Bucuresti | 102,8FM OPEN Road cu MIRUNA CHARLIE PUTH - LIGHT SWITCH

ProFM sare la distractie! Final strălucitor în cel de-al zecelea sezon Sport Arena Streetball! 

profm-sare-la-distractie-final-stralucitor-in-cel-de-al-zecelea-sezon-sport-arena-streetball 9

Patinoarul din AFI Cotroceni, locul unde au fost amplasate două terenuri de baschet, a fost decorul perfect pentru cel mai bun dunker din lume, canadianul Justin Darlington. Acesta a reuşit un slam-dunk de senzaţie, primind o pasă tocmai de la balconul din zona cinematografelor. 

S-a întâmplat în timpul meciului vedetelor, la care au mai luat parte Virgil Stănescu, rapper-ul DOC şi naţionala feminină de baschet 3x3 a României, care ne va reprezenta în toamnă la Campionatele Europene ce vor avea loc la Bucureşti.



Toţi au rămas impresionaţi încă o dată de detenta incredibilă a lui Darlington, care la cele mai reuşite sărituri ale sale depăşeşte cu capul inelul aflat la înălţimea de 3,05 metri. De altfel niciun obstacol nu a fost prea mare pentru canadian în concursul de slam-dunk organizat tot duminică. Nici mascota Foodpanda şi nici pivotul Stelei Cosmin Albu, 2,09 metri înălţime, nu l-au putut împiedica pe cel poreclit Jus Fly să-şi mai treacă în cont un succes.  


 

La concurs au participat şi cei mai buni dunkeri români, Vlad Muscurel, Tudor Boruz şi Adrian Benţe, însă cel care a smuls cele mai multe aplauze din partea publicului a fost puştiul de numai 17 ani, Amedeo Casale, cel care de altfel a fost denumit şi MVP în competiţia dedicată tinerilor sub 18 ani. 

Echipa Rahova’s Finest a câştigat pentru a doua oară consecutiv turneul Master Sport Arena Streetball la categoria Open masculin, în timp ce la feminin s-a impus echipa Tricolorele, practic naţionala României. Titlurile de MVP au revenit lui Vasile Ştefan, respectiv Gabi Mărginean, singura jucătoare din istoria baschetului românesc care a fost draftată în WNBA, liga profesionistă din Statele Unite. 


 

Finalele Sport Arena Streetball au fost organizate de ACS Sport Promotion și Sport Arena, în parteneriat cu Federația Română de Baschet, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București și Primăria Municipiului București și au fost susținute de Raiffeisen Bank, AFI Palace Cotroceni, Timex, FoodPanda, Otter, Gatorade, Idilis, The Group si Funky Tattoo.

De-a lungul istoriei, competiţiile organizate de ACS Sport Promotion şi Sport Arena au adus de fiecare dată ceva nou în peisajul baschetului 3x3, cel mai popular sport recreaţional la nivel mondial, potrivit FIBA. Iată un scurt istoric al premierelor realizate de Sport Arena Streetball. 

Sezonul 1 – 2005:

Prima competiţie de baschet 3x3 din România organizată de o companie românească.



Sezonul 2 – 2006:

Primul campionat de baschet 3x3 organizat vreodată în România, cu patru turnee regulate şi un turneul final. 



Sezonul 3 – 2007:

Primul concurs de slam-dunk cu participare internaţională organizat vreodată în România. Primul slam-dunk peste o maşină realizat vreodată în România.


 

Sezonul 4 – 2008:

Primul sistem de înscriere on-line pentru participanţii la o competiţie de baschet 3x3, un model ce avea să fie preluat de către Federaţia Internaţională de Baschet pentru turneele mondiale de baschet 3x3.


 

Sezonul 5 – 2009:

Cel mai mare număr de participanţi, de-a lungul unui sezon, la o competiţie de baschet în aer liber, 5.200. Organizarea în premieră a Euro Dunk Contest, cu cei mai buni dunkeri europeni.

Sezonul 6 – 2010:

Crearea, în premieră, a unui sistem de emitere a licenţei de jucător pentru participanţii la Sport Arena Streetball. Sport Arena Streetball este în premieră pe Facebook.

Sezonul 7 – 2011:
Organizarea, în premieră, a World Dunk Contest, la care au participat cei mai buni dunkeri din lume.


Sezonul 8 - 2012

Sport Arena Streetball intră în circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour, cu statut de calificator. Organizarea, în premieră, a Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, un turneu international cu 16 echipe, ajuns deja la cea de-a treia ediţie. Echipa calificată de la Sport Arena Streetball a ajuns la turneul final FIBA 3x3 World Tour, unde a ocupat locul şase. 

Undeva în Africa de Sud, Rita Miljo este Doamna cu Babuinii. Aceasta a salvat peste 500 de exemplare. Pe DIGI Animal World și DIGI Online, azi de la 21:00.



Sezonul 9 – 2013
Organizarea celui mai mare turneu de baschet 3x3 din Romania – 3x3 EuroTour Sport Arena Streetball, parte a circuitului european, cu peste 1200 de jucatori la start. România devine singura ţară care avut reprezentantă în ambele finale ale FIBA 3x3 World Tour, echipa calificată de la Sport Arena obţinând de această dată locul cinci. 



Sezonul 10 – 2014
Organizarea, în premieră, a unor turnee de baschet 3x3 în licee şi universităţi. Primul turneu de baschet 3x3 organizat vreodata în România în interiorul unui mall, la AFI Palace Cotroceni. Sport Arena va organiza, în parteneriat cu Federaţia Română de Baschet, prima ediţie a Campionatelor Europene de baschet 3x3, la Bucureşti, în Piaţa Universităţii, 5-7 septembrie 2014. 



ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

raluka
Raluka, sinceră despre preferințele ei în materie de bărbați: "Îmi trebuie mult mai în vârstă". Actualul iubit e cu 20 de ani mai mare

Raluka nu s-a arătat niciodată prea deschisă să vorbească despre viața ei personală, iar pe iubiți i-a ținut cât mai departe de ochii curioșilor. Iată că la What The Fun, la PROFM, unde a venit alături de Connect-R pentru a-și cânta live noua colaborare de succes, "Lasă-mă să te...", solista a făcut câteva declarații despre cel care îi este partener de viață, mărturisind și preferința ei pentru bărbații mai în vârstă.

Partenerii noștri
PE ROZ Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit cu un fost militar. De ce nu au vrut părinții să le separe pe fetele care împart același corp
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit cu un fost militar. De ce nu au vrut părinții să le separe pe fetele care împart același corp

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit cu un fost militar. De ce nu au vrut părinții să le separe pe fetele care împart același corp

FILM NOW Lupta dintre Brad Pitt și Angelina Jolie, aproape de final, după 8 ani. Pasul important făcut de actor pentru a încheia oficial divorțul
Lupta dintre Brad Pitt și Angelina Jolie, aproape de final, după 8 ani. Pasul important făcut de actor pentru a încheia oficial divorțul

Lupta dintre Brad Pitt și Angelina Jolie, aproape de final, după 8 ani. Pasul important făcut de actor pentru a încheia oficial divorțul

DIGI WORLD Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte. Povestea orei de vară
Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte. Povestea orei de vară

Ora de vară 2024. Când se dau ceasurile înainte. Povestea orei de vară

DIGI ANIMAL WORLD Un bărbat a fost ucis de propriul animal de companie. A rezistat doar patru zile după mușcătură
Un bărbat a fost ucis de propriul animal de companie. A rezistat doar patru zile după mușcătură

Un bărbat a fost ucis de propriul animal de companie. A rezistat doar patru zile după mușcătură

DIGI LIFE Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
DIGI24 Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk a fost premiată
Furie și indignare după ce fotografia cu teroriștii Hamas defilând cu trupul gol și mutilat al lui Shani Louk a fost premiată
DIGI SPORT Are o avere de 800.000.000 €, și-a părăsit logodnica și va avea un copil cu o tânără din Pașcani
Are o avere de 800.000.000 €, și-a părăsit logodnica și va avea un copil cu o tânără din Pașcani
DIGI FM A avut o relație cu Mădălina Ghenea, iar acum s-a cuplat cu o altă româncă. Cine este noua iubită a Philipp Plein, care îi va dărui și un copil
A avut o relație cu Mădălina Ghenea, iar acum s-a cuplat cu o altă româncă. Cine este noua iubită a Philipp Plein, care îi va dărui și un copil