jo-profm

Jo debutează ca realizator radio la ProFM. "Am ceva emoții, dar cred că o să fie fain"

Alături de Nono Semen, Jo va face pentru o saptamana matinalul de vacanță.

Jo este invitata de săptămâna următoare a Matinalului de vacanță de la ProFM. Astfel, cântăreața va debuta din postura de realizator radio. Și cum pentru invitații noștri alegem tot cei mai bun, se va trezi dis de dimineață pentru a face program în prime time. ProFM.ro a vrut să afle care este starea de spirit a lui Jo și cam ce suprize le pregătește ascultătorilor ProFM. Am provocat-o să ne răspundă la cinci întrebări fulger.

De ce ai ales ProFM pentru a-ți face debutul ca realizator radio?

ProFM au fost primii care mi-au dat ocazia să fac asta. Sper să mă descurc și să fiu pe măsura așteptărilor.

Cine a fost prima persoană căreia i-ai spus că vei realiza matinalul la ProFM?

Sora mea. Apoi mama.

Ai emoții?

Sunt plecată la cântări tot weekendul, o sa încerc sa dorm când apuc :)) Am ceva emoții pentru luni, dar cred că o să fie fain.

Cum stai cu trezitul de dimineață, pentru că o săptămână o să fii gazda matinalului?

Obișnuiam de câțiva ani să mă trezesc numai în a doua parte a zilei, dar de vreo două săptămâni mi-am mai reglat programul...ca și când aș fi știut ce mă așteapta.  Haha. Cred totuși ca va fi ok, sunt doar 5 zile. Alții fac asta în fiecare zi de ani întregi :))

Spune-mi primul lucru care îți vine in minte când auzi ProFM?

Live-urile de la ProFM pe care le ascult și le văd mereu cu plăcere pe YouTube :))

De luni, 19 august, timp de o săptămână, Nono și Jo vor realiza matinalul de vacanță la ProFM, de la 7-10.

Comentarii