tinute untold

TOP 25 cele mai tari ținute de la Untold (GALERIE FOTO)

Așa cum se anticipa, din punct de vedere organizatoric, Untold s-a ridicat peste nivelul așteptărilor și anul acesta, iar în materie de participanți, avem și la categoria aceasta o mulțime de vești bune pentru că, dacă arunci un ochi pe ținutele celor care au fost prezenți la festival, o să te îndrăgostești!

Noi am făcut o selecție a celor mai tari 30 de ținute, pe care nu le vom clasa, ci le vom publica aleatoriu, lăsându-te pe tine să ne spui care este preferata ta.

Ajutor ne-a dat The Storyalist, care are în portofoliu unele dintre cele mai mișto fotografii de la Untold !

Comentarii