prieteni-pe-celulare

Studiu: Telefonul mobil este mai valoros decât relaţiile cu prietenii sau familia

O cercetare realizată de Kaspersky Lab dezvăluie o concluzie surprinzătoare: oamenii se tem mai mult de pierderea telefonului personal şi implicit a fotografiilor din el, decât de implicarea într-un accident rutier în urma căruia ar putea fi răniţi.

Pentru 49 % dintre ei, pozele în care apar într-o ipostază “delicată”sunt cele mai valoroase informaţii pe care le au pe dispozitive, urmate de fotografiile care îi reprezintă pe copiii lor şi partenerul de viaţă. Gândul că ar putea să-şi piardă toate aceste trăiri preţioase poate fi un lucru mult mai neplăcut decât perspectiva unui accident de maşină sau o dispută cu un prieten sau cu un membru al familiei.

Peste 40% din respondenţii studiului spun că nu ar putea să înlocuiască fotografiile şi video-urile din călătorii (45%), pe cele cu copiii lor (44%) sau cu ei înşişi (40%). Studiul arată că gândul pierderii acestor amintiri este considerat foarte stresant de majoritatea oamenilor. Mai mult, studiul indică faptul că oamenii ţin la dispozitivele şi fotografiile lor chiar mai mult decât la parteneri, prieteni sau animale de companie.

Totuși, la nivel global, boala unui membru al familiei s-a clasat pe primul loc, fiind considerată de respondenţi cel mai neplăcut incident pe care l-ar putea trăi. Concluzia: mulţi preţuiesc mai mult telefonul poersonal decât oamenii din viaţa lor. 

Comentarii