Bucuresti | 102,8FM WTFun cu Dracea si Bogdan MALUMA - MAMA TETEMA

Aparatul foto va deveni istorie! Această tehnologie reprezintă viitorul

hdr-photography

De aceea, deşi două telefoane au obiective cu o performanţă asemănătoare, imaginile sunt diferite. Totul ţine de procesarea imaginilor de către software-ul telefonului, scrie Business Magazin. De aceea se vorbeşte tot mai mult de aşa numită fotografie computaţională, procedeu prin care se colectează date din imagini sau de la senzori de imagini apoi se aplică anumiţi algoritmi pentru a produce o fotografie care altfel ar fi fost imposibil de realizat în mod tradiţional. Cu datele adunate din imagini se pot produce fotografii HDR (high-dynamic range) impresionante.

Acest procedeu este din ce în ce mai prezent în smartphone-uri, majoritatea telefoanelor având posibilitatea de a realiza fotografii HDR. Recent, anumite telefoane Android şi iPhone 7 Plus, utilizează două camere pentru a surprinde o imagine astfel, combinând datele obţinute pentru a realiza imaginea. Acum smartphone-urile reprezintă cea mai mare platformă pentru fotografie, în condiţiile în care 40 de milioane de fotografii sunt încărcate pe Instagram în fiecare zi. Drept consecinţă, piaţa camerelor de fotografiat compacte scade vertiginos. Asociaţia Camerelor şi Produselor de Fotografiat (CIPA) a realizat despre ce s-a întâmplat pe piaţa de profil în 2016 şi este evident că apetitul pentru smartphone-uri explodează, în timp ce vânzările de camere compacte scad tot mai mult.

Top citite
01 planta camera foto aparat
Prima planta care a reusit sa-si faca un "selfie". Cum a fost posibil asa ceva
02 airbag-smartphone
A apărut airbagul pentru smartphone. Poate fi montat pe orice telefon | VIDEO
03 o-zone-tinerete
A făcut furori printre fane în perioada O-Zone! Uite cum arată acum Dan Bălan
04 lord-of-the-rings
Serialul "The Lord of The Rings" va fi cel mai scump din istorie
05 Damian-Draghici-ProFM-Matinal
Damian Draghici, proiect surpriză cu ocazia celebrării a 100 de ani de România
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
the-weeknd-secrets
Selena Gomez este istorie! Ea este noua iubită a lui The Weeknd

The Weeknd a luat foc când a auzit că iubita sa Selena Gomez se întâlneşte pe ascuns cu Justin Bieber, fostul ei partnener de viaţă. Evident, s-a lăsat cu despărţire. Selena Gomez s-a întors la Justin, în timp ce The Weeknd are o nouă iubită.

app1-03-1462284228
Ce aplicaţii consumă în mod excesiv bateria telefoanelor mobile şi afectează durata lor de viaţă

Oricât de bună ar fi bateria unui smartphone, dacă stai mult pe net, aceasta se consumă rapid. Totuşi, unele aplicaţii consumă mai mult decât altele.

nokia8-header
Cum arată Nokia 8, primul smartphone din noua generație, dotat cu lentile Carl Zeiss

Finlandezii de la HDM Global au anunţat primul flagship Nokia de generaţie nouă, de când au achiziţionat brandul de la Microsoft.

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”
A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”

A călătorit 1.852 de kilometri ca să se întâlnească cu un bărbat pe care l-a cunoscut pe internet, dar el nu a apărut: „M-a păcălit”

FILM NOW De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în
De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici Celine Dion nu a vrut inițial să cânte "My Heart Will Go On"

De ce nu și-a dorit regizorul James Cameron o piesă în "Titanic". Nici Celine Dion nu a vrut inițial să cânte "My Heart Will Go On"

DIGI WORLD Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă a explicat fenomenele stranii

DIGI ANIMAL WORLD Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să consume alcool
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să consume alcool

Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să consume alcool

DIGI LIFE Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
Record absolut de turiști în Japonia, în luna martie. De unde au venit cei mai mulți străini
DIGI24 O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet
DIGI SPORT A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni
A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni
DIGI FM Reacția lui Piedone la oferta de colaborare lansată de Marcel Ciolacu
Reacția lui Piedone la oferta de colaborare lansată de Marcel Ciolacu