Bucuresti | 102,8FM WTFun cu Dracea si Bogdan SEAN PAUL - CALLING ON ME

Smiley, IMPRESIONAT de POVESTEA unui TATĂ care s-a DESTĂINUIT la ProFM. SACRIFICIILE pe care le-a făcut pentru a-și trimite copiii la școală

rsz smiley

 

Ion (68 de ani) și soția sa sunt părinții a nouă copii. Bărbatul, care are o pensie de 518 lei, a făcut un împrumut în valoare de 2.000 lei la bancă, pentru a trimite șase din cei nouă copii la școală, însă mărturisește că aceștia sunt cea mai mare avere pe care i-a dat-o Dumnezeu. Ion Pandele a intrat în direct, la matinalul ProFM cu Greeg și Onuc, pentru a-și spune povestea și a da un exemplu tuturor părinților care nu consideră educația copiilor o prioritate. "Sunt un om de rând, fără avere, ci doar cu ce am putut să mă chibzuiesc. Cei nouă copii sunt averea mea, cu care mă mândresc. Soția este cu copii la școală, iar eu sunt cu nepoțica acasă. Am luat un împrumut de 2000 de lei pentru a putea să-i îmbrac pe copii, să le iau genți, să le iau de încălțat. Mai ales pentru cel mic, este primul an și avea nevoie de lucruri noi. Creditul l-am luat pe 1 ani și 8 luni. Muncesc cu ziua, fie pe tractor, fie pe o combină, fac câte 30-40 de lei, mă descurc!", a spus Ion, la ProFM.


"Avem un generator, cu care ne descurcăm cum putem, iarna ne folosim cel mai mult de el. vara avem lumină de la natură, însă iarna este greu oricum ar fi, pentru că trebuie să băgăm benzină în el", a mai adăugat Ion.
Andrei (7 ani), Loredana (10 ani), Lucian(11 ani), Găbiță (13 ani), Cristian (14 ani), Ionuț (16 ani), Andreea (18 ani), Alexandra (20 ani) și Florentin (24 ani) sunt cei nouă copii ai familei Pandele, iar pentru ei, devotamentul și sacrificiile părinților înseamnă totul. Înseamnă dragoste, șansă la educație, șansă la viitor. Un ascultător al matinalului de la ProFM a promis că îl va ajuta cu panouri solare.

SMILEY: VOI PLĂTI TOATE RECHIZITELE ACESTOR COPII PENTRU ACEST AN ȘCOLAR

Totodată, Smiley, invitat la matinalul lui Greeg și Onuc de luni dimineață, a fost profund impresionat de gestul tatălui care face orice să-și țină copiii la școală : "Din păcate, există foarte multe cazuri de genul acesta. Eu, fiind ambasador UNICEF, am avut ocazia să văd, în anumite situații din Moldova niște situații pe care nu vi le puteți imagina. Copiii mari îi așteaptă pe cei mici să vină de la școală, ca să-și împrumute încălțările sau hainele. Există așa ceva în România și e foarte trist că se întâmplă treaba asta", a spus Smiley.


Artistul și-a oferit, la rândul său, ajutorul pentru familia Pandele.
"Mi-aș dori foarte tare să-i pot ajuta pe cei mici și chiar o voi face dacă îmi faceți legătura, sunt dispus să le plătesc toate rechizitele pentru anul acesta școlar", a spus Smiley, la ProFM.

ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
dracea
Drăcea, cel mai iubit din competitia BUZZ HOUSE! A fost ONAIR la PROFM in fiecare dimineata!

Parcursul lui Drăcea în competiția BUZZ House a fost unul epic! Chiar dacă n-a ajuns în finală, Drăcea a fost unul dintre cei mai susținuți concurenți ai acestei ediții!

DSC09435
Cum recunoști prieteniile toxice în rândul copiilor. Taticool, la WTFun de la PROFM: „Părinții trebuie să intervină imediat!”

Dan Cruceru, cunoscut sub numele de Taticool, a venit la What the fun, matinalul de la PROFM prezentat de Drăcea, Ralu și Bogdan, unde a vorbit despre prieteniile toxice din rândul copiilor.

raluka
Raluka, sinceră despre preferințele ei în materie de bărbați: "Îmi trebuie mult mai în vârstă". Actualul iubit e cu 20 de ani mai mare

Raluka nu s-a arătat niciodată prea deschisă să vorbească despre viața ei personală, iar pe iubiți i-a ținut cât mai departe de ochii curioșilor. Iată că la What The Fun, la PROFM, unde a venit alături de Connect-R pentru a-și cânta live noua colaborare de succes, "Lasă-mă să te...", solista a făcut câteva declarații despre cel care îi este partener de viață, mărturisind și preferința ei pentru bărbații mai în vârstă.

Partenerii noștri
PE ROZ Reacția unei femei după ce a dezvăluit că s-a căsătorit la doar 18 ani, iar oamenii i-au spus că „e prea tânără”: „Sunt invidioși!”
Reacția unei femei după ce a dezvăluit că s-a căsătorit la doar 18 ani, iar oamenii i-au spus că „e prea tânără”: „Sunt invidioși!”

Reacția unei femei după ce a dezvăluit că s-a căsătorit la doar 18 ani, iar oamenii i-au spus că „e prea tânără”: „Sunt invidioși!”

FILM NOW Să fie mamă e bucuria vieții ei. Charlize Theron, imagini rare cu fiicele ei, pe care le-a adoptat cu ani în urmă, la Disney World
Să fie mamă e bucuria vieții ei. Charlize Theron, imagini rare cu fiicele ei, pe care le-a adoptat cu ani în urmă, la Disney World

Să fie mamă e bucuria vieții ei. Charlize Theron, imagini rare cu fiicele ei, pe care le-a adoptat cu ani în urmă, la Disney World

DIGI WORLD Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz

Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz

DIGI ANIMAL WORLD Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale
Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale

Momentul în care un elefant furios lovește un camion de safari plin de turiști, în Africa de Sud. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
Când se vor finaliza lucrările la spectaculoasa Sagrada Familia
DIGI24 Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut niciodată operația de separare
DIGI SPORT Nu se mai ascund! Un nou cuplu celebru în România
Nu se mai ascund! Un nou cuplu celebru în România
DIGI FM A avut o relație cu Mădălina Ghenea, iar acum s-a cuplat cu o altă româncă. Cine este noua iubită a Philipp Plein, care îi va dărui și un copil
A avut o relație cu Mădălina Ghenea, iar acum s-a cuplat cu o altă româncă. Cine este noua iubită a Philipp Plein, care îi va dărui și un copil