Damian-Draghici- Feli-trandafire

Damian Drăghici feat. Feli - Trandafire | Official Video

La un an după ce au colaborat pentru "Hopai Diri Da", Damian şi Feli îşi unesc vocile şi creativitatea pentru un proiect inedit!

Regizat de Loyal Trip Cartel, clipul pune în scenă o poveste cinematografică în imagini alb negru, plină de pasiune şi lucruri interzise. Printre protagoniştii videoclipului se regasesc Feli aka. La Famme fatale, Damian Drăghici aka. Bounty Hunter, dar şi Ioana Sihota (Madame Chow), Cristina Popa (Pretty Woman) şi Silviu Paşca (The Other Bounty Hunter).

"Cumva mesajul piesei «Trandafire» transpus în relaţia mea profesională cu Damian Drăghici pot spune ca e semi real. Damian ştie, şi cu sinceritate spun, că îl apreciez mult şi că viziunea lui din punct de vedere muzical mi se pare dincolo de tot ce e “normal”. Damian e un suflet şi un artist MARE. Suflet cu FOC. Genul meu de suflet. Să avem această colaborare pe piesa «Trandafire», piesa la a cărei creatie am participat şi piesa pe care o cânt cu patos de fiecare dată, e o bucurie pentru sufletul meu. Pentru că mi-e dragă şi piesa şi îmi e drag şi Damian", declara Feli.

"«Trandafire» este despre iubire, pasiune şi dragoste cu năbădăi", a adăugat Damian Drăghici. Până în prezent, Damian Drăghici a avut colaborări cu artişti precum Smiley (“În staţie la Lizeanu”), Delia (“Mona”), Andra & Cabron (“Lume, lume”), Feli (“Hopa diri da”), single-uri de succes ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. 

Comentarii