Bucuresti | 102,8FM VENGER pana 4 cu VENGER ALINA EREMIA - NU TE MAI ASTEPT (V2)

Fiica lui Eminem a mers la o școală de cartier, în ciuda faptului că tatăl său era celebru: „Credeam că trăiesc lucruri normale”

Hailie Jade/ Foto: Instagram
Hailie Jade/ Foto: Instagram

Fiica lui Eminem, Hailie Jade, și-a lansat propriul podcast, numit „Just a Little Shady”, unde a vorbit despre copilăria sa și cum a fost să fie înconjurată de mică de celebritate. 

În primul episod, lansat săptămâna trecută, tânăra, acum în vârstă de 26 de ani, a purtat o discuție cu Brittany Edni, prietena sa cea mai bună din copilărie, cele două povestit despre întâmplările trăite când erau copii. Hailie Jade Scott Mathers, a vorbit despre viața pe care a trăit-o în calitate de copil al celebrului rapper, descriindu-și copilăria ca fiind „ireală”. 

Cele două prietene s-au numit „surori”, asta pentru că au petrecut foarte mult timp împreună de când aveau o vârstă fragedă, Brittany mergând alături de Hailie într-unul din turneele lui Eminem. La momentul respectiv, fetelor li se părea ceva „normal”, dar acum că s-au maturizat au conștientizat că experiența a fost, de fapt, „mișto”. 

Citește și: „Parcă ar fi gemeni!”. Fiica lui Eminem și-a uimit fanii cu o filmare în care apare nemachiată și este leită tatăl ei

Brittany și-a amintit că atunci când Hailie a invitat-o în turneu credea că o asemenea activitate e „oarecum normală” pentru prietena ei de la școală. Acela a fost și momentul când fiica lui Eminem a mărturisit că a învățat într-o școală de cartier, în ciuda faptului că ceilalți copii ai vedetelor mergeau la școli private și aveau chiar gărzi de corp în permanență după ei. 

„Eram într-o școală publică, normală. Nu am crezut niciodată că ceva ar putea fi diferit. Când am invitat-o pe prietena mea în turneu, m-am gândit: „Oh, oricine face așa ceva”, fără să-mi dau seama că e, de fapt, al naibii de neobișnuit. Gândind retrospectiv, ca adult, sunt ceva la modul „wow, e ireal”, iar amintirile cu mine în care aveam impresia că trăiam lucruri normale mă fac să simt „la naiba, asta a fost tare”, a declarat fiica lui Eminem.

Hailie Jade are diplomă în Psihologie

Hailie Jade nu este doar frumoasă și fiica unuia dintre cei mai cunoscuți artiști din lume, ci și absolventă de Psihologie. Aceasta a terminat facultatea în 2018, în Michigan, și se poate lăuda cu o diplomă de psiholog. În timpul studiilor universitare l-a cunoscut și pe actualul ei iubit.

Citește și: Eminem și-a deschis restaurant cu nume inspirat din propriile versuri. Fanii au fost uimiți când chiar artistul i-a servit

“Îi merge bine, sunt mândru de ea. A terminat Facultatea. Cred că faptul că am crescut-o pe ea este cel mai mare merit al meu în viață”, spunea Eminem, acum ceva vreme, despre fiica lui, Hailie.

Galerie foto

Top citite
01 Rihanna/ Profimedia
Rihanna, prima apariție după ce a lipsit de la Met Gala din cauza gripei. Cum s-a afișat artista pe străzile din New York
02 crbl
Ce relație are CRBL cu fiica lui, Alessia, după divorțul de Elena: „Nu pot să trec peste cei 7 ani de acasă”
03 Cardi B la Met Gala 2024/ Profimedia
Cardi B, într-o rochie uriașă la Met Gala 2024. Artista a avut nevoie de nouă asistenți să o ajute cu trena
04 Rihanna/ Profimedia
Motivul pentru care Rihanna a lipsit de la Met Gala 2024. Ce spunea artista cu doar câteva zile înainte de eveniment
05 Lady Gaga și Michael Polansky/ Profimedia
Lady Gaga amplifică zvonurile despre logodna cu Michael Polansky. Gestul care le-a dat de gândit fanilor
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Loredana Groza și fiica ei, Elena Boncea/ Foto: Instagram
Loredana Groza nu-și dorește ca fiica ei să urmeze cu carieră în muzică. Ce ocupație are Elena Boncea la vârsta de 25 de ani

Cu o carieră muzicală impresionantă care se întinde pe aproape patru decenii, Loredana Groza este o prezență constantă în lumea artistică românească, bucurându-se de un succes remarcabil. Cu toate acestea, artista a dezvăluit că nu și-a încurajat fiica să urmeze aceeași cale, temându-se de greutățile și provocările pe care le implică faima și expunerea publică.

Dua Lipa la Gala TIME100/ Profimedia
Dua Lipa, într-o rochie cu un decolteu generos la Gala TIME100. Artista a fost fotografiată din toate unghiurile pe covorul roșu 

Dua Lipa a făcut furori joi seara la Gala TIME100, care a avut loc în New York. Artista în vârstă de 28 de ani a atras toate privirile într-o rochie strălucitoare, cu un decolteu generos în V. 

Feli Donose
Motivul pentru care Feli Donose a luat o pauză de la muzică: „Am atâtea de spus și eu stau așa acasă și nu spun nimic”

Feli Donose a luat prin surprindere pe toată lumea când a decis să ia o pauză de la cariera muzicală. Anu trecut, artista în vârstă de 37 de ani a renunțat la aparițiile publice și nu a mai lansat nicio melodie, însă acum a revenit în industrie și a explicat motivul pentru care a ales să „dispară” pentru o perioadă.

WTFun
Adriana Armanu, numerolog
Cum te influențează numărul casei în care locuiești. Adriana Armanu, la WTFun: „Fiecare spațiu de locuit transmite o vibrație!”

Numărul apartamentului sau casei în care locuiești indică o vibrație care transmite locuitorilor o anumită stare de spirit. Despre acest subiect a vorbit Adriana Armanu, numerolog, la WTFun, matinalul de la PROFM cu Drăcea și Bogdan.

dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

Partenerii noștri
PE ROZ Cum a răspuns prințul Harry când a fost întrebat dacă este fericit să fie acasă. Reacția ducelui de Sussex a devenit virală
Cum a răspuns prințul Harry când a fost întrebat dacă este fericit să fie acasă. Reacția ducelui de Sussex a devenit virală

Cum a răspuns prințul Harry când a fost întrebat dacă este fericit să fie acasă. Reacția ducelui de Sussex a devenit virală

FILM NOW Frumoasa Lea Seydoux, la aproape 10 ani de la primul rol de fată Bond. Strălucitoare la propriu și la figurat la Festivalul de Film de la Cannes
Frumoasa Lea Seydoux, la aproape 10 ani de la primul rol de fată Bond. Strălucitoare la propriu și la figurat la Festivalul de Film de la Cannes

Frumoasa Lea Seydoux, la aproape 10 ani de la primul rol de fată Bond. Strălucitoare la propriu și la figurat la Festivalul de Film de la Cannes

DIGI WORLD Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci
Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

Misterul locului în care a fost pictată Mona Lisa a fost rezolvat. Indiciile care au dus la poziționarea exactă a capodoperei lui Da Vinci

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat
Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat

Momentul când un câine prinde o sticlă de apă precum un om. Stăpânul său a rămas șocat

DIGI LIFE Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
DIGI24 Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul Crângași a încercat să apere două fete
DIGI SPORT Florin Răducioiu a spus totul. A descoperit cu un detectiv particular că este înșelat! Ce a urmat: ”Le tăia de gelozie”
Florin Răducioiu a spus totul. A descoperit cu un detectiv particular că este înșelat! Ce a urmat: ”Le tăia de gelozie”
DIGI FM Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este un an de producție foarte bun
Cât costă 1 kg de cireșe în 2024. De ce nu scad prețurile, deși este un an de producție foarte bun