memoria lui chiar și să mă apropii de vreun drog”, a spus el.

„Întotdeauna am băut. Nu m-am atins însă de niciun fel de droguri până la 24 de ani”, a completat artistul, adăugând că a încercat dooar „câteva” substanțe . „Îmi amintesc că am fost la un festival și am spus: Ei bine, dacă toți prietenii mei o fac, nu poate fi chiar așa de rău. Și așa am început să cochetez cu ideea. Apoi s-a transformat într-un obicei pe care îl faci o dată pe săptămână, apoi o dată pe zi, apoi de două ori pe zi. Doar obiceiuri proaste.”

Ed Sheeran i-a dedicat piesa F64 regretatului său prieten.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Top citite
01 Ed Sheeran și John Sheeran/ Profimedia
Ed Sheeran i-a făcut un cadou extravagant tatălui său. John a rămas fără cuvinte: „A fost o experiență de neuitat”
02 Reacția neașteptată a lui Ed Sheeran când Taylor Swift a primit premiul Grammy/ Profimedia
Reacția neașteptată a lui Ed Sheeran când Taylor Swift a primit premiul Grammy: „L-a primit pentru mine”
03 Ed Sheeran
Ed Sheeran și-a pregătit locul de veci în curtea din spatele casei: "Oamenii cred că e ceva foarte ciudat și morbid"
04 EXCLUSIVE: Ed Sheeran Browses NYC Record Store for Vintage Albums Days Before He Is Set To Release His New Project “Autumn Variations”
Ed Sheeran și-a acordat o creștere salarială de 10 milioane de lire sterline
05 Ed Sheeran
Ed Sheeran, surpriză inedită pentru fani. Artistul a vândut hotdog înainte de concertul său din Chicago 
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Ed Sheeran
Gestul inedit făcut de Ed Sheeran, după ce un copil de 5 ani l-a invitat la ziua lui: „Nu ne așteptam să facă acest lucru”

Un băiețel în vârstă de 5 ani și-a dorit foarte mult ca Ed Sheeran să vină la ziua lui. Mama puștiului a realizat un videoclip pe TikTok, în care a explicat că fiul ei are o „obsesie” pentru starul pop, iar imaginile au devenit virale. 

ed, eminem
VIDEO. Ed Sheeran, surpriză neașteptată pentru fani, în timpul concertului din Detroit. Cine a urcat pe scenă alături de el

Ed Sheeran și-a surprins fanii cu un invitat special, sâmbătă, la concertul pe care l-a susținut în Detroit. Artistul britanic l-a invitat pe scenă, pentru un duet, pe nimeni altul decât Eminem. 

Ed Sheeran a devenit tată încă o dată/ Profimedia
Mai multe persoane au fost transportate la spital în timpul unui concert susţinut de Ed Sheeran în Pittsburgh

Concertul susţinut de Ed Sheeran sâmbăta trecută la Pittsbugh (Pennsylvania) a fost scena mai multor incidente. 17 spectatori au fost transportaţi la spital în timpul concertului, dintre care doi au suferit stop cardiac, potrivit unui comunicat emis duminică de serviciile de urgenţă din oraş.

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit.
Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"

Ce a descoperit o fată despre iubitul ei, imediat ce l-a părăsit. "Am realizat că toți prietenii lui și familia știau și mi-au ascuns"

FILM NOW Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută strâns la piept. Franțuzoaica și-a lăsat la vedere colecția de tatuaje
Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută strâns la piept. Franțuzoaica și-a lăsat la vedere colecția de tatuaje

Martin Freeman, tot un zâmbet pe covorul roșu, cu iubita tinerică ținută strâns la piept. Franțuzoaica și-a lăsat la vedere colecția de tatuaje

DIGI WORLD Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

DIGI ANIMAL WORLD Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”
Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”

Reacția unui câine atunci când își vede stăpânii sărutându-se. Imaginile sunt virale: ”Când realizezi că ești a cincea roată la căruță”

DIGI LIFE Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
DIGI24 „Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își mutila și castra victimele a fost închis pe viață
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își mutila și castra victimele a fost închis pe viață
DIGI SPORT FOTO Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
FOTO Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
DIGI FM Iulia Vântur spune totul despre mutarea ei radicală în...
Iulia Vântur spune totul despre mutarea ei radicală în...