Bucuresti | 102,8FM PEGGY GOU - NANANA (PROFM EDIT)

Chris Martin și Dakota Johnson s-au despărțit

iHeartRadio Music Awards - Show
Chris Martin, 2017, iHeartRadio Music Awards. Getty Images

Solistul Coldplay (42 ani) le-ar fi mărturisit prietenilor că este din nou singur, după ce relația lui cu Dakota (29 ani) s-a încheiat luna trecută.

O persoană din anturajul lui Chris Martin a declarat pentru The Sun: 'Se discuta de logodnă, dar acum el spune că au pornit pe drumuri separate, iar asta a surprins pe toată lumea. Chris și Dakota erau mereu fericiți, asta a fost impresia pe care au lăsat-o tuturor'.

Se pare că motivul care a dus la ruptură ar fi acela că actrița din Fifty Shades of Grey nu era pregătită să aibă copii.  Cei doi ar fi purtat discuții aprinse cu privire la întemeierea unei familii împreună.

Un apropiat al cuplului a declarat celor de la Sunday Express că Dakota și Chris nu mai puteau continua relația pentru că efectiv nu reușeau să se pună de acord când venea vorba de acest subiect. 

'Chris a fost foarte clar, i-a spus că vrea copii cât mai repede, însă pentru Dakota cariera este mult mai importantă, este momentul ei de glorie la Hollywood, astfel că nu a putut să-i dea răspunsul pe care el își dorea să-l audă, cel puțin nu acum'.

MailOnline i-a contactat pe reprezentanții celor doi pentru comentarii.

Chris și Dakota au apărut ultima oară împreună, în public, în noiembrie 2018. 

În urmă cu două luni, o sursă declara pentru People: 'Chris locuiește în Malibu, iar Dakotei îi place să petreacă mult timp acolo. Rar ies să ia cina cu prietenii, cel mai des aceștia vin acasă la ei. Le place să meargă la plajă și să se plimbe. Se bucură amândoi de o viață liniștită, e pe placul lor. Iar lucrurile devin tot mai serioase pentru ei'

Despre relația cu Chris, singura declarație dată de Dakota a fost pentru revista Tatler, aceasta spunând doar atât: că este 'foarte fericită' .

În decembrie, prietenii lor știau că urmează logodna, o sursă declarând atunci pentru US Weekly: 'Chris este atât de îndrăgostit'.

People scria anul acesta că Dakota și-a petrecut Ziua Recunoștintei cu Martin și fosta sa soție, Gwyneth Paltrow, alături de cei doi copii ai acestora, Apple (14 ani) și Moses (12 ani).

Cele două se înțelegeau excelent, Paltrow și Johnson apărând împreună într-o fotografie, în aprilie, la cină, alături de fotograful Derek Blasberg.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Mai mult, Dakota își petrecea mult timp cu copiii artistului.

***NO USE W/O PRIOR AGREEMENT - CALL FOR PRICING***Dakota Johnson and Apple Martin go to grab some ice coffee and drinks in Malibu.

FIA PREMIUM Exclu! ******NO USE W/O PRIOR AGREEMENT - CALL FOR PRICING*** Dakota Johnson and Apple Martin go to grab some ice coffee and drinks in Malibu...05/04/19 ***NO USE W/O PRIOR AGREEMENT - CALL FOR PRICING*** PREMIUM Exclusive Pix by FIA Pictures 310.770.3612 TM Sales@ForceInAction.com TM@ForceInAction.com All Rights Reserved

Chris și Gwyneth au fost căsătoriți 10 ani. S-au despărțit în 2014.

Top citite
01 Suspiria Red Carpet Arrivals - 75th Venice Film Festival
Dakota Johnson, în cea mai scurtă salopetă, la picnic. Cum au surprins-o paparazzii alături de Chris Martin și fiul acestuia
02 Fifty Shades Freed (2018) - filmstill
Dakota Johnson si Chris Martin sunt din nou împreună. Scene hot cu cei doi, pe o plajă din Hamptons
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat la școala lui. Ce a urmat apoi întrece orice imaginație
Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat la școala lui. Ce a urmat apoi întrece orice imaginație

Un puști de 12 ani i-a scris o scrisoare prințului William și l-a invitat la școala lui. Ce a urmat apoi întrece orice imaginație

FILM NOW Mel Gibson, într-o apariție rară alături de iubita sa cu 34 de ani mai tânără și fiul lor. Actorul a fost supus recent unei operații la umăr
Mel Gibson, într-o apariție rară alături de iubita sa cu 34 de ani mai tânără și fiul lor. Actorul a fost supus recent unei operații la umăr

Mel Gibson, într-o apariție rară alături de iubita sa cu 34 de ani mai tânără și fiul lor. Actorul a fost supus recent unei operații la umăr

DIGI WORLD Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

DIGI ANIMAL WORLD Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”

DIGI LIFE Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
DIGI24 O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina
DIGI SPORT FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid
FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid
DIGI FM Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei sale de la MTV Movie Awards din 1999
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei sale de la MTV Movie Awards din 1999