Bucuresti | 102,8FM 3 SUD EST - IN CAMERA TA (NEW PW)

Alex Florea, pus la zid după ce l-a criticat pe câştigătorul Eurovision

Alex-Florea-Eurovision

„Din punctul meu de vedere Salvador nu are probleme cu inima, ci cu capul. Toată lumea credea că Italia o să câştige, dar la Kiev era o vâlvă în jurul lui pentru că era misterios, nu dădea interviuri, nu făcea poze şi nu venea la repetiţii. Şi reprezentatul Bulgariei putea să facă o poveste din cazul lui – nu vede foarte bine,  dar nu a făcut-o. Portughezul a făcut teatru, aşa am simţit. L-am văzut în multe ipostaze şi nu mi-a lăsat impresia că ar avea probleme. Melodia lui e una excelentă, de foarte mult timp nu s-a mai scris una ca ea. Dar mă scoate din sărite teatrul ieftin, de-asta sunt aşa de acid. Sunt mulţi oameni care au probleme, dar nu mizează pe asta pentru a câştiga. Dacă vrei să câştigi ceva trebuie să mergi strict pe ceea ce faci profesional, pe voce, pe show. Ăsta e câştigul! În talent-show-urile la care am participat am avut şi eu probleme, dar nu am apelat la tertipuri ca să câştig. Bulgaria, chiar şi Moldova, au avut show-uri bine executate. Meritau să câştige“, a declarat Alex Florea pentru Adevărul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Pe site-ul dedicat concursului, wiwibloggs.com, Alex Florea a fost la rândul lui criticat din cauza afirmațiilor sale. Mulţi au spus că Alex nu prea ştie să piardă. „Din postura unei persoane familiarizată cu problemele cardiace, nu pot decât să mă declar dezgustată de o astfel de declaraţie. Nu numai că arată că nu ştii să pierzi, ci şi că eşti iresponsabil, preferând să aduci acuzaţii false altora decât să foloseşti aceasta victorie ca o lecţie. Acţiunile tale, Alex, spun mai multe publicului despre tine nu despre Salvador", a fost doar unul dintre mesaje.


Alex Florea şi Ilinca Băcilă au ocupat locul 7 cu melodia "Yodel It", la Eurovision.

Top citite
01 Antonia/ Foto: Instagram
Antonia, provocatoare într-un top alb, decoltat. Artista a pozat senzual pe covor, în ciuda criticilor primite de la fani
02 Eurovision 2024
România nu va fi prezentă la Eurovision 2024. Motivul pentru care s-a ajuns la o asemenea decizie
03 Andra și Eva Măruță/ Foto: Instagram
Reacția Andrei după ce fiica ei de 8 ani, Eva Măruță, a fost intens criticată online: „Credeam că sunt pregătită pentru orice”
04 delia (2)
Delia, despre reacția oamenilor la piesa „Sirena apelor”: „Pentru mine a fost un act de curaj să fac treaba asta”
05 Cum a reacționat Connect-R, după ce Delia a fost criticată din cauza pozelor indecente/ Foto: Instagram
Cum a reacționat Connect-R, după ce Delia a fost criticată din cauza pozelor indecente: „Păcătoșii judecă alți păcătoși”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Theodor Andrei
Cum s-a descurcat Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision, la examenul de Bacalaureat: „A fost mișto, mi-a picat...”

Theodor Andrei, tânărul care a reprezentat România la Eurovision, a avut un an plin de provocări. În paralel cu repetițiile pentru concursul de muzică de Liverpool, Theodor Andrei s-a pregătit și pentru examenul de Bacalaureat, la care s-a descurcat foarte bine, potrivit declarațiilor lui.

theodor andrei si mama lui
Mama lui Theodor Andrei, dezamăgită de criticile primite de fiul ei după Eurovision: "Cum ar fi putut schimba ceva un băiat de 19 ani?"

Simona, mama și impresara lui Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, se arată mâhnită și dezamăgită de reacțiile negative ale unei părți din public la adresa fiului ei, după ce acesta nu a reușit să se califice în finala competiției internaționale de muzică.

Theodor Andrei
Theodor Andrei, primele declarații după Eurovision 2023. Ce spune despre prezența scenică, hainele purtate și zero puncte în semifinală

Theodor Andrei, reprezentantul României la Eurovision 2023, a dat primele declarații despre prestația lui la concursul muzical. Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, artistul de 18 ani a fost deschis, s-a arătat încrezător în viitorul lui în muzică și a încercat să explice câteva dintre controversele apărute zilele acestea.

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”
A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”

A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”

FILM NOW Chris Hemsworth și-a dorit mult să joace într-un film regizat de Kevin Costner: „Nu am primit rolul”. Pe cine a distribuit în schimb starul din „Yellowstone”
Chris Hemsworth și-a dorit mult să joace într-un film regizat de Kevin Costner: „Nu am primit rolul”. Pe cine a distribuit în schimb starul din „Yellowstone”

Chris Hemsworth și-a dorit mult să joace într-un film regizat de Kevin Costner: „Nu am primit rolul”. Pe cine a distribuit în schimb starul din „Yellowstone”

DIGI WORLD Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu mâncare" și l-a stropit cu apă rece până a făcut pneumonie

Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu mâncare" și l-a stropit cu apă rece până a făcut pneumonie

DIGI ANIMAL WORLD Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”

Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”

DIGI LIFE Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
DIGI24 Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit
DIGI SPORT FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”
FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”
DIGI FM Când va fi gata tunelul de pe Autostrada Sibiu - Pitești. Filmare aeriană a lotului 4!
Când va fi gata tunelul de pe Autostrada Sibiu - Pitești. Filmare aeriană a lotului 4!