Bucuresti | 102,8FM MASTER KG - JERUSALEMA (DJ ANDI REMIX)

Câți bani a scos Dorian Popa din închirierea în regim hotelier a garsonierei lui din București. Prețul pe o noapte e unul piperat

dorian popa
Dorian Popa și-a închiriat garsoniera din București. / Foto: Instagram

Dorian Popa vrea să facă bani din orice. Face zeci de mii de euro din activitatea lui în online, colaborările muzicale îi merg, la fel și afacerile în domeniul construcțiilor și imobiliarelor. De ceva vreme, însă, a decis să scoată la închiriere, în regim hotelier, și garsoniera lui din București.

Zilele trecute, Dorian și-a prezentat garsoniera din sectorul 3, pe care a numit-o The Hatz, într-un vlog pe YouTube. Acesta a mers la bloc pentru a filma în interior, după plecarea unor clienți. Cântărețul a avut neplăcuta surpriză să descopere că, în urma unor persoane care au stat în garsoniera lui, au rămas câteva lucruri deteriorate și mizerie. A ținut cumva să atragă atenția asupra acestui lucru, dar a recunoscut că, într-un astfel de business, sunt mari șanse să se confrunte și cu astfel de momente. Cu toate că a trebuit să scoată ceva din buzunar pentru curățenie și înlocuirea unor mici obiecte, precum jaluzelele, Dorian este mulțumit că face bani buni din această afacere. Până acum a avut deja 15 persoane care au plătit peste 100 de euro pe noapte să stea în garsoniera de 37 de metri pătrați.

Citește și: Dorian Popa nu și-a dorit să fie faimos, ci a avut alte planuri: “Îmi doream bani”. Modul nebănuit în care îl inspiră Kim Kardashian

"150 de euro pe noapte, pe săptămână ajunge la 100 și un pic de euro (pe noapte -n.r.)", a recunoscut Dorian în clip, mărturisind că face totul prin intermediul unei cunoscute platforme de închirieri. Deși prețul este piperat, se găsesc destui clienți care vor să petreacă o noapte sau mai multe în garsoniera decorată modern, în alb și gri.

"În momentul în care pornești un astfel de business, te aștepți la pierderi. A generat 2500 de euro, dacă nu mai bine, într-o lună și un pic de subînchiriere. Calculul nostru de a nu o da în chirie lunară a fost extrem de reușit, ceea ce mă face să vă spun că viața este un set de alegeri, businessul este un set de alegeri", a spus Dorian Popa despre afacerea lui pornită spre sfârșitul lui mai 2022. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Dorian Popa a dat lovitura în afaceri! Cât costă o casă la cheie în complexul lui rezidențial din Ilfov

Dorian Popa și-a comandat o mașină de aproape 300.000 de euro

Vara a început cum nu se putea mai bine pentru Dorian Popa. Acesta a dat un acont de 20.000 de euro pentru mașina visurilor sale, un Lamborghini Huracan Spyder 4x4, în posesia căruia va intra în mai bine de jumătate de an și pentru care trebuie să scoată din cont un total de aproape 300.000 de euro.

"Nu-mi vine să cred. Am niște emoții de copil mic. Nu prea pot să-mi găsesc cuvintele. Azi dăm avansul de 20.000 de euro pentru a putea intra mașina în producție", a povestit Dorian Popa în luna iunie, pe canalul lui de YouTube. 

Galerie foto

Foto: Instagram

Top citite
01 Selly/ Foto: Instagram
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care le face
02 Lidia Buble/ Foto: Instagram
Din ce câștigă Lidia Buble cei mai mulți bani: „Îmi doresc foarte mult ca piesele mele să fie difuzate pe radio”
03 Bianca, dansatoarea lui Dorian Popa/ Foto: Instagram
Reacția Biancăi, dansatoarea lui Dorian Popa, după ce a fost acuzată că l-a despărțit pe artist de Babs: „În ce filme sunteți?”
04 denisa tanase
Cum a început Denisa Tănase afacerea care a făcut-o milionară. De la cine a împrumutat 500 de euro pentru ideea ei
05 lora
Motivul pentru care Lora și-a amânat construcția casei cu două etaje. Artista locuiește acum în chirie: „Am înțeles un lucru important”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Lidia Buble/ Foto: Instagram
Cât bani a scos din buzunar Lidia Buble pentru o pizza, într-o stațiune din Franța: „Mi s-a părut extraordinar de mult”

Lidia Buble este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România și duce o viață la care mulți nici nu îndrăznesc să viseze. Cântăreața în vârstă de 30 de ani este pasionată de călătorii și, atunci când are ocazia, alege să meargă în vacanță în destinații de lux, unde aleg să se distreze de multe ori și miliardarii lumii. 

Ariana Grande releases her music video '34+35'
Câți bani trebuie să-i plătească Ariana Grande fostului soț. Cântăreața a divorțat oficial și deja s-a mutat cu noul iubit

Ariana Grande, celebra cântăreață în vârstă de 30 de ani, este o femeie liberă, cel puțin în acte, întrucât s-a pronunțat divorțul dintre ea și Dalton Gomez, cu care se căsătorise în urmă cu aproape trei ani.

babs-claudia iosif
Fosta iubită a lui Dorian Popa, în bustieră albă și o fustă minusculă, asortate cu cizme până la coapse. Babs strălucește la 41 de ani

După 11 ani de relație, Dorian Popa și Claudia Iosif, alintată Babs, au decis să o pornească pe drumuri separate. Destrămarea cuplului a însemnat un nou început pentru fiecare dintre ei. Claudia a început să fie mai activă pe rețelele sociale și să-și arate creațiile vestimentare, căci ea este designer și stilist.

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Dezvăluiri despre relația dintre Tom Cruise și fiul lui din căsnicia cu Nicole Kidman. Cu ce se ocupă Connor la 29 de ani
Dezvăluiri despre relația dintre Tom Cruise și fiul lui din căsnicia cu Nicole Kidman. Cu ce se ocupă Connor la 29 de ani

Dezvăluiri despre relația dintre Tom Cruise și fiul lui din căsnicia cu Nicole Kidman. Cu ce se ocupă Connor la 29 de ani

FILM NOW Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare incredibil este cât de iubit este tatăl meu!”
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare incredibil este cât de iubit este tatăl meu!”

Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare incredibil este cât de iubit este tatăl meu!”

DIGI WORLD O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15 secunde?

DIGI ANIMAL WORLD Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea să nu-i fie furate!”

Loialitatea unui câine este uriașă chiar și când vine vorba de jucării, iar acest lucru este confirmat de un patruped care s-a trezit în miezul nopții ca să aibă grijă de lucrurile sale.

DIGI LIFE Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
DIGI24 Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
DIGI SPORT Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil
Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil
DIGI FM O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a aprins ca de Crăciun”
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a aprins ca de Crăciun”